De la Gestapo la Gulag

Iuri Dombrovski - Maimuta vine sa-si ia craniul

Ca sa fie lucrurile clare de la inceput, pentru mine creationismul este la fel de convingator ca orice alt mit fondator pe care se bazau vechile religii. Daca ne este usor sa nu credem ca Enki a creat oamenii intr-un fel de castron cu gura in jos, ai carui pereti alcatuiau bolta cereasca, ce plutea pe apele abisului, de ce am crede in schimb ca un alt zeu, dupa ce s-a ocupat putin de instalatii si a facut lumina, s-a apucat brusc, din plictiseala, de olarit si ar fi modelat din lut oamenii? Multi spun ca suntem niste mecanisme prea complicate pentru a fi aparut din neant, fiindu-le mai usor sa vizualizeze un arhitect decat o evolutie de milioane de ani de adaptare la mediu si mutatii genetice.

In numele acestei creatii, avem aroganta de a ne considera specia superioara. Este drept ca ratiunea e apanajul nostru (al unora dintre noi), insa ea nu ne-ar putea ajuta, de exemplu, daca un virus sau un razboi atomic ne-ar devasta mult laudata civilizatie. In privinta tehnicilor de supravietuire, chiar si un sobolan ne este superior. Putem sa-l dispretuim, sa ne simtim dezgustati, dar nu-i putem nega o capacitate de rezistenta si adaptare mai mare decat a noastra, ca spirit de conservare e mai presus ca specie decat cea umana. 

Aceeasi aroganta ne face sa decidem ca unii oameni sunt superiori altora, cauzand atatea razboaie. In numele Creatiei perfecte, raportandu-ne chiar la sistemul lor de valori, toti oamenii ar fi descendentii acelorasi stramosi creati de zeul cu veleitati de sculptor, de unde ar veni atunci dreptul unora de a-i condamna pe altii la moarte, de a-i folosi drept cobai pentru experimentele stiintifice?! 

Dupa aceasta lunga paranteza, va spun ca avem de-a face cu o carte ce relateaza, dupa 15 ani, prin vocea unui fiu ce a asistat in copilarie la presiunile asupra tatalui sau, profesorul antropolog Messonier, in Franta aflata sub ocupatie, pentru a-si nega opera de o viata si a-si pune stiinta in slujba nazismului, imbratisandu-i teoriile rasiale. 

Este o lume a duplicitatii si umilintelor, in care multi ajung sa-si renege convingerile sub imperiul terorii, presiunile denatureaza stiinta, pusa in slujba intereselor oficiale naziste si membri ai aceleiasi familii aleg tabere opuse, precum tatal lui Hans Messonier, ce se baricadeaza in biroul sau, si unchiul  sau, instrumentul propagandei oficiale, ce incearca sa-l convinga sa aleaga tabara "corecta"; o lume in care rezistenta fizica si psihica este pusa la grea incercare, unde unii isi pleaca umili sau infranti capul, in timp ce altii refuza sa abdice de la principiile sustinute, unde accepti atrocitatile si umilintele din dorinta de a supravietui, devenindu-le astfel complice, unde "o anumita orientare si o anumita privire asupra lucrurilor" te situeaza intr-o tabara sau alta, in care daca nu faci jocul Gestapo-ului precis il faci pe cel al "rosiilor", fiindca nu exista nuante intermediare, iar oameni precum Kurt, servitorul considerat de rasa inferioara, subiect al experimentelor, se transforma in eroi. 

Poate ca timpurile s-au schimbat in cei 15 ani de cand Hans si-a vazut tatal murind pentru ideile sale, dar viata lui de jurnalist, ca un arc peste timp, nu este nici ea una lipsita de constrangeri. Este un timp al rememorarii, al reglarilor de conturi si al iertarii, cand mastile trebuie sa fie date jos, pentru a arata ceea ce trecerea timpului nu poate ascunde.

Autenticitatea si atrocitatea celor relatate este amplificata de faptul ca, prin aceasta parabola, Dombrovski incepe sa scrie de fapt, in 1943, despre propriul sau destin. Proaspat iesit din lagarul siberian intr-o URSS pe care incerca sa o invaluie in metafora fascismului, se va vedea din nou condamnat, in 1949, la alti 10 ani de inchisoare, pentru vina paradoxala de a fi scris acest roman "cosmopolit fascist". Il va incheia abia in 1958, cand va fi eliberat. Este o carte grava, o meditatie despre libertate, care in ciuda tonului gri contine germenii sperantei intr-o lume viitoare, in care gandurile sa nu fie inabusite prin teroare, ci sa se inalte libere, asemenea cantecului mierlei.