Din nou in Ciucas

  

Spuneam pe la inceputul lunii noiembrie, cand cu plimbarea la Gropsoarele si Zaganu, ca ar fi cam ultima ocazie de drumetie lejera pe munte. M-am inselat, sfarsitul de saptamana de dinainte de Ziua Nationala a venit cu o vreme care ne-a impins din nou sa ne luam picioarele si labutele la spinare si sa pornim cu avant si entuziasm spre creste si chei. Cum inceputul zilei nu arata foarte prietenos, am pornit din Pasul Bratocea cu ideea de a merge pana cand burnita marunta ce ne insotea se va hotari sa se transforme intr-o lapovita mai demna de luat in calcul ori se va plictisi si va pleca sa mai sacaie si pe altii, de pe alte plaiuri. 

Dupa scurtul urcus prin padure, iesim la stana din Bratocea, acum pustie,

 si ne continuam traseul, intr-o urcare usoara dar constanta, pe masura ce norii dau semne ca s-au cam plictisit de Ciucas si ar vrea sa se retraga spre alte zari.

Ajunsi la releul de televiziune, acolo unde drumul se transforma in poteca, intelegem ca nu mai este cale de intoarcere,  s-a facut deja mult prea frumos pentru a rata o asemenea ocazie, asa ca hai sus, spre creasta, tot mai sus

si incepem urcusul spre Culmea Bratocea. Pe masura ce padurea de brad se rarefiaza, 

incepe sa se vada tot mai mult din masivele invecinate si din stancariile ce aprind imaginatia  si creeaza legende prin formele lor. Iar cand iesim pe saua cea lunga si domoala a Tigailor, o lunga curba de nivel ne conduce la baza ascensiunii finale de o ora pana la varf, dam si de zapada, ba chiar si un firav curcubeu sfios ne saluta. 

Alternanta de nuante de verde si albastru este din ce in ce mai mult presarata cu alb si nu vorbesc doar despre pufoseniile de pe cer.

ci si de poteca. Iar Nadia este in extaz, sapa gropite prin zapada, o mananca, se tavaleste, alearga in cercuri largi (la sfarsit aveam sa calculam ca probabil ea a facut un traseu dublu fata de noi, cu toate ocolurile si explorarile prin tufisuri, neobosita si permanent curioasa si debordand de energie). 

Tigaile si cararea spre cabana Ciucas incearca sa ne ademeneasca, insa nu ne lasam abatuti din drum

si  ne continuam ascensiunea in cea mai abrupta si vantoasa parte a ei, urcusul de o ora spre punctul ce ni se parea atat de aproape (acolo, sus, la un sfert de ora :D!), admirand pe drum formatiunile stancoase ce capata acum aspectul unor prajituri presarate cu zahar pudra.

Am tot citit despre diverse denumiri ale acestor impozante formatiuni pietroase din Saua Tigailor, precum Babele la sfat, Turnul lui Goliat, Mana dracului, Omul elefant, insa nu am incercat sa le identific, mi-am lasat propria imaginatie sa zburde si sa le dea un sens, ceea ce va indemn si pe voi sa faceti, mereu mi-a placut sa imi creez propria poveste, inspirata de cartile citite, de filmele vazute, de jocurile jucate.

Ajunsi pe varf, mai facem cateva poze, 

ne adapostim sub un damb de rafalele biciuitoare de vant, rontaim ce avem prin traista si pornim fuguta inapoi, pentru ca soarele se pregateste si el de culcare, sub privirile vigilente ale Nadiei, care si-a facut un obicei din a explora drumul in fata si a saluta toti drumetii. Si, spre mirarea mea, erau destui in aceasta frumoasa zi de sfarsit de noiembrie. 

Revenim din nou in pasul Bratocea, unde ne asteapta cuminte calul pe patru roti, dupa un drum de vreo 16 km, parcurs in mai putin de 6 ore, incluzand pauzele. Pana la urma, estimarile de traseu de pe marcaje, cel putin in Ciucas, s-au dovedit foarte generoase, reusind chiar si noi, fara cine stie ce conditie fizica, sa le batem cu vreo ora. Poate ca ne-a alergat putin si entuziasmul catelesc, poate doar au fost concepute pentru a nu descuraja plimbaretii ocazionali, nu foarte sportivi, oricum ar fi ne-am incadrat din nou in putinele ore de lumina ramase de la ora 11, cand am inceput sa urcam. 

In urmatoarele zile, data fiind instabilitatea meteo tot mai accentuata, ne-am multumit cu plimbari scurte prin doua chei, in alte doua masive, despre care voi povesti in curand, o destinatie foarte populara si alta foarte... aventuroasa in conditii de grindina.