Rataciti ai strazilor si ai sufletului

 

 David Grossman - Cineva cu care sa fugi de acasa

 

Habar nu am daca tine de dispozitia mea sufleteasca, de titlu (ca simt cum imi vine sa-mi iau campii, sa fug dintr-un "acasa" metaforic, nu vreau sa detaliez), de coperta sau de continutul cartii, care astepta sa fie citita cam de cand aparuse in librarii, pentru ca oricum ma sedusese deja intr-un fel, dar a fost asa, un pansament pe suflet, sau cum spun cartile care mi se par imposibil de citit "supa de pui pentru suflet" :). Daca vreti sa-i pun o eticheta rapida, ca gen de literatura, as putea sa-i spun bildungsroman, as putea la fel de bine sa-i zic roman de aventuri ori poate subiect de banda desenata cu supereroi (o sa ajung si acolo) sau basm. Pentru ca toate pornesc de la acea structura arhetipala de basm in care un personaj masculin (pe numele lui Asaf in cazul de fata) pleaca in cautarea printesei necunoscute (Tamar), prizoniera intr-o lume ostila. Pe drum, eroul intalneste personaje care il sustin sau incearca sa-l indeparteze de scopul sau, dar are un cal nazdravan (un caine aici, Dinca, un labrador destept) care-l calauzeste spre implinirea scopului. 

Pe scurt, Asaf, un adolescent devenit angajat temporar al primariei pe timpul vacantei de vara, primeste misiunea de a inapoia labradorul gasit hoinarind pe strazi stapanului, cu amenda de rigoare. Nu stie ca va fi inceputul unei frumoase prietenii, vorba unui film de demult, dar si al unor aventuri ce il vor transforma. Stie doar ca animalul il va conduce singur la stapan, gasindu-si drumul spre casa, asa ca se lasa antrenat si inghitit de rutina energicului catel ce alearga pe strazile orasului. Mai intai ajunge la o pizzerie, unde este nevoit sa plateasca comanda persoanei care insoteste de obicei catelul, apoi la o biserica in turnul careia locuieste o calugarita sihastra, Teodora, ca intr-un blestem (si revin spre basm) al unei fecioare exilate intr-un turn peste mari si tari, condamnata sa nu il paraseasca niciodata, sa traiasca de 50 de ani intr-o lume formata din cuvinte si descrieri, fara senzatii reale, fara contact cu oamenii. Apoi ajunge in arest, incepe sa-si puna intrebari despre cine este misterioasa Tamar: fata din povestea calugaritei sau dependenta de droguri din aceea a politistului? sa fie fata oarba a privitorului spre stele? sa fie cantareata cu voce angelica? Treptat, imaginile se vor inchega, dar nu vreau sa ajung acolo, asa cum nu vreau sa va spun nici povestea paralela a lui Tamar, care in timp ce este cautata cu disperare de Asaf, cauta si ea, intr-un lant ale carui verigi se vor lega pana la sfarsitul cartii. 

Asaf, cautand-o pe Tamar, se descopera pe sine; intelege valoarea unei asa-zise prietenii bazate pe supunere fata de un "prieten" abuziv. Tamar, la randul ei, descopera o lume subterana ce are legatura cu artistii strazii si dependenta de droguri, cu tineri abuzati sau fara speranta intr-o lume indiferenta in care ei sunt pentru trecatori doar talentele lor, ceea ce pot exprima in cateva minute pe strazile oraselor: 

"trebuia sa se fereasca de intrebari; toti cei care se aflau acolo, in casa aceea, fusesera raniti intr-un fel sau altul. Fiecare dintre ei reusise sa se salveze cumva de la dezastru. Iar comunitatea aceasta mare, vulgara si galagioasa era guvernata de reguli si principii pline de compasiune si noblete sufleteasca. Toate intrebarile despre casa de la care ai venit, din care ai fugit sau din care ai fost alungat starneau noi valuri de durere si rupeau crusta subtire a ranilor. Si fiecare intrebare despre ceea ce se va intampla cu tine, unde te vei duce de aici, ce te asteapta in viata - provoca numai disperare si teama. Foarte repede isi daduse seama, in mod instinctiv,  ca trecutul si viitorul sunt "in afara granitelor" aici: casa lui Pesah traia intr-un prezent continuu, neintrerupt."

Si pentru ca aminteam de supereroi, imaginati-va niste tineri al caror glas sau cantec la chitara poate fascina multimea. Dar nu este suficient, multimea este efemera si de obicei impasibila la ceea ce se ascunde in spatele cantecului. Este nevoie de o super-putere mai mare, cea a cuiva capabil de a asculta cu empatie si discretie, in fata caruia inimile se deschid, pentru a putea vindeca ranile. 

In ciuda intunericului pe care il contine, este o carte luminoasa, pozitiva, ce cuprinde in ea delicatete, suferinta, dar si puterea de darama o intreaga lume cand ai 16-18 ani si devii constient ca poti face asta. Cu timpul va trece, dar pana atunci bucurati-va de sentimentul asta, ca e tare frumos! Recomand cu multa caldura celor intre 14-20 de ani, dar cred ca si cei mai mari care mai au in suflet duiosie, tandrete, indoieli pot aprecia cartea, in ciuda stereotipiei ei, cum am facut-o eu.