Wednesday, 8 February 2017

Prejudecati multe. Si un pic de mandrie.


Anthony Trollope - Doctorul Thorne

Daca ati citit autori victorieni, le stiti meteahna: isi iau ragazul sa prezinte pe larg atmosfera in care urmeaza sa se desfasoare eroii, cu digresiuni socio-politice si copacei genealogici, sa ii situam exact in mediul de provenienta. Trollope chiar se si scuza demonstrativ pentru primele doua capitole, in stilul autorilor vremii carora le placea tare mult sa i se adreseze direct cititorului. Daca aveti rabdare cu ele, si  se pot dovedi chiar interesante cand le urmaresti cu privirea atenta la oameni si la timpuri. Apoi vine si actiunea. Dar acum nu ma pot abtine sa nu fiu si eu putin Trollope si sa plasez totul intr-un context. 
Stiti probabil ca romanele epocii  (cele masculine) sunt fresce ample si detaliate. Si fac distinctia asta pentru ca acelea feminine pun mai mult accent pe intimism, pe trairi ce graviteaza in jurul iubirii, pe cand barbatii sunt mai preocupati de o stare sociala, de un statut, de mecanismele care asigura marirea si decaderea in ochii celorlalti. Cumva firesc, avand in vedere preocuparile bine delimitate de rigiditatea epocii, incorsetarea asteptarilor si atributiilor celor doua sexe. Probabil ca Mary Shelley si intrucatva George Eliot au fost primele care au sfidat aceasta traditie. Iar pe Dickens il vad pe undeva la mijloc, cel care a balansat cel mai bine sentimentalismul romantios cu realismul social, poate de aceea a si devenit varful de lance al generatiei. Marturisesc ca mie imi este acum mai aproape de sufletul literar Balciul desertaciunilor decat romanele surorilor Bronte, dar si decat  romanele lui Thomas Hardy, pentru care facusem o pasiune prin liceu. Apoi mi-a trecut, odata cu potolirea vanzolelii hormonale. Ah, Nastassja Kinski, cu cata senzualitate mancai tu capsunile alea, nici nu banuia Hardy cand a scris cartea! 
Sa ma intorc insa la Trollope, ale carui Cronici din Barsetshire s-a nimerit sa le incep cu volumul 3, si anume cel de fata. Nu-i bai, sunt romane de sine statatoare, situate in microuniversul unui tinut din Anglia. Ecourile exterioare sunt rare, Londra cu spiritul ei progresist e undeva departe, insa chiar si intr-un spatiu atat de restrans gasim tipologii variate, in masura sa contribuie la crearea unei fresce sociale detaliate. Fara sa-si piarda patina vremurilor in a caror actualitate fierbinte ne situam, cu eternul conflict dintre conservatori si liberali ce il va costa pe tatal lui Frank Gresham, unul dintre protagonisti, scaunul de deputat de Barsetshire, cartea surprinde o natura umana eterna si fascinanta, indiferent de filtrul conventiilor sociale prin care este trecuta: unii isi doresc iubire, altii avere, cu totii isi traiesc micile si marile drame cautand ceva care sa le asigure locul in lume, sa le dea senzatia de implinire. 
Din toate interactiunile sociale se naste o pelicula de ipocrizie prin care tinem sa fim validati de ceilalti, se tese fir cu fir un paienjenis de relatii sociale bazate pe eschive, zambete false sau conflicte deschise, se alcatuiesc relatii iinterumane complexe, pe care Trollope le surprinde in carte cu precizie si umor. Si ne arata ca unele lucruri raman in esenta aceleasi. Un tanar ajuns la majorat nu avea cum sa pretinda atunci o masina, dar putea aspira, de exemplu, la un cal mai bun pentru vanatoare. Cum s-ar spune, in loc de cai putere, un cal puternic! Intotdeauna a existat preocuparea constanta a parintilor pentru binele copiilor, senzatia lor ca stiu mai cum sa-i indrepte spre acest bine, mai ales cand prioritizeaza situatia materiala si pozitia sociala a eventualilor posibili parteneri de viata. Si, vorbind despre situatie materiala, si acum exista in randul unora perceptia ca, daca ai bani, nu ai nevoie sa te "injosesti" practicand o meserie, fie ea chiar de notar, doctor, preot.
Nici cand vine vorba despre subiectul electoral nu suntem prea departe, erau si atunci reguli stricte:
"Nu va fi mituit nimeni. Mituire! Dar cine oare ar fi indraznit sa mituiasca in vremurile astea, sa dea bani siguri pe un vot sigur si sa plateasca un asemenea articol de-a dreptul in lire care sa poata fi pipaite? Nu. Puritatea era mult prea dezlantuita pentru a face asa ceva, iar mijloacele de descoperire prea bine cunoscute. (Mai greu de cand s-au inventat transferurile bancare.)Dar puritatea trebuia dusa mult mai departe de atat. Nu era voie sa se faca tratatii. (Haideti la birtul din sat, ca da deputatul de baut! Plus o punga de malai.) Nu era permis sa fie angajati doua sute de alegatori cu douazeci de silingi pe zi pentru a-i urmari pe alti patru sute de alegatori. (Dar de ce sa-i urmareasca daca pot sa se plimbe cu autobuzul, sa mai vada lumea... Sau nu mai pot?) Nu era voie sa fie platite orchestre. (Paine si circ! asa a fost, asa continua sa fie) Nu era ingaduit sa fie puse la dispozitia alegatorilor trasuri, nici sa li se ofere panglici. (Panglici? Pixuri, calendare, veste, sepci...) Alegatorii britanici trebuiau sa voteze, daca voiau sa voteze, insufletiti de dragoste si de  respect pentru candidatul pe care-l alegeau. (Sau, cum se intampla la noi, de frica unui rau mai mare, ca daca nu, uite ce patim!)"
Evident ca totul se intampla exact pe dos. Si ceea ce numim astazi sondaje de opinie isi aveau corespondent in epoca, doar ca se faceau inainte de "inchiderea urnelor", cand se mai putea schimba ceva si manipularea informatiei mai avea un rost. Si normal ca fiecare isi plasa candidatul favorit pe primul loc. 
Desi se numeste Doctorul Thorne, nu stiu daca doctorul de tara necasatorit, trecut de prima tinerete ar fi protagonistul, cum insinueaza si autorul. Poate ca nici tanarul fanfaron ce-si declara iubirea pentru o fata dar ii face pentru scurt timp o curte asidua dar neconvingatoare alteia mai banoase si cutreiera Europa preocupat de declinul situatiei materiale a familiei (scuze, dar mi-a fost tare antipatic, oricum, e remarcabil ca Trollope creeaza personaje vii, deloc amorfe, carora iti vine sa le spui vreo doua vorbe). Sa fie Mary, fiica adoptiva a doctorului, candida si hotarata Mary?  Nu, nu poate fi scorpia de lady Arabella care incearca sa faca si sa desfaca legaturile si se suceste dupa cum bat vanturile schimbarii. Imi este aproape imposibil sa spun ca romanul acesta are un personaj principal propriu-zis, este mai mult unul colectiv, societatea provinciala a Angliei victoriene, cu morala si ipocrizia ei. Si el s-a dovedit foarte interesant de disecat!

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.