Puncte decisive in anatomia individuala

Gonçalo M. Tavares - Sa inveti sa te rogi in era tehnologiei

Fiecare om este alcatuit, pas cu pas, de experientele prin care trece, mai placute sau mai traumatizante. Iar cele din urma isi pun, probabil, mai mult amprenta asupra devenirii individuale. Lenz Buchmann invata inca din adolescenta, pe pielea proprie, cruzimea si umilinta de la tatal sau, militar sever si rece, lipsit de empatie. Si ele i se vor imprima in caracter. Nu este de mirare ca, la randul sau, le va aplica mai tarziu asupra celor vulnerabili din jur, a caror prezenta o cauta, de la un cersetor pe care il obliga sa se umileasca pentru a-i oferi apoi mancare si bani, la propria sotie si la pacientii slabiti de boli, al caror destin este in mana lui.  

In fraze seci, sfichiuitoare, ce alcatuiesc capitole concise, Tavares alcatuieste in cartea subintitulata "Pozitia in lume a lui Lenz Buchmann" un portret crud, de un cinism feroce, al celui ce  considera ca detine controlul in propria existenta si in a celor apropiati. 

Facand o diferenta transanta intre "era tehnologiei" ca simbol al gesturilor precise, mecanice, lipsite de sentiment si "rugaciune" ca forma de manifestare a vulnerabilitatii si compasiunii, ne poarta  de-a lungul existentei personajului, intr-o experienta inconfortabila, dar alcatuita cu un condei de maestru. Lenz este un anti-erou lipsit de trasaturi agreabile. Ajuns intr-o functie de raspundere, de chirurg apreciat si abil, actioneaza ca o masinarie, precis si eficient: "masinaria nu intelege ludicul si nici tragicul, intelege conducerea, o anumita forta si o anumita miscare". De acelasi cinism va da dovada si cand se va vedea pus in fata sfarsitului propriului frate sau cand intra in viata politica, unde lipsei de sentimente i se adauga si lipsa de scrupule. 

Suntem departe aici de tonul ludic cu care ne imbia Tavares sa ne plimbam alaturi de scriitori in Cinci plimbari prin cartier. Chiar daca este o carte cu o viziune intunecata asupra vietii, este admirabil scrisa. Pe scheletul narativ primar, autorul brodeaza o intreaga meditatie pornind de la intrebari privind esenta umanitatii, dandu-i pe alocuri, prin precizie si elocventa, aspectul unui tratat de popularizare a medicinei. Este un fel de roman de formare, dar mai degraba se formeaza un concept decat un om, iau nastere ideile pe care Buchmann le are despre sine, despre rolul sau in lume. Ca si oamenii, si ideile pot fi uneori bolnave, viciate, subrede. Au o anatomie a lor, un schelet, o viata fondata de multe ori pe iluzii si cautari. Pentru protagonistul cartii, eficienta este cuvantul de ordine, un punct ce se intinde ca un cancer asupra sentimentelor, devora natura umana, inlocuind-o cu tehnica, ordinea, rigoarea, precizia. Unde va conduce acest proiect de viata? Acolo unde duc toate...vorba unei reclame la pompe funebre: "vrei, nu vrei, tot la noi ajungi". Ascensiune si declin, povestea unei existente...
Desi, cum spuneam, personajul este unul distant, pe care in mod normal nu ti-ai dori sa-l cunosti, se petrece un fenomen de apropiere ciudat. Autorul-narator ii imbratiseaza oarecum, explicandu-l, punctul de vedere, il apropie, isi face cititorul sa resimta o stranie compasiune fata de un om pe care il detesta. Este un pariu castigat, un mod prin care arata ca, atunci cand exista o perspectiva atent alcatuita, cand lumina cade din unghiul favorabil si exista abilitatea de a patrunde in gandurile personajului, si un monstru capata umanitate. Cu un titlu inselator (daca nu ar fi fost numele lui Tavares pe coperta probabil nici nu as fi rasfoit volumul), nu este o carte despre evlavie, nici despre cainta sau salvare, e de o luciditate unde astfel de notiuni nu au ce cauta. Mai degraba subtitlul este adevaratul titlu al cartii, pentru ca pozitia in lume a eroului, bazata pe relatii de dominare si putere, este sustinuta de un mod de exprimare a sa la fel de brutal, functional ca un bisturiu ce se afunda tot mai adanc si mai precis in intimitatea sa, pe masura ce chipurile din jur se estompeaza si, de cele mai multe ori, nici nu capata un nume.
Insa nu am scapat de senzatia ca acest studiu de personaj ar putea fi parte dintr-un proiect mai mare, mai important, o schita pentru pregatirea unui tablou mai amplu si mai impresionant, un exercitiu de stil ce poate face deliciul filologilor prin capacitatea de reda atat de mult si de precis cu atata concizie intr-o proza ce mi-a sugerat un mix de Kundera, Kafka si Oliver Sacks. Surprinzator si intrigant, nu? Ramane insa cumva ca un film caruia parca ti-ar veni sa-i dai Oscarul pentru interpretare, dar nu si pe cel pentru cel mai bun film. Sau un fel de candidat la premiul Nobel pentru interpretare masculina. De ce nu? Doar s-a mai vazut si castigator al Nobelului literar pentru... cea mai buna coloana sonora... sau pe-acolo.