Un dictator neconvingator

The Dictator (2012) 

Dupa Borat si Bruno, Sacha Baron Cohen revine in cinematografe cu o comedie absolut incorecta politic, cu glumite cat se poate de vulgare dar si cu accente de satira explicita la adresa asa-zisei democratii americane. Impreuna cu regizorul Larry Charles (scenarist a cinci sezoane din Seinfeld si regizor al primelor doua), cu care a lucrat si la celelalte doua filme mentionate, el se departeaza putin acum de abordarea stil reality show (probabil si fiindca a devenit prea cunoscut ca sa se ascunda in spatele personajului creat) pentru a construi o poveste despre o lovitura de stat pusa la cale intr-o tara araba si peripetiile dictatorului proaspat detronat pentru recucerirea puterii, din care nu lipseste povestea de dragoste, inspirata de romanul lui Saddam Hussein "Zabibah and the King", ce se voia de fapt o alegorie a invadarii Irakului de catre trupele americane. 

Filmul portretizeaza grotesc o imagine generica a dictatorului arab traditional, in care se recunosc trasaturi ale lui Gaddafi, Saddam Hussein, Bashar al-Assad, caricaturizati pana la caderea in derizoriu si discreditarea totala a mesajului. Fiindca Aladeen al nostru pare mai degraba desprins din desene animate, succesul de personaj mizeaza la prima vedere pe umorul facil si vulgar, cu o ingrosata tenta sexuala. 

Trecand insa dincolo de acest strat, constat cu bucurie ca Sasha Baron Cohen da din nou de pamant cu tabuurile si prejudecatile civilizatiei occidentale. Daca ar fi sa-l acuz de ceva, ar fi ca sagetile ironice sunt indreptate spre subiecte in care gaseste o aprobare unanima, fara a zgandari prea multe sensibilitati si fara a se apleca vreodata asupra propriei culturi si civilizatii (cea evreiasca si cea britanica). E mai facil sa te detasezi, sa adopti standarde diferite in judecatile privind stereotipurile si tarele, sa obtii umorul din incompatibilitatea dintre culturi si inadecvarea la mediul in care ai ajuns decat sa pui degetul pe rana propriilor cutume, pe care fie (te prefaci ca) nu le vezi, fie nu vrei ca, luandu-le in discutie, sa starnesti indignarea alor tai. 

Chiar si asa, filmul a fost acuzat de rasism de "sensibilosii" corectitudinii politice. Ma mir ca nu s-a trezit cineva sa spuna ca e un act de terorism impotriva democratiei americane. Fiindca in discursul lui Aladeen la ONU, partea considerata de mine cea mai interesanta a filmului, eroul face o demonstratie a modului cum democratia este, de fapt, tot o dictatura ascunsa. Intregul scenariu de detronare a sa si de transformare a Wadiyei, tara fictiva din care provine, intr-una democrata, nu este nicidecum animat de intentii umanitare fata de poporul oprimat, ci de interesele companiilor petroliere... Va suna cunoscut?!  

Ar fi multe de discutat despre acest nivel, singurul care merita luat in considerare in opinia mea, fiindca cel primar, comicul, este unul pe alocuri mai mult decat indoielnic cu tenta de vulgaritate gratuita: dincolo de prejudecatile etnice si nationaliste puse pe tapet, filmul intinde un deget acuzator si catre starurile hollywoodiene care nu ezita sa se arunce in bratele tiranilor pentru bani si beneficii materiale, catre marile corporatii fara scrupule, catre industria de armament sau catre o democratie gata sa inchida ochii la abuzurile din sanul ei. Cam pe-aici se situeaza centrul de interes al filmului, punand in umbra o poveste de dragoste pe cat de imposibil de crezut pe atat de inutila. Rolul ei, de activare a resorturilor umanitatii dintr-un suflet ce se presupune a fi crud si fara mila, ar fi putut fi exprimat altfel, fara sa cada intr-o rezolvare atat de facila de recopiere a unor clisee des vehiculate. 

Strategia de promovare a filmului, inceputa inca de la decernarea premiilor Oscar, continuata cu perindarea excentrica a lui Cohen pe la diverse evenimente si show-uri de televiziune, cu felicitarea lui Hollande pentru castigarea alegerilor prezidentiale din Franta, este drept, cu un scor foarte mic, incomparabil cu cel 114% cu care a castigat el alegerile din Wadiya (se vede in film si cum!), interzicerea filmului in Bielorusia, Turkmenistan si Tadjikistan au creat in jurul lui o anumita valva si asteptari carora le raspunde mai mult sau mai putin, insa ramane destul de departe de performanta lui Borat.