Pentru mine, literatura inseamna pasiune si asa a fost intotdeauna. Am terminat o facultate in care literatura ocupa un rol important printre materiile de studiu si am reusit sa o iubesc in continuare, doar pentru ca nu mi-am impus sa citesc niciodata ceva doar pentru ca e in bibliografie si "trebuie". Atunci cand nu ma puteam apropia de vreun titlu, citeam "despre". Fiindca, dupa cum ne spune autoarea volumului de fata, "Pana si cei care nu vor sa citeasca Marile Carti citesc despre Marile Carti." Si acum continui sa citesc carti despre carti, nu o fac de nevoie, ci din curiozitate, din dorinta de a afla parerile altora, fara sa consider ca studiile aprofundate le confera vreo autoritate asupra propriilor mele gusturi literare, ci doar pentru a mi le confrunta sau, cand ceva mi-a scapat, pentru a-mi atrage atentia, ori pentru a ma convinge sa citesc vreo Mare Carte pe care poate am aruncat-o vreodata, demult, pe vreun raft al bibliotecii dupa cateva pagini de plictiseala.
Lit Kit isi propune o viziune onesta si desacralizanta asupra operelor universale consacrate, nu lipsita de subiectivitatea receptarii autoarei, care acorda calificative in functie de importanta, accesibilitate, grad de amuzament (de la 1 la 10), dupa cum considera ca ar arata niste "aprecieri subiective ale reactiilor unui cititor mediu". Autoarea nu explica insa cum defineste cititorul mediu: prin numarul de carti citite intr-o perioada? prin gradul de calificare (studii, educatie)? Asa ca tot fara repere ma lasa sa purced la analiza marilor opere, incepand cu clasicii greci si romani si terminand cu modernistii Scott Fitzgerald si Faulkner.
Nelamurirea mea legata de "cititorul mediu" creste odata cu parcurgerea paginilor: fiindca judecand dupa limbaj, el pare sa fie ori cineva care n-a citit in viata lui o carte, caruia trebuie sa i se povesteasca tot continutul in propozitii cat mai scurte si simple, spulberand tot interesul, ori golanii de cartier, mai familiarizati cu expresii argotice precum "a arde gazul", "tine aproape" si altele. Nu-mi spuneti ca e limbaj colocvial.
Sa nu ma intelegeti gresit, nu ma deranjeaza deloc desacralizarea literaturii, coborarea sa de pe piedestal, dar modul in care o face autoarea nu are nimic amuzant sau interesant. Si vorbind despre amuzament, cum poate o carte cu nota 5 la accesibilitate sau primeasca 10 la amuzament? Este vorba, de exemplu, despre Gargantua si Pantagruel, care mie mi s-a parut mai degraba accesibila si mai putin amuzanta prin cautarea surselor de umor in vulgaritate ieftina. Am apreciat-o ca satira sociala, dar nu o consider o carte amuzanta, fiindca detaliile grotesc-scabroase nu mi-au provocat niciodata rasul. Si-s multe exemple de carti a caror diferenta de note pentru amuzament si accesibilitate este mare, se pare ca distinsa doamna considera cartile cu atat mai amuzante cu cat sunt mai inaccesibile. Daca privesc insa amuzamentul mai curand ca pe un indicator al atractivitatii decat al umorului propriu-zis (dupa cum ne specifica autoarea), confuzia devine si mai mare cand vad ca o carte usoara si siropoasa ca Les liaisons dangereuses primeste nota 10, Confesiunile lui Rousseau 9 iar Bouvard si Pécuchet doar 7. Si nu contest aici gusturile invocatului cititor mediu, ci pe cele ale autoarei, pentru care discursurile "la misto" lipsite de substanta si povestirea operelor in limbaj de scoala generala sunt suficiente pentru a-si motiva optiunile.
Acum nu-mi dau seama cat este vina autoarei si cat a traducatorului (suspectez o anumita neglijenta privind adaptarea limbajului, ca sa nu amintesc si de erorile de redactare/traducere de tipul "cati zeci de ani"), dar ia priviti cum suna, de exemplu, Othello in viziunea Sandrei Newman:
"Iago, omul lui Othello, planuieste sa-l distruga pe general. Iago il uraste pe Othello pentru ca l-a sarit la avansare si pentru ca il suspecteaza ca s-ar fi culcat cu nevasta sa. Mistuit de dubla lui gelozie, cea mai fireasca razbunare care ii trece prin minte lui Iago este sa-l faca gelos pe Othello. Idee grozava, care arata cat de destept e Iago de i-a dat asa ceva prin cap." Foaarte amuzant!
Daca un elev de clasa a 8-a ar fi scris asa ceva intr-un comentariu literar, probabil ca fragmentul ar fi fost citat printre perlele examenelor de admitere la liceu. Din fericire, literatura universala nu este subiect de examen, ca altfel ne-am fi trezit cu o pleiada de Sandre Newman in jur.
Ca sa inchei in nota autoarei, cititorul mediu din mine noteaza astfel aceasta carte:
Importanta: 1 (chiar e nevoie de punctul din oficiu?)
Accesibilitate: 5 (cred ca am facut de fapt o medie intre usurinta lecturii si gradul de enervare produs)
Amuzament: 1 (umorul, atunci cand nu lipseste cu desavarsire, este lipsit de orice subtilitate si de o calitate indoielnica, iar atractivitatea....)
Iata ca dupa ce laudasem editura Baroque Books & Arts, ea imi ofera o prima dezamagire. Cel putin calitatea grafica se pastreaza la standarde inalte.
Nelamurirea mea legata de "cititorul mediu" creste odata cu parcurgerea paginilor: fiindca judecand dupa limbaj, el pare sa fie ori cineva care n-a citit in viata lui o carte, caruia trebuie sa i se povesteasca tot continutul in propozitii cat mai scurte si simple, spulberand tot interesul, ori golanii de cartier, mai familiarizati cu expresii argotice precum "a arde gazul", "tine aproape" si altele. Nu-mi spuneti ca e limbaj colocvial.
Sa nu ma intelegeti gresit, nu ma deranjeaza deloc desacralizarea literaturii, coborarea sa de pe piedestal, dar modul in care o face autoarea nu are nimic amuzant sau interesant. Si vorbind despre amuzament, cum poate o carte cu nota 5 la accesibilitate sau primeasca 10 la amuzament? Este vorba, de exemplu, despre Gargantua si Pantagruel, care mie mi s-a parut mai degraba accesibila si mai putin amuzanta prin cautarea surselor de umor in vulgaritate ieftina. Am apreciat-o ca satira sociala, dar nu o consider o carte amuzanta, fiindca detaliile grotesc-scabroase nu mi-au provocat niciodata rasul. Si-s multe exemple de carti a caror diferenta de note pentru amuzament si accesibilitate este mare, se pare ca distinsa doamna considera cartile cu atat mai amuzante cu cat sunt mai inaccesibile. Daca privesc insa amuzamentul mai curand ca pe un indicator al atractivitatii decat al umorului propriu-zis (dupa cum ne specifica autoarea), confuzia devine si mai mare cand vad ca o carte usoara si siropoasa ca Les liaisons dangereuses primeste nota 10, Confesiunile lui Rousseau 9 iar Bouvard si Pécuchet doar 7. Si nu contest aici gusturile invocatului cititor mediu, ci pe cele ale autoarei, pentru care discursurile "la misto" lipsite de substanta si povestirea operelor in limbaj de scoala generala sunt suficiente pentru a-si motiva optiunile.
Acum nu-mi dau seama cat este vina autoarei si cat a traducatorului (suspectez o anumita neglijenta privind adaptarea limbajului, ca sa nu amintesc si de erorile de redactare/traducere de tipul "cati zeci de ani"), dar ia priviti cum suna, de exemplu, Othello in viziunea Sandrei Newman:
"Iago, omul lui Othello, planuieste sa-l distruga pe general. Iago il uraste pe Othello pentru ca l-a sarit la avansare si pentru ca il suspecteaza ca s-ar fi culcat cu nevasta sa. Mistuit de dubla lui gelozie, cea mai fireasca razbunare care ii trece prin minte lui Iago este sa-l faca gelos pe Othello. Idee grozava, care arata cat de destept e Iago de i-a dat asa ceva prin cap." Foaarte amuzant!
Daca un elev de clasa a 8-a ar fi scris asa ceva intr-un comentariu literar, probabil ca fragmentul ar fi fost citat printre perlele examenelor de admitere la liceu. Din fericire, literatura universala nu este subiect de examen, ca altfel ne-am fi trezit cu o pleiada de Sandre Newman in jur.
Ca sa inchei in nota autoarei, cititorul mediu din mine noteaza astfel aceasta carte:
Importanta: 1 (chiar e nevoie de punctul din oficiu?)
Accesibilitate: 5 (cred ca am facut de fapt o medie intre usurinta lecturii si gradul de enervare produs)
Amuzament: 1 (umorul, atunci cand nu lipseste cu desavarsire, este lipsit de orice subtilitate si de o calitate indoielnica, iar atractivitatea....)
Iata ca dupa ce laudasem editura Baroque Books & Arts, ea imi ofera o prima dezamagire. Cel putin calitatea grafica se pastreaza la standarde inalte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.