marți, 22 iunie 2021

Haina il face pe om... sa ajunga departe

 

Le Daim (2018) 

Sau, pe limba celor mai multi dintre cinefili, Deerskin. Este productia lui Quentin Dupieux aparuta chiar inainte de recentul Mandibules, pe care il tot caut pe cai mai mult sau mai putin ortodoxe si nu reusesc sa-l gasesc... De umorul sec si absurd al lui Dupieux m-am indragostit acum multi ani, cand am vazut Rubber. Placerea cu care anima  si umanizeaza obiectele si le da rolul principal in peliculele sale, starnind o comedie absurda cu accente grotesti, ingeniozitatea de a transforma improbabilul situatiilor in ceva firesc, modul in care condenseaza in 80 de minute o intreaga istorie a frustrarii si non-sensului ma incanta foarte mult. 
Aici vorbim de un barbat pe nume Georges (interpretat de Jean Dujardin, castigator al Oscarului pentru rol principal cu The Artist) care isi cumpara pentru un pret exorbitant o haina din piele de cerb de care este foarte mandru. Atat de mandru incat se hotaraste ca nimeni altcineva nu mai trebuie sa aiba o haina/geaca/jacheta, adica acea piesa de imbracaminte care se poarta pe deasupra. Si haina este de acord! Nu, nu glumesc, asa cum haina face pe om si omul face haina, imprimandu-i propriile ganduri si trairi. Cei doi au un dialog ce porneste mai intai sovaitor, cu omul monologand din postura hainei, pentru ca treptat aceasta sa capete independenta si sa dea glas propriilor ganduri. Nebuniei pe care o traieste Georges i se alatura si Denise, o chelnerita din oraselul tihnit in care poposeste (Adèle Haenel), care viseaza sa faca o cariera in montajul de filme, in momentul cand el se declara regizor. Daca in Rubber decorul era unul de desert american, aici suntem intr-un izolat si linistit satuc al Frantei montane (cred ca din Pirinei), insa haina din piele de cerb nu e deloc mai putin psihopata decat roata de masina ce-si cauta urmatoarele victime. Sau poate omul, de fapt, si haina e doar un pretext, o scuza... 
Daca ceea ce spun pe-aici nu pare sa aiba prea multa noima, nu eu am luat-o razna, ci comedia aceasta neagra, deliranta si originala pe care o propune regizorul francez, ce descumpaneste pe alocuri si nu isi lasa spectatorul sa inteleaga exact mesajul. Culorile palide dau senzatia unei productii a anilor '70-'80 ce capata pe masura ce personajul isi schimba costumatia accente western, pentru a vira spre comedie neagra in care nimic din ceea ce ar face un serial killer nu se petrece in modul asteptat, normal. Evident ca raman o multime de intrebari in urma, ca si cum totul s-ar desfasura intr-un loc unde nu exista reguli, nici lege, unde sa faci un macel poate fi la fel de firesc ca si o plimbare pe muntii din apropiere. 
Am tot incercat sa gasesc sensul existentialist abscons al draciei, dar imi e greu, chiar daca Denise incearca la un moment dat o explicatie in zona asta... Am mai citit ce au mai crezut unul si altul ca ar fi inteles din film si nu m-au convins. Probabil ar fi trebuit sa-mi invat lectia cu Rubber si, incercand sa gasesc motivatii si simboluri sa ma multumesc doar cu raspunsul evident, ca e un film no reason. Este un film care ne face complice cu ochiul aratandu-ne ironic spre cliseele genurilor apropiate, lasandu-ne libertatea de a intelege din el fiecare ce vrea, eu am vazut obsesia unui om care este gata sa-si abandoneze familia si sa plece intr-un loc indepartat pentru a-si trai visul de a avea o geaca cu franjuri din piele de cerb si felul in care narcisismul il transforma in momentul cand o obtine. Si cerbul? Apare si el din cand in cand in cadru, urmarind atent ce se mai intampla prin lume, poate sperand ca nu va deveni materialul urmatoarei haine...
Ramane un film excentric, curios, amuzant, ce da senzatia unui buget mic de tot, aproape ca o filmare de studenti amatori, o reprezentare vizuala a personificarii ca figura de stil. Dar spiritul sau ludic si modul surprinzator in care interactioneaza personajele (chiar si cele episodice), cursul imprevizibil si caraghios macabru pe care il iau lucrurile, minimalismul absurd si un Dujardin ce aduce un suflu nou in galeria de personaje a lui Dupieux, de obicei eroi caricaturali, ofera o experienta de vizionare amuzanta si in acelasi timp intriganta, ceea ce mi-a placut!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.