Nu stiu cum privesc altii spre 2022, eu ma uit la el chioras, cu teama si neincredere. Ne-am bucurat ca a trecut 2020, cu restrictiile si carantina lui, apoi a venit 2021 si am sperat. Ne-am fript si de data asta... gata, nu mai vreau sperante desarte, nu mai vreau iluzii, voi lua lucrurile ca atare, fara asteptari si fara anticipari, ca deja se cam imput si pretutindeni vad irascibilitate, dezamagiri, atitudini extreme. Nu stiu ce va fi, cum va fi, nu am nici curajul de a spera, nici entuziasmul de a face planuri, ca pe cel de a face bilanturi nu l-am avut niciodata, si in orice parte ma uit vad cam aceleasi resemnari, frustrari, tristeti, acolo unde nu sunt inecate in furie si amenintari. Cum sa nu imi inghete palidul optimism ca o balta intr-o noapte geroasa de decembrie?!
La noi am vazut ascensiunea unui partid extremist de la apartament la parlament, aceasta institutie pe care nu am deloc chef sa o scriu cu majuscula, am vazut o improbabila alianta ideologica refacand clica si cardasia in care au trait mai tot timpul, am vazut masuri iresponsabile si ilogice, am vazut descumpanire si confuzie, am vazut suferinta, multa, pe care nu am nici o putere de a o alina... Prin vecini se scot armele si se infoaie muschii, se ameninta, iar asupra tuturor planeaza infima si infama creatura ce ne-a schimbat viata de doi ani incoace. Inainte, cand simteam ca paharul se umple, imi luam campii, hoinaream prin Europa unde vedeam cu ochii. Nici asta nu mai am de cand fiecare tara si-a creat propriile restrictii, mai mari sau mai mici, totul trebuie sa fie organizat, clasificat, prevazut. E mare patratica noastra in care ma invartesc ca leul in cusca, si frumoasa, dar uneori am nevoie sa schimb atmosfera, tanjesc dupa aerul pur si salbatic al Nordului, care imi e acum la fel de departe ca si Luna.
Si ma refugiez in natura, in carti, in filme, in mazgalelile mele, incerc sa ies cat mai putin si mai rar din propria-mi bula, sa ma izolez bine de zgomotul de fond. E greu, ca el devine tot mai puternic, mai invaziv si mai strident...
Habar n-am ce sa va urez, ce sa imi urez pentru anul care vine... poate sa nu fie mai rau decat cel care se duce - duca-se! - pentru ca si atunci cand ati putea crede ca mai rau de atat nu se poate, stim cu totii ca da, se poate, e loc de mai rau, asa cum e mult loc si de mai bine, un "mai bine" care rareori depinde doar de noi, la nivel individual, contrar afirmatiilor si indemnurilor mincinoase si goale ale prostiilor motivationale care te imbrancesc sa privesti intr-o singura directie, sa iti pui ochelarii de cal si sa te uiti inainte, sa faci abstractie de stanga, de dreapta, de inapoiul de unde vii, acolo unde iti pastrezi amintirile...
Si ca sa inchei acest post in care nici eu nu stiu ce am vrut sa spun sau daca am vrut sa spun ceva ori doar sa postez niste imagini care sa incante privirea, adaug o nota mai insorita prin cele cateva fotografii de pe malul Oltului. Natura ramane inca frumoasa, chiar si iarna, si va ramane frumoasa in orice anotimp si in 2022, cat timp va mai putea sa existe, sa-si urmeze ciclul, sa traiasca...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.