Distopia din apropiere

 

Viktor Pelevin - IPhuck 10

 Avem aici un autor care mi-a atras atentia de la primul sau roman tradus in limba romana, Mitraliera de lut. Am citit apoi Generation P, care mi-a mai scazut entuziasmul... Daca prima mergea mult inapoi in timp, pe la inceputul secolului trecut iar cea de-a doua se petrecea in timpul tineretii unora dintre noi, prin anii 2000, acum facem un salt in viitor, nu departe de vremea noastra. Avem o poveste in care un algoritm-detectiv care solutioneaza crime si scrie despre ele incepe sa-si scrie propria carte pe masura ce-si desfasoara ancheta. Numai ca ancheta de fata este una mai neobisnuita: aparent nu are victime, dar pana la final va avea. Porfiri Petrovici se numeste respectivul AI, iar daca numele va suna cunoscut poate ca va amintiti de acel anchetator din Crima si pedeapsa, o natura analitica ce-si inabusa emotiile pentru a nu se lasa influentat de latura umana subiectiva, asa cum ar trebui sa fie algoritmul nostru. 

Ne aflam candva in secolul prezent, peste vreo cateva zeci de ani, intr-o lume in care Rusia e din nou tarista (previzibil, tarul Putin e pe drum spre distopie!), avem un Califat in ceea ce acum este UE, sexul este aproape exclusiv virtual si copiii se nasc in eprubeta, principalele device-uri sunt IPhuck-uri si Androgini, exista chiar si un "parc memorial de electronica pesonala" numit Vesnicul Beep, un fel de cimitir unde merg electronicele atunci cand oamenii mor. Cei mai multi isi pastreaza continutul lor in cloud, dar cei instariti platesc intretinerea aparatelor si dupa moarte, ca sa poata sa bazaie/ sa piuie/ sa faca update-uri in voie... Aproape ca ne indreptam spre acea insingurare a omului pentru care un dispozitiv electronic poate deveni cel mai bun prieten, zic eu adulmecand asa, de la distanta, ca o persoana care nu vrea sa se lase scufundata prea adanc in lumea virtuala si nu are Fb si nici chef sa depinda de acel mod de falsa comunicare... 

Asaa... si algoritmul nostru primeste o noua clienta care nu vrea sa rezolve vreo crima, ci sa investigheze cu ajutorul lui niste arta.. Daca modul in care domnul Porfiri s-a strecurat in intimitatea Marei ("In primul rand, in IPhuck m-au atacat deodata cinci sau sase utility-uri de securitate care mi-au copiat codul de identificare si certificarile pana la datele ultimelor mele contacte  - si chiar au indraznit sa-mi manjeasca metadatele cu cookie-urile lor, ceea ce pentru mine, ca algoritm politienesc de rang superior, a fost destul de ofensator.") e simpatic, subiectul misiunii este si mai interesant din punctul meu de vedere, pentru ca face un misto destul de rafinat si in termenii lor de fumurile si ifosele din capul criticilor / cumparatorilor de arta contemporana. Contemporana cu noi, evident, pentru ei, cei din viitor, se numeste "epoca ipsosului", dupa un pretins eseu de arta ce ii defineste trasaturile; si tot ceea ce se produce acum, evident, este vandut la preturi exorbitante atunci, in viitor, preturi stabilite de asa-zisii "experti" de pe o piata de arta inchisa, exclusivista, ce valorizeaza faptul ca Banksy si contemporanii lui prezinta o forma de rebeliune,  de exprimare a dualitatii libertate/sclavie, bine/rau, adevar/minciuna. 

Inceputul cu accente de SF si roman politist este mai mult decat orice o privire asupra societatii de azi, reconstituita prin ochii viitorului intr-un mod sarcastic si ironic. Nu as sti cum sa definesc cartea, pentru ca e ca o shaorma cu de toate: corectitudine politica, diversitate, lumea digitalizata, redefinirea geopolitica a ei, porno virtual, infractiuni digitale, o multime de straturi suprapuse si sensuri desprinse din actualitate. Pune in discutie si transumanismul ce infloreste deja in epoca noastra (chiar si din perspectiva inversa - se poate numi transAI? - aceea in care omul se robotizeaza si AI-ul incepe sa capete sentimente umane), dar pana la urma imi da senzatia ca este cam moralizatoare, incercand sa faca sa prevaleze pastreze natura umana, cu parti cu care rezonez sau nu... 

Desi in principiu lumea pe care o construieste este una credibila si posibila in vremurile noastre, cand NFT-urile incep sa devina deja noul moft artistic, cu preturi nesimtite (si cartea e scrisa acum vreo 4 ani, nu erau inca in voga pe  atunci) si cand sculpturi invizibile se vand cu zeci de mii de euro, mi-a dat senzatia ca ritmul se dilueaza pe parcurs, ca intorsaturile din hatisurile informatice in care m-am pierdut la un moment dat nu sunt chiar atat de spectaculoase ci, dimpotriva, trase la tema, ca nu exista nici un fel de diferenta stilistica intre vocea unui AI si aceea a unei presupuse fiinte umane, ca suntem martorii cam multor fantezii sexuale nejustificate si ca, in general, cartea trebuia sa aiba cu vreo 200 de pagini mai putin... E prea intinsa si cam prea urban culture pentru mine. In preferintele mele cred ca as situa-o la mijloc, intre Mitraliera de lut si Generatia P.