miercuri, 15 decembrie 2021

Hoinar prin America

 
 
John Steinbeck - Calatorii cu Charley in cautarea Americii 
 
Ajuns in 1960 la 58 de ani, Steinbeck a considerat ca a venit momentul sa isi reimprospateze cunoasterea directa despre acea America a oamenilor marunti prezenta in romanele sale, supusi injustitiei sociale si intorsaturilor destinului, pe care nu o mai cutreierase de 25 de ani.  Intr-o camioneta reamenajata botezata Rosinanta si avandu-l drept scutier de nadejde pe pudelul Charley, el va strabate peste 16.000 km in cateva luni, trecand prin 34 de state, fara sa fie recunoscut de nimeni, in ciuda temerilor apropiatilor. 
Volumul care a rezultat in urma calatoriei sale este despre oameni si interactiunile cu ei, locuri, idei, crampeie de viata, framantari, despre o lume in care incolteau deja semintele problemelor ce se vor acutiza in deceniile urmatoare, desi a fost scris acum peste 60 de ani. 
Gasim in carte detalii ce poarta patina unor epoci disparute (precum pravalii care tin evidenta in registre, folosind indigoul, indicatiile scrise sau verbale intr-o vreme ce nu cunostea GPS-ul, nici macar hartile detaliate), dar si care au ramas la fel ori au devenit si mai vizibile: mari orase ce cresc in timp ce satele se depopuleaza, devin tot mai mici, camioane incarcate cu busteni pe toate soselele, traficul infernal din marile orase (desi imi e greu sa-mi inchipui ce insemna "infernal" in anii '60), curentul reintoarcerii la natura cea bio si eco pe care il prezice: "sunt convins ca, asa cum un pendul isi inverseaza miscarea, la fel aceste orase umflate vor plesni ca niste pastai, expediindu-si copiii inapoi la tara". Unele din ideile sale, ce alcatuiesc firescul nostru, sunt revolutionare intr-o epoca in care nimeni nu se gandea la reciclarea deseurilor sau la felul in care deversarea reziduurilor chimice polueaza raurile (aha! deci stia, dar tot arunca detergentul de la rufe in parau :P). Nu lipsesc din calatoria sa nici situatiile amuzante, precum intalnirea cu patru femele de elan atrase de "vocea" Rosinantei, nici duiosia unei relatii om-caine cimentate de experienta comuna, nici consideratii despre vreme, peisaje, soferi de camion, singuratatea desertului, un pic de politica, scris, iar intr-un hotel reuseste sa reconstituie o intreaga existenta pornind de la resturile lasate la gunoiul din camera de cel care o ocupase inainte.
Fulgurante amintiri din copilarie personalizeaza acest volum la fel de mult ca si privirea de calator, unica, ce descrie o lume filtrata prin propriile asteptari si experiente, prin intalnirile ce pot face special un loc banal. Pentru ca locurile si peisajele apar prezentate sumar, ceea ce il intereseaza pe Steinbeck cel mai mult, aici ca si in romane, sunt oamenii, interactiunile cu cei intalniti in cale. Unii sunt laconici si astfel afla mai mult despre o zona de la posturile locale de radio, altii sunt rasisti, altii fac obiectul unor intalniri ce creeaza momente de magie in rulota Rosinantei, unde nu ezita sa invite intamplatorii drumeti intalniti la o cafea sau un pahar de coniac, pentru a afla mai multe despre cum traiesc si cum gandesc. Pana si diferentele dintre state sunt evaluate in functie de temperamentul oamenilor, de caracterul lor, de stilul de a indruma calatorul ratacit, de particularitatile lingvistice. 
Marturisesc ca eu, care tind sa ma interesez in explorarile mele mai mult de locuri, peisajele, flora si fauna, arhitectura, artizanat, monumente si mai putin de oameni, temandu-ma sa nu imi fie accentuata mizantropia aflata oricum la cote inalte, am simtit oarece dezamagire cand am citit cum a intrat in Yellowstone si a iesit destul de repede inapoi dupa intalnirea cu ursii, chiar si petrecuta in confortul si siguranta casei sale pe roti, insa Steinbeck este in primul rand un scriitor, si unul mare, care m-a purtat in calatoria sa ca printr-un roman, unde personajele sunt inevitabile, de la laconicii locuitori din nord pana la sudistii rasisti, trecand prin Texas, un stat special in cadrul varietatii celorlalte state. Autorul in romanele caruia tacerile au un spatiu al lor, ce marcheaza sentimente si ganduri interiorizate, a cautat cu obstinatie in drumul sau sa umple acest spatiu cu cuvinte, sa ia pulsul locurilor prin intermediul oamenilor ce le populeaza, privindu-si semenii cu empatie si deschidere, incercand sa se apropie chiar si de modul de gandire al celor cu care nu era de acord si alegand uneori destinatii de calatorie controversate, simtind nevoia sa vada pe viu cum se manifesta agresivitatea si ura compatriotilor sai, precum in exemplul de mai jos: 
"Pe cand eram inca in Texas, spre sfarsitul lui 1960, incidentul cel mai relatat si insotit de fotografii in ziare era inscrierea a doi negri micuti la o scoala din New Orleans. In spatele acestor farame de om de culoare erau aliniate maretia legii si puterea legii de-a impune - atat balanta cat si sabia erau aliate cu micutii -, in timp ce impotriva lor se manifestau trei sute de ani de teama si de manie, precum si groaza de schimbare intr-o lume aflata in schimbare. In fiecare zi vedeam fotografiile in ziare si episoade filmate transmise la televizor. Stiristii iubeau aceasta poveste datorita unui grup de femei voinice, de varsta a doua, care, printr-o curioasa definire a conceptului de  "mama", se adunau in fiecare zi sa-i ocarasca in gura mare pe acei copii. Cateva dintre ele devenisera atat de experte, incat erau denumite Majoretele, si in fiecare zi se aduna o multime de oameni ca sa se distreze si sa le aplaude reprezentatia."
Cum s-ar spune, Steinbeck e mai interesat de circul stirilor de la ora 5 decat de linistea unei paduri seculare de sequoia, punct in care nu prea m-am inteles cu el. Dar imaginea Americii rezultata la sfarsitul drumului din acest reportaj de calatorie / roman al unei natii (pentru ca imaginatia scriitorului nu avea cum sa nu imbogateasca experienta calatorului) este una bogata in nuante, variata si complexa ca si tara insasi, cu pasaje ce au acelasi impact si dupa trecerea zecilor de ani, suprapunand peste calatoria exterioara una interioara, reflexiva, chiar si mai interesanta. 
Trivia, daca vreti sa completati episodul fetitei negre in fata careia se revarsa furia Majoretelor pe care Steinbeck a simtit nevoia sa o vada in desfasurare, al carei nume nu l-a cunoscut poate niciodata, puteti citi aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.