Stapan si servitor

The White Tiger (2021)

 

 Daca in alte tari inegalitatea sociala provine dintr-o diferenta de mijloace de trai si fiecare, oricat de modesta i-ar fi originea, poate avea sansa de a scapa de predestinarea comunitatii in mijlocul careia s-a nascut, in India sistemul castelor, inradacinat de mii de ani, face ca totul sa fie mult mai transant. Daca te nasti in casta potrivita, poti face studii in strainatate si deveni un om de afaceri prosper, poti fi stapanul unui sat, cu drept de viata si de moarte asupra locuitorilor sai. Daca nu, vei ramane probabil pentru totdeauna inchis intr-o cusca asemanatoare cu aceea in care se tin pasarile in piata, de unde singura scapare ramane cutitul ce va reteza capul, mai devreme sau mai tarziu. Desi discriminarea pe baza de casta a fost interzisa inca din 1948, in anumite parti din India continua sa fie practicata, in virtutea unei traditii ce dateaza de peste 3000 de ani. 

Balram (Adarsh Gourav), un tip cu origini umile, intelege de mic ca traieste intr-o astfel de cusca in care viata ii este deja trasata. Intelege si ca Slumdog Millionaire nu este real, ca filmul este o aspiratie, un ideal greu de atins pentru un om sarac dintr-un sat prapadit din fundul Indiei: “Don’t believe for a second there’s a million-rupee game show you can win to get out of it” . Si nu referinta la el m-a facut sa vad acest film ca pe un fel de replica, ci mai ales atmosfera, acea Indie "profunda", a contrastelor acute dintre saracie si prosperitate obtinuta nu intotdeauna prin mijloace cinstite. Cele doua filme sunt desprinse din acelasi peisaj, si tot ambitia personala, curajul si spiritul intreprinzator sunt cele care pot aduce salvarea. Pentru ca Balram mai stie si ca, o data intr-o generatie, se naste un tigru alb, acela care, diferit fiind, mai puternic si mai agresiv decat confratii sai, are sanse de supravietuire mai bune. Si astfel incepe sa-si construiasca treptat, caramida cu caramida, drumul spre ascensiunea sociala. In acelasi timp insa, pe masura ce ajunge sa traiasca in preajma celor bogati, devotamentul si recunostinta initiala ajung sa se metamorfozeze in resentimente si ura.

 Ecranizare a romanului de debut al lui Aravind Adiga, castigator al Man Booker Prize in 2008, filmul, in regia lui Ramin Bahrani, a fost mai bun decat parea la prima vedere. Este si un lucru care nu mi-a placut, frame-ul, modul in care scenariul (nu stiu daca si romanul, nu l-am citit) intelege sa-si incadreze povestea, conceputa ca un lung e-mail pe care Balram, devenit un tanar antreprenor, il trimite prim-ministrului Chinei, aflat in vizita in India pentru a intra in contact cu mediul de afaceri. Asta a fost o parte gratuita si parca nu din acelasi film. In schimb, restul s-a asezat frumos, la locul potrivit, poate fi si meritul exotismului indian, un colt de lume ce continua sa ma fascineze, cu toate notele lui stridente, frizand kitsch-ul, cu toate discrepantele intre imaginile societatii sale, cu tot amestecul de cruzime si umanitate, lipsa de igiena si opulenta, praf si noroi pe de o parte, strazi luminate, stralucire, cladiri moderne pe de alta. Linia aceea de demarcatie ce separa oamenii desparte si peisajul, in India moderna si India profunda, in tehnologia viitorului, orientata spre Occident si progres si incremenirea in dogma instituita de mii de ani sau - ca sa raman pe teritoriul cinematografic - intre imaginea promovata de Bollywood si cea adusa de Danny Boyle, de exemplu. Si de Ramin Bahrani, care ii urmeaza indeaproape viziunea. 

Pe actori nu-i cunosteam, dar mi s-au parut potriviti si naturali in rolurile lor. Combinatia de candoare, empatie, generozitate si cruzime, calcul rece, oportunism din care este alcatuit Balram functioneaza, ca si tonul adoptat in construirea conflictului. Desi avem de-a face cu o drama, este una iluminata de accente de comedie, ce dilueaza realitatile grave intr-o atmosfera light, de care te poti bucura intr-un moment cand iti doresti ceva amuzant, placut, care sa nu te incarce negativ. Nu am stat sa ma intreb daca aceasta abordare are sau nu succes in transmiterea mesajului, mai ales ca el are in centru o realitate larg cunoscuta, insa m-am bucurat de doua ore de relaxare in compania unui film placut  ce m-a dus cu gandul si mai departe in timp, intr-un intr-un anume fel pe care nu-l voi dezvalui, pana la Print si cersetor.