Daca Junimea s-ar fi nascut in zilele noastre...

Iacob Negruzzi - Amintiri din Junimea 

In anul 2012, daca ar fi existat, Junimea ar fi putut fi:
- un cenaclu literar activand poate in cadrul unei edituri virtuale;
- un portal cultural, un fel de Liternet ;
- un Grup pentru Dialog Social;
- ONG de sprijinire a tinerelor talente umaniste (burse / publicare, etc.);
- realizatorii "Cronicii carcotasilor", ca material pentru gafe din presa / televiziuni va exista tot timpul;
- un grup de prieteni adunat la bere, unde se renunta la conventiile sociale si se poate discuta liber si fara teama de penibil despre orice, de la religie pana la morala, estetica, metafizica, amintiri, anecdote; 
- poate cativa ministri, primari, consilieri...
si poate chiar mai mult...
Insa, dupa cum spune Negruzzi, Junimea a fost un fenomen unic, aparut intr-un context irepetabil, imposibil de recreat nici chiar de membrii ei atunci, la sfarsitul secolului XIX, cand s-a dorit transferarea la Bucuresti, fiindca au existat anumite circumstante care i-au favorizat aparitia si dezvoltarea:
"Vor veni mai tarziu alte societati, mai invatate, poate mai active si mai neobosite, insa nu va mai fi nici una care sa fi facut lucrari serioase intr-o forma atat de vesela, de placuta si de neobisnuita".

Nu pot sa nu felicit editura Humanitas, pe care de obicei o cam blamez din diverse motive pe latura beletristica, pentru excelenta colectie "Vintage", o colectie ce reconstituie epoci trecute prin amintiri, evocari, jurnale, marturii.
Desi m-am intalnit de mai multe ori in timpul scolii cu "Amintirile..." lui Negruzzi, n-am avut niciodata curiozitatea sau ragazul de a o aprofunda. Dar iata ca, pe masura ce timpul trece, se sterg traumele lecturilor obligatorii si ale prezentarilor monotone ce-si propuneau doar sa bifeze momente ale istoriei literare, nu sa trezeasca interesul real al elevilor. Incep sa simt nevoia unor recuperari, a unor carti care au trecut la un moment dat pe langa mine, poate le-am si frunzarit, dar ambalajul didactic in care erau invelite era prea ponosit, deloc incitant, asa ca a fost nevoie sa treaca anii, sa uit de el, sa mai pot privi o carte din bibliografia scolara fara sa am in minte formulele de-a gata si stereotipurile ce mi-o faceau antipatica.
Ca ea sunt multe altele, dar pentru a le intelege, pentru a vedea unde si-au avut izvoarele, ce a format scriitorii pe care ii numim "clasici" si ne starnesc in scoala atata repulsie tocmai din cauza limbajului de lemn in care le-a fost incorsetata prezentarea operei, atat de contrara cu inovatiile pe care ei le-au promovat in limba si literatura (incepand cu "poetul national si universal nepereche"), ar trebui sa incepem de aici, din anul 1863, cand niste tineri entuziasti intorsi de la studii din strainatate, manati de aceleasi idealuri si viziuni progresiste au hotarat crearea unei societati literare ce avea sa devina in timp mult mai mult. Avea sa se transforme intr-un grup de prieteni ce a generat o emulatie imposibila in alt context istoric si social.
Junimea a impus in limba romana noi standarde ortografice, a incurajat talentul autentic, a stabilit noi canoane de receptare si interpretare a literaturii, in special prin critica lui Maiorescu. Revista "Convorbiri literare", aparuta din dorinta membrilor grupului de a avea "un mic jurnal literar in care s-ar tipari scrierile cetite si aprobate de Societate si in care sa putem rezuma o parte din discutiile noastre", isi propune sa fie accesibila pentru "duduca din Vaslui", intruchiparea burgheziei medii asupra careia voia sa-si puna amprenta, sa-i modifice mentalitatile, sa-i deschida orizonturile.
Multi scriitori ar fi ramas necunoscuti sau nu si-ar fi finalizat opera daca n-ar fi existat Junimea. Ei i se datoreaza revenirea lui Alecsandri in lumea literara dupa dezamagirea resimtita in urma tradarii lui Cuza de catre apropiati, crearea unui mit in jurul "bradului" de la Mircesti, ce avea sa paleasca un pic din cauza apropierii sale de Curtea regala, incurajarea multor scriitorii, inclusiv Eminescu, de a-si urma vocatia literara, stabilirea de noi exigente de receptare a literaturii.
Gratie privirii nostalgice si atente a lui Negruzzi, patrundem mai adanc in intimitatea lor, a prieteniilor si rivalitatilor, in aceeasi masura pline de patos. El nu se sfieste sa-si marturiseasca sincer antipatiile si simpatiile: daca relatia cu Slavici ramane la un nivel de respect, fara ca intre cei doi sa se creeze afinitati deosebite, o prietenie reala il va lega de Eminescu, tanarul desprins parca dintr-un roman gotic pe care-l intalneste pentru prima data la Viena ("un tanar slab, palid, cu ochii vii si visatori totodata, cu parul negru, lung, ce i se cobora aproape pana la umeri, cu un zambet bland si melancolic, cu fruntea inalta si inteligenta, imbracat in haine negre vechi si cam roase") si de Creanga, "taran necioplit din crestet pana in talpi, gros si gras, nepieptanat si imbracat prost", insa cu spiritul viu, sufletul adunarilor, mucalitul care aducea buna-dispozitie in randul membrilor societatii.

Sunt de admirat luciditatea si intelepciunea de care da dovada Negruzzi in estimarea rolului pe care l-a avut Junimea in lumea literara din a doua jumatate a secolului XIX, diferita de perceptia generala a contemporanilor asupra epocii, perceptie ce tinde sa-si minimizeze reprezentantii si sa se uite cu invidie spre un trecut considerat mult mai stralucit, cum insusi Eminescu o facea (Cand privesc zilele de-aur a scripturelor romane,/ Ma cufund ca intr-o mare de visari dulci si senine). 
 Este bine sa ne amintim, sa invatam, sa ne bucuram de creatiile lor, insa fara sa cadem in pacatul idolatriei desantate si al patriotismului prost inteles pe care il practica manualele scolare cand vine vorba de "clasici". Din pacate, printre semenii in mijlocul carora traim, orgoliile si prieteniile/antipatiile sunt multe si marunte, tocmai de aceea de multe ori contemporaneitatea nu poate fi privita cu doza de spirit critic necesara si prea putini se incumeta sa-si exprime sincer opiniile, pe cand clasicii au fost pusi in rama si lasati sa se prafuiasca in galeria nemuririi deja moarte pentru liceenii medii ai zilelor noastre. Poate daca i-ar percepe prin prisma amintirilor lui Negruzzi si-ar da seama ca unii dintre ei erau si niste oameni cool si i-ar putea aborda mai usor.