Un hidalgo din America zilelor noaste

  

Salman Rushdie - Quichotte 

 

In America prezentului, un barbat retraieste povestea personajului din La Mancha. Daca Don Quijote facea saltul in imaginatie in urma prea multelor carti citite, in secolul XXI televizorul este acela care-si atrage spectatorul in propria-i realitate fabricata. Locul amintirilor ce incep sa se stearga odata cu inaintarea in varsta si dupa un Eveniment Intern este luat de cele inventate, de fragmente ale iluziei create de ecran iar Dulcineea ce ii fura inima face si ea parte din aceasta iluzorie lume, aproape la fel de indepartata ca si plasmuirile fantomatice ale imaginatiei. In "Epoca lui Orice-e-posibil", chiar si idealurile cavaleresti isi pot gasi locul. Ismail Smile, nou botezatul domn Quichotte, idee tasnita ca o strafulgerare de vis din tineretea, cand opera lui Massenet nu fusese inca sufocata de cantecele comerciale promovate de The Voice si American Idol, a lucrat ca agent de vanzari pentru firma de produse farmaceutice a varului sau. Candva un explorator, un cautator, colindand toate colturile lumii, varsta mijlocie i-a luat, impreuna cu memoria, si curiozitatea de a descoperi lumea. A capatat in schimb inertii, fobii, motive irationale de panica. Pentru ca are nevoie si de un insotitor in aventurile sale, Sancho, fiul sau, apare brusc, mai intai in alb-negru, capatand apoi culori si dezvoltandu-se ca o proiectie a unui Smile din tinerete, ce are acces la cunoasterea si amintirile lui, dar si ca un fel de Pinocchio care, de indata ce este plamadit, intra in dialog cu constiinta materializata sub forma de greiere. Iar Chevroletul Cruze va deveni calul ce-l poarta de-a latul Americii, in timp ce-si cauta iubirea.

Pe de alta parte, mai exista Fratele, autorul aventurilor lui Quichotte (pentru ca avem o carte in carte), el insusi de origine indiana ca si personajele, ajuns la senectute, el insusi un Don Quijote ce a sters granitele dintre arta si viata prin expunerea inca din copilarie la creativitate, capatand convingerea ca plasmuirile artistice pot patrunde in lumea reala si ajuta la modelarea ei, un om la fel de insingurat ca si personajul sau. Si corespondentele nu se termina aici, pentru ca personajele "reale" ale cartii isi au echivalentul in cele fictive si capitolele, in succesiunea lor, reflecta ca in oglinda aceste analogii. Titlurile lor sunt lungi si descriptive, precum acelea ale romanelor picaresti de acum cateva secole. 

Insa temele sunt cat se poate de actuale, conducand la o satira a unei tari frante in doua, cu o privire si catre Anglia si India. In toate cele trei, oamenii sunt despartiti fie de culoarea pielii, fie de religie ori de statutul de emigrant. Dar in America pe care o strabat personajele, ele trebuie sa se confrunte cu pericole reale, precum intoleranta, rasismul, discriminarea, dar si cu metamorfozari alegorice ale lor, precum mastodontii in care se transforma locuitorii unui oras numit Berenger unde-si gasesc adapost la motelul unui anume Jonesco, de origine romana. Cred ca aluzia este destul de transparenta. Astfel de referinte mai ascunse sau mai fatise apar in intreaga carte si mi-ar fi placut ca traducerea cartii sa nu incerce sa le semnaleze ca note explicative, cel putin atunci cand e vorba de un intreg capitol, nu doar de o lamurire privind un titlu, o personalitate, sa lase subtilitatea autorului sa-si faca sau nu efectul asupra cititorilor. Dar sunt destule alte "tributuri" care, iesind din zona literara, scapa incercarii de a ne explica totul, cum ar fi cel adus seriei Men in Black, lui Marcel Duchamp sau lui Elon Musk, prin imaginea unui miliardar al tehnologiei. 

Calatoria alegorica prin cele sapte vai ale purificarii nu propune doar o privire satirica asupra Americii in descompunere (in care isi gasesc locul si industria farmaceutica, si spionajul cibernetic), ea devine si un drum al cunoasterii, al (auto)descoperirii si revelatiilor, al disecarii relatiilor de familie (tati si fii, frati si surori, bunici si nepoate...) si al intuirii unor secrete ce se misca circular, din fictiune in viata traita si invers. Dar este o lume in care isi mai gasesc loc si persoane generoase: "O persoana nobila, altruista, care isi pune viata in slujba celorlalti. O femeie buna de felul acesta e un soi de trambulina. Oamenii salta pe ea si isi iau zborul. Iar daca se intampla sa cada, ricoseaza tot de pe ea si se inalta din nou. Ea insasi nu cauta sa zboare, dar se intinde cat poate de mult si oamenii se folosesc de ea ca sa urce cat mai sus."

Portretul acestei Americi scufundate in fatalism si apatie este o parabola ce functioneaza dupa logica absurdului, in care suprematia publicului impune regulile si utopia lui Marcel Duchamp s-a implinit, transformandu-se totul intr-un joc unde efemerul si perisabilul inlocuiesc durabilul. Quichotte este o carte ca o oglinda, insa una foarte "cum se scrie acum", in care Rushdie pare sa fi pierdut (din nou) exact ceea ce ii dadea unicitate. Realism magic este, dar magia nu mai invaluie realitatea ci devine un accesoriu prin care se construieste o imagine caricaturala. Mi-a placut modul in care imbina realitatea si fantezia deconstruind timpurile noastre pe un drum literar parcurs acum vreo 400 de ani, dar raman in continuare cu dor de Copiii din miez de noapte si Pamantul de sub talpile ei.