Marturii, legende, calomnii

 

Philipe Delorme - Imparatese, regine, printese si povestile lor scandaloase 

 De-a lungul istoriei, femeilor li s-a atribuit mai mereu rolul secundar. Atunci cand prin jocul imprejurarilor reusesc sa ajunga in prim plan, sa detina puterea, nu de putine ori raman in cronicile timpului mai mult pentru jocurile de culise si folosirea farmecelor personale pentru a-si atinge scopul, ajungand sa fie considerate crude, usuratice, socandu-si contemporanii printr-un fel de a fi prea... masculin, considerat nepotrivit cu statutul si rolul lor. Este drept ca istoria cunoaste si cate o Elisabeta I, o regina Victoria, o imparateasa Suiko, care a reformat calendarul si a dat Japoniei prima Constitutie, o imparateasa Maria Theresa, dar nu spre ele alege Delorme sa-si indrepte atentia, fiindca nu este o carte ce-si doreste restabilirea imaginii feminine conducatoare in istorie, de ce ar face-o cand intriga si scandalul sunt cele care trezesc mai mult interes?!

Daca in cartile dedicate marilor barbati ai epocilor trecute cuvintele definitorii par sa fie "vitejie, eroism, viziune", pentru femei ele tin mai mult de sfera sentimentala, in subtitlurile celor 16 capitole dedicate personalitatilor feminine prezentate in cartea sa, Delorme foloseste cuvinte precum "infidela, desfranata, nesatula, fierbinte, nesatisfacuta, libertina".  

Maritate de obicei impotriva vointei lor, cu barbati care le starnesc repulsie ori sunt deja indragostiti de altcineva (barbati sau femei deopotriva, pentru ca nu secolul XX a inventat homosexualitatea, cum cred unii vajnici aparatori ai valorilor "traditionale" ), ajung blamate pentru ca au amanti. Ceea ce pentru un barbat este semn de virilitate si mandrie, in cazul femeilor pune un stigmat social. Cartea, dupa cum spuneam, nu incearca sa faca in vreun fel dreptate acestor victime ale societatii patriarhale, ci sa le redea asa cum se reflectau in ochii contemporanilor lor. Tonul penduleaza intre marturie istorica si senzationalism de tabloid (un fel de "Soc si groaza! Imparateasa X are un amant!"). Poate ca si cronicarii epocii, mai mult decat sa informeze si sa redea cu acuratete intamplarile la care erau partasi urmareau sa-si suprinda cititorii, neputandu-se ridica deasupra curentului de gandire al vremii in care erau prinsi, ce nu vedea deloc cu ochi buni prezenta femeilor in varful ierarhiei sociale. Potretele rezultate din sursele vremii nu au cum sa nu il reflecte, asa ca este greu sa discernem acum, la sute sau mii de ani distanta cum erau in realitate aceste personaje, cum le-a modelat presiunea sociala la care erau supuse caracterul, inhiband sau exacerband anumite tendinte naturale. In aceste conditii sunt de admirat curajul lor si capacitatea de a se impune intr-o lume eminamente masculina, chiar daca mijloacele folosite nu au fost intotdeauna cele mai corecte... dar cine juca atunci dupa reguli?! 

De la Clitemnestra pana la printesa Margareta a Marii Britanii, cele 16 personaje prezentate, atunci cand nu isi castiga pozitia favorabila prin farmecul trupului ci o obtin in urma casatoriei sau descendentei sunt criminale, nemiloase, desfranate, instabile psihic. Cele mai multe dintre eroine imi erau cunoscute si din alte contexte, de cateva, precum Catherine Charlotte de Monaco, Fredegonda sau Carolina de Brunswick, am aflat acum. 

Dar imaginile pe care Delorme le ofera in cartea sa sufera de o anumita absenta a surselor. In unele cazuri este una singura apoi, pe masura ce inaintam in istorie, creste si numarul lor si putem spera la o imagine mai apropiata de realitate, chiar si cand e vazuta prin lupa distorsionanta a prejudecatilor epocii. Uneori avem si marturia celor incriminate, care isi justifica actiunile: "Intotdeauna este vina sotului daca nu este iubit, pentru ca, sincer, eu l-as fi iubit foarte mult pe al meu (...) daca ar fi avut bunatatea sa-si doreasca acest lucru", marturiseste Ecaterina cea Mare, pentru ca mai apoi misoginul Pierre Larousse sa scrie despre ea astfel: "Marele scandal al domniei ei (...) sunt galanteriile mai mult decat orientale, aceasta suita prodigioasa, acest nesfarsit sir de amanti care se intinde, fara incetare, pana la sfarsitul zilelor sale. Din acest punct de vedere l-a depasit pe Ludovic XV, ceea ce e un lucru chiar mai scandalos in cazul unei femei; aceasta este, cu adevarat, o pata pe care nici apologetii cei mai entuziasti nu o vor putea sterge". (sa trecem peste faptul ca traducatoarea a reusit sa strecoare de 4 ori acelasi pronume demonstrativ in 4 randuri...). Altele nu au aceeasi sansa de a se explica. Lucrezia Borgia, de exemplu, ramane victima tacuta a capriciilor fratelui si tatalui sau, moneda de schimb pentru aliante si favoruri politice.

O carenta a cartii mi se pare si modul succint in care este prezentat contextul in care au trait / guvernat personalitatile, mai potrivit pentru o revista de popularizare decat pentru un volum apartinand unui reputat istoric. In timp ce realizarile domniei lor (cum este cazul Ecaterinei a II-a, care a avut destule) sunt expediate succint, spatii largi sunt acordate intrigilor de budoar. In concluzie, o lectura usur(at)ica, pe alocuri informativa, dar nu foarte satisfacatoare prin prisma absentei oricarui punct de vedere al autorului, ce "executa" o compilatie din sursele istorice menita sa satisfaca un alt gen de curiozitate decat al meu...