"In spatele fiecarui barbat de succes se afla o femeie, iar in spatele ei se afla sotia barbatului", intuia Groucho Marx, mai in gluma, mai in serios. Si poate ca Europa de Est a ultimilor vreo suta de ani ar fi aratat altfel daca Lenin si l-ar fi ales pe el drept model de urmat, si nu pe tizul filozof.
Cartea de fata ii confirma, cu putine exceptii, spusele. Mussolini, Lenin, Stalin, Salazar, Bokassa, Mao, Ceausescu si Hitler sunt barbatii carora Diane Ducret, ziarista si istoric, realizatoare de filme documentare la postul France 3, le analizeaza viata sentimentala, nu de putine ori tulburata, agitata, picanta, incercand nu doar sa le construiasca nu doar o biografie romantata, ci sa aduca in lumina aspecte mai putin cunoscute ale personalitatii celor ce au facut milioane de oameni sa tremure de groaza si teroare, umanizandu-i, dezvaluindu-le slabiciunile, facandu-ne martori la temerile si angoasele lor sau la inspiratia, fatisa sau din umbra, insuflata de partenerele de viata, sotii sau amante.
Daca unele femei sunt strivite de deciziile si personalitatea sotilor, impingandu-le pana la sinucidere (sotia lui Stalin), altele ajung sa-si indeplineasca prin ascensiunea sotului un vis, luand parte activ la viata sociala si politica, dupa cum o va face Jiang Qing, fosta actrita de filme de categoria B, ajunsa nevasta lui Mao, pe care invidia si betia de putere o vor impinge spre acte de o mare cruzime si spre indeplinirea costisitoarelor capricii. Ea ii va deveni model Elenei Ceausescu in decizia luata, dupa vizita in China din 1971, de a nu mai fi doar "nevasta conducatorului" ci de a se implica mai activ in viata sociala, in timp ce Nicolae se va intoarce din China cucerit de ideea unei Femei Noi, care sa dea prioritate rolului de instrument de conceptie in fata oricarei urme de feminitate, ajungand sa le controleze romancelor comportamentul sexual prin interzicerea avortului si o politica de reproducere ce nu mai tine cont de nevoile si dorintele familiei.
Daca o revista mondena de genul Paris Match ar fi avut acces in culisele vietii private a dictatorilor, probabil ca reportajele sale ar fi aratat cam in stilul in care este scrisa cartea lui Diane Ducret iar filele de jurnal si scrisorile martorilor pe care isi bazeaza cunostintele si supozitiile ar fi devenit marturisiri ale "unor apropiati ai cuplului, care prefera sa-si pastreze anonimatul".
Spicuiesc doar cateva dintre curiozitatile pe care le puteti afla, alaturi de multe altele, citind cartea:
- Mussolini a avut o amanta evreica;
- Vladimir Ilici Ulianov si-a luat numele cu care avea sa ramana cunoscut in istorie de la fluviul Lena, pe malul caruia a petrecut 3 ani, exilat de politia politica a tarilor;
- acelasi Lenin, in ciuda conservatorismului ideilor privind sexualitatea si viata conjugala va avea pentru o vreme un fericit menage à trois alaturi de sotia sa si de Inessa Armand, amanta.
- despre Stalin, fost jefuitor de banci in Caucaz, se speculeaza ca s-ar fi casatorit cu propria sa fiica;
- in suita de amante ale lui Bokassa s-a aflat si romanca Gabriela Dramba, iar despre sotia lui se zvoneste ca ar fi avut o relatie cu presedintele francez Giscard d'Estaing;
- femeia din umbra lui Hitler a fost, probabil, Magda Goebbels;
- Nicolae Ceausescu este singurul dintre dictatorii "luati in vizor" caruia nu i se cunoaste nicio alta partenera, amanta, iubire adolescentina.
Cartea se pare ca a avut succes si ar fi aparut si o parte a doua, alti dictatori, alte femei, alte povesti de viata... Ma mai gandesc daca e cazul sa-mi hranesc in continuare curiozitatea printr-o alta carte cu accente de tabloid, invocandu-mi scuza intelegerii din perspectiva sociologica si psihologica a modului in care functioneaza atractia dictatorului asupra individului si maselor sau voi renunta, cu dezamagirea unei relatari care-ti prezinta faptele brute, fara a-ti oferi o perspectiva implicata, subiectiva (decat foarte rare fragmente de scrisori sau jurnal), o explicatie personala a celor implicate a atractiei care le-a tinut alaturi de niste personaje atat de detestate. Vocea lor nu se face auzita, imaginea le apare destul de stearsa, ramanand intr-un con de umbra pe care titlul, transformandu-le in personaje principale, nu-l anticipa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.