Mai intai a fost Gheata, o carte care m-a bulversat, desi am certitudinea ca multe din nuantele ei mi-au scapat. Dupa ce gheata s-a asternut intr-un strat al memoriei si al sufletului, s-a pornit acum viscolul, si mai ciudat, si mai absurd, si mai incarcat de semnificatii mai mult sau mai putin evidente, pe care puteti alege sa le cautati sau nu.
Aici, doctorul Platon Ilici Garin, un frate literar nu foarte indepartat al medicului lui Bulgakov, pleaca sa duca un vaccin la Dolgoe, o localitate in carantina, fiindca o boala necunoscuta, un virus venit tocmai din Bolivia transforma mortii in zombi si mainile li se fac gheare de cartita, cu care sapa si ies din cimitir. Impreuna cu carausul Kozma, porneste la drum, in ciuda vremii potrivnice, intrand parca intr-o alta dimensiune, una a grotescului si irealului, desprinsa parca din universul lui Daniil Harms, o lume in care nu tinta conteaza, ci drumul pana acolo. Contrastele si nefirescul sunt aici acceptate cu naturalete, personajele monstruoase sau doar bizare, precum antipaticul morar de buzunar si planturoasa lui sotie, cazacii traficanti de droguri in forma de piramide, conuri si sfere, uriasul inghetat sau omul de zapada cu falus imens sunt exemple ale unei realitati unde nimic nu este cum ne-am astepta. Cei doi calatoresc cu o masina trasa de minusculii caluti ascunsi sub capota, adaposturi de pasla vie sunt create cat ai bate din palme, cresterea lor fiind dirijata cu apa vie si apa moarta, exista si cai inalti cat o casa cu doua etaje... si ma opresc aici fiindca, daca mai spun, totul ia aspectul unui delir lipsit de sens.
Totusi, in acest univers inghetat si distorsionat unde lucrurile sunt ori minuscule ori uriase, exista o coerenta interioara care te face sa poti citi cartea ca pe o poveste, sa accepti premisele fara sa te contrarieze si, intr-un final, sa te lasi adancit in ea, fara sa cauti un sens Avem un medic gata sa faca orice sacrificii, sa strabata un pustiu inghetat in miez de noapte pentru a ajunge acolo unde il cheama datoria, fidel crezului sau:
"Sa mergi impotriva vantului, sa induri toate greutatile, toate absurditatile si idioteniile, sa mergi drept inainte, fara sa te temi de nimeni si de nimic, sa mergi si sa mergi pe drumul tau, pe drumul libertatii tale, sa mergi neabatut, sa mergi drept inainte. Asta este sensul vietii noastre!"
In incercarea de a limpezi putin si a situa in spatiu si in timp cartea (aparuta in 2011), am aflat ca autorul ar fi unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai conceptualismului in literatura rusa, teorie care spune ca un concept nu oglindeste exact forma sau esenta unui lucru, ci e o constructie a mintii umane. Asta am priceput, si anume ca mintea lui Sorokin nu este tocmai croita pe calapodul normal al lucrurilor, dar conceptele? care sunt conceptele? Despre ce vorbim in carte in afara de o poveste frumoasa (caci, mai degraba decat un roman, si forma, si structura, si dimensiunile si abundenta de fantastic recomanda Viscolul drept o poveste)? Imi da senzatia ca pastreaza stilul subversiv al unei carti ce ar fi putut fi publicata in perioada comunista si savurata in intimitatea si siguranta celor patru pereti proprii, dar imi cam scapa referintele si simbolurile sau, dimpotriva, le vad acolo unde poate nu sunt. Asa ca, decat sa le caut cu lumanarea, sa incerc sa plasez cartea intr-o lume reala, prea preocupata sa disece textele pierzand din vedere intregul, am preferat sa ma bucur de frumusetea lui, sa vizualizez imaginile create, sa raman doar cu senzatii, franturi strecurate in lumea reala, de unde nu lipsesc nici tristetea, nici sentimentul ratarii, nici confuzia, nici idealismul si dorinta de a merge mai departe cu orice pret.
Intr-un tarziu, sapand putin pe net pentru a-mi satisface curiozitatea de a vedea cum a fost receptata si de altii (si, dupa cum ma asteptam, am gasit o multime de trageri la tema privind totalitarismul si supravietuirea), mi s-a aprins si un mic beculet in nebuloasa din minte: n-am inteles deloc ce insemna in traducerea romaneasca "vitaminder", insa traducerea franceza mi-a placut si mi-a produs iluminarea : "vitaminovampire". Asa mai merge!
Pentru a contracara tendinta obsesiv-compulsiva a cronicarilor care strivesc corola de minuni a lumii pierzand din vedere tocmai esenta unui text absurd, si anume acela ca n-ar trebui sa aiba o anume logica, imi vine sa arunc acum cu decodorul de metafore personal si sa va spun ca este o carte horror, cu vampiri si zombi... sau cetateni zombificati. Dar nu o voi face, fiindca in zilele noastre nici unii, nici altii nu mai sunt ce erau pe vremuri, asa ca s-ar putea sa-i asteptati in zadar sa tasneasca dintre paginile geroase ale cartii...
Aici, doctorul Platon Ilici Garin, un frate literar nu foarte indepartat al medicului lui Bulgakov, pleaca sa duca un vaccin la Dolgoe, o localitate in carantina, fiindca o boala necunoscuta, un virus venit tocmai din Bolivia transforma mortii in zombi si mainile li se fac gheare de cartita, cu care sapa si ies din cimitir. Impreuna cu carausul Kozma, porneste la drum, in ciuda vremii potrivnice, intrand parca intr-o alta dimensiune, una a grotescului si irealului, desprinsa parca din universul lui Daniil Harms, o lume in care nu tinta conteaza, ci drumul pana acolo. Contrastele si nefirescul sunt aici acceptate cu naturalete, personajele monstruoase sau doar bizare, precum antipaticul morar de buzunar si planturoasa lui sotie, cazacii traficanti de droguri in forma de piramide, conuri si sfere, uriasul inghetat sau omul de zapada cu falus imens sunt exemple ale unei realitati unde nimic nu este cum ne-am astepta. Cei doi calatoresc cu o masina trasa de minusculii caluti ascunsi sub capota, adaposturi de pasla vie sunt create cat ai bate din palme, cresterea lor fiind dirijata cu apa vie si apa moarta, exista si cai inalti cat o casa cu doua etaje... si ma opresc aici fiindca, daca mai spun, totul ia aspectul unui delir lipsit de sens.
Totusi, in acest univers inghetat si distorsionat unde lucrurile sunt ori minuscule ori uriase, exista o coerenta interioara care te face sa poti citi cartea ca pe o poveste, sa accepti premisele fara sa te contrarieze si, intr-un final, sa te lasi adancit in ea, fara sa cauti un sens Avem un medic gata sa faca orice sacrificii, sa strabata un pustiu inghetat in miez de noapte pentru a ajunge acolo unde il cheama datoria, fidel crezului sau:
"Sa mergi impotriva vantului, sa induri toate greutatile, toate absurditatile si idioteniile, sa mergi drept inainte, fara sa te temi de nimeni si de nimic, sa mergi si sa mergi pe drumul tau, pe drumul libertatii tale, sa mergi neabatut, sa mergi drept inainte. Asta este sensul vietii noastre!"
In incercarea de a limpezi putin si a situa in spatiu si in timp cartea (aparuta in 2011), am aflat ca autorul ar fi unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai conceptualismului in literatura rusa, teorie care spune ca un concept nu oglindeste exact forma sau esenta unui lucru, ci e o constructie a mintii umane. Asta am priceput, si anume ca mintea lui Sorokin nu este tocmai croita pe calapodul normal al lucrurilor, dar conceptele? care sunt conceptele? Despre ce vorbim in carte in afara de o poveste frumoasa (caci, mai degraba decat un roman, si forma, si structura, si dimensiunile si abundenta de fantastic recomanda Viscolul drept o poveste)? Imi da senzatia ca pastreaza stilul subversiv al unei carti ce ar fi putut fi publicata in perioada comunista si savurata in intimitatea si siguranta celor patru pereti proprii, dar imi cam scapa referintele si simbolurile sau, dimpotriva, le vad acolo unde poate nu sunt. Asa ca, decat sa le caut cu lumanarea, sa incerc sa plasez cartea intr-o lume reala, prea preocupata sa disece textele pierzand din vedere intregul, am preferat sa ma bucur de frumusetea lui, sa vizualizez imaginile create, sa raman doar cu senzatii, franturi strecurate in lumea reala, de unde nu lipsesc nici tristetea, nici sentimentul ratarii, nici confuzia, nici idealismul si dorinta de a merge mai departe cu orice pret.
Intr-un tarziu, sapand putin pe net pentru a-mi satisface curiozitatea de a vedea cum a fost receptata si de altii (si, dupa cum ma asteptam, am gasit o multime de trageri la tema privind totalitarismul si supravietuirea), mi s-a aprins si un mic beculet in nebuloasa din minte: n-am inteles deloc ce insemna in traducerea romaneasca "vitaminder", insa traducerea franceza mi-a placut si mi-a produs iluminarea : "vitaminovampire". Asa mai merge!
Pentru a contracara tendinta obsesiv-compulsiva a cronicarilor care strivesc corola de minuni a lumii pierzand din vedere tocmai esenta unui text absurd, si anume acela ca n-ar trebui sa aiba o anume logica, imi vine sa arunc acum cu decodorul de metafore personal si sa va spun ca este o carte horror, cu vampiri si zombi... sau cetateni zombificati. Dar nu o voi face, fiindca in zilele noastre nici unii, nici altii nu mai sunt ce erau pe vremuri, asa ca s-ar putea sa-i asteptati in zadar sa tasneasca dintre paginile geroase ale cartii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.