Sunday, 18 August 2013

Prin Muntii Banatului

Cheile Nerei - Baile Herculane

Acum cativa ani, inregistram un esec rasunator pornind spre Cheile Nerei si ajungand, in schimb, pe varful Semenic. Pur si simplu, am pierdut Cheile... Ca sa va explic, este un cerc acolo pe harta, pe care trebuie sa-l parcurgi daca vrei sa ajungi cu masina in rezervatia Cheile Nerei - Beusnita: venind dinspre Herculane, fie mergi spre Bozovici si de acolo Anina - Oravita, de unde se face un drum spre munte la stanga, ori ajungi la Moldova Noua si de acolo mergi tot spre Oravita, avand de data asta intrarea pe partea dreapta. Noi am reusit sa o luam cum era mai rau, pe drumul  deloc recomandat pentru masini care strabate muntele, Carbunari - Sasca Montana, prin care am trecut cand se facuse deja noapte si am continuat apoi pana la Anina, de unde ne-am invartit prin Muntii Semenicului, nici vorba de Nera... Am ajuns la un moment dat foarte aproape de ea, nu ma intrebati de unde ca n-am idee, si anume la Lacul Dracului... Dar despre el va fi vorba si in cele ce urmeaza. 
Ca intre timp am descoperit busola, astrolabul, hartile si GPS-ul si n-am mai ratacit drumul...

Dupa o scurta oprire in apropiere de Bozovici, la paralela 45 pentru a admira cascada Bigar, considerata una din cele mai frumoase din Europa datorita perdelei pe care apa o formeaza in curgerea sa pe muschi (un alt fenomen destul de rar in general dar des in zona acestor munti, majoritatea caderilor de apa fiind pe stanca goala)

am continuat drumul printre imaginile pitoresti de pe Cheile Minisului, ajungand cu bine la Sasca Montana, unde a fost stabilit "cartierul general" pentru urmatoarele 3-4 zile.
Am inceput a doua zi aventura prin Chei cu partea denumita "La Tunele". Dupa ce traversam puntea de lemn suspendata peste Nera de la Sasca Romana si trecem pe langa cateva livezi si pasuni, intram cu adevarat pe traseu, unul foarte usor (se merge pe curba de nivel), dar spectaculos. Dupa cum ii spune si numele, poteca din peretele muntelui strabate o serie de tuneluri sapate cu dalta si ciocanul in stanca de minerii care lucrau la Anina, pentru a-si scurta traseul de naveta peste munte.

Dupa aceasta prima parte "de incalzire", am ajuns la Podul Beiului, locul de confluenta al paraului Beiului cu Nera, dar si al traseelor turistice din Chei: de acolo se deschid doua cai, una continuand de-a lungul Nerei spre cantonul Damian si de acolo spre spectaculoasa zona denumita "La Carlige" si, mai departe, spre Lacul Dracului de care aminteam la inceput, alta mergand de-a lungul paraului Beiului, pana la minunatia de lac Ochiul Beiului si apoi pe firul Beusnitei pana la cascada cu acelasi nume ori spre ruinele cetatii medievale Ilidia.
Am ales drumul ce ducea pe Valea Beiului, poposind la micuta cascada Vaioaga, ce parea a fi formata prin prabusirea unui tavan de grota, bucurandu-ne de racoarea si vuietul ei: 


Trecand de pastravaria Valea Beiului, continuam pana la lacul din care acesta izvoraste, o mica bijuterie, limpede, in culori uimitoare ce mi-au amintit de cele ale zonei Plitvice din Croatia, unde pastravii zburda in voie, apa fiind tot timpul improspatata de izvorul subteran. 



Dupa ce mi-a bucurat privirea cu apele sale limpezi, cascada Beusnita avea sa fie o mica deziluzie. Inchid ochii si mi-o imaginez vuind inspumata de torentele ce se revarsa pe versant. Ii deschid si vad in schimb o stanca modelata straniu de apa, pe care abia se prelinge un firisor firav.

 Am pornit inapoi pe acelasi drum. De la pastravarie, doi prieteni patrupezi ne-au insotit pana la Sasca Romana, traversand impreuna cu noi tunelurile, aratandu-ne drumul pret de vreo 2-3 ore si sperand, in sinea lor (mai ales cel alb), ca-si vor fi gasit oameni. Imi pare rau, dogs, dar oamenii astia sunt luate de alt caine. Keep looking!
Bilantul zilei ca numar de serpi vazuti, stiut fiind ca e o zona bogata in astfel de reptile: 2 (unul in apa, altul pe poteca, cred ca as fi calcat pe el cu ochii dupa catei daca n-ar fi fost el vigilent si s-ar fi retras repede prin tufisuri).
Continuand vanatoarea de cascade (in apropierea apei ma simt in elementul meu, daca mai e si vreo grota pustie de explorat ma simt si mai bine), am pornit in ziua urmatoare catre cascada Susara. Pe drum am explorat o veche mina romana abandonata (nu pun poze, nu se intelege mai nimic din ele), in interiorul careia se deschidea o gura inundata. In apa se vedea atarnand o scara, ducand spre cine stie ce abisuri. Nu era ea din vremea romanilor, dar dadea o senzatie de film horror in care te astepti tot timpul ca sa apara cineva de pe ea (un monstru, un zombi, un cadavru... sau macar un pastrav). Si urma sa apara, dar nu chiar de pe ea!
Iesind la lumina, am urmat firul paraului Susara, care la un moment dat are si vreo cativa metri de Chei, putin dar frumos,
si am ajuns la cascada: 
Cat timp am stat langa ea (peste o ora) nu a venit nimeni, a fost atmosfera ideala: apa susurand, pasarele ciripind, o senzatie pe care o regasesc din ce in ce mai rar, dar cu bucurie, de izolare in mijlocul naturii. 
Pe drumul de intoarcere, trecand din nou pe langa Mina Romana explorata la dus, am intalnit si monstrul (zoom in pentru detalii, in partea stanga a intrarii). Avea cam doi metri, iesea din grota din care iesisem si eu cu vreo 2-3 ore inainte, probabil ca o vizitase si el, pacat ca nu i-am lasat o lanterna, probabil n-a vazut nimic. 
Voi reveni maine cu alte imagini ale locurilor frumoase din Rezervatie si nu numai.

No comments:

Post a Comment