Spuneam ca voi continua relatarea plimbarii prin Rezervatia Cheile Nerei - Beusnita si ca voi reveni cu alte imagini frumoase... si mai putin frumoase, veti vedea mai incolo de ce.
Pornesc acum explorarea Cheilor din punctul de unde ne-am despartit de ele urmand cursul Beiului, pe drumul ce duce spre cantonul Damian. Desi nu este recomandat masinilor, a noastra a facut fata cu brio traseului accidentat si pietrisului derapant, scutindu-ne vreo 2 ore de mers pe jos pe drumul forestier, pentru a avea mai mult timp de umblat pe-acolo de unde incep adevaratele minunatii. Traversam o padure unde iedera imbraca peretii muntelui si trunchiurile copacilor, dandu-le forme ciudate:
Nu dupa mult timp, ajungem la portiunea de Chei numita "La Carlige", unde tavanul format de peretele muntelui iese spectaculos in afara. Pasesti pe o poteca ingusta, tinandu-te de cablu, atent sa nu faci vreo baie nedorita si nu incetezi sa te miri cum natura si omul au lucrat impreuna pentru a crea poteca sapata in stanca:
Drumul se mai largeste un pic, dar continua tot pe malul apei, prin tunele sau pe stanci, mai explorezi o pestera, iti mai incarci privirea cu nuantele de verde-albastrui din jur, mai observi o soparla, un gandac, un peste, nici nu simti cand trece timpul sau ca mergi.
La un moment dat, ajungem la o punte peste Nera a carei traversare ridica nivelul de adrenalina: balansare, cablu pe o singura parte, scanduri putrede ce se pot rupe in orice moment, un perete in fata si, dedesubt, la vreo 20 de metri, Nera:
Dar nu, drumul nu este pe acolo, ci inapoi, prin padure. Partea cea mai spectaculoasa a Cheilor s-a incheiat. Continuand, se ajunge la Lacul Dracului, un lac carstic format prin prabusirea tavanului pesterii cu acelasi nume, in care, evident, nu puteam sa ratez ocazia de a intra. In sezonul ploilor, galeria este complet inundata, dar acum am putut vedea fisura prin care apele lacului patrund in pestera si continua sa sape.
si pornim spre Baile Herculane, pentru o zi de relaxare si confort la poalele Domogledului dupa plimbarile prin Chei. Desi tare-mi faceau cu ochiul muntii, indemnandu-ma sa nu stau cu burta la soare ci sa ajung sus, in varf, mi-am reprimat pornirea si am preferat sa-i admir de pe marginea piscinei.
Asa ca am facut doar o plimbare prin oras unde, din pacate, am constatat ca nu s-au schimbat prea multe in ultimii vreo 20 si ceva de ani. Pretutindeni este o plangere generala privind starea de paragina a statiunii, candva una din cele mai infloritoare din Europa, insa situatia nu se rezolva stand cu mainile in san, ca "nu sunt bani" de renovari. Faceti oameni buni un proiect, o gramada de fonduri europene ramane neaccesata din comoditate in fata unei birocratii - ce-i drept - descurajante... Pe de o parte, avem dezinteresul autoritatilor locale, pe de alta frumusetile alea de cladiri prin care si-au plimbat pasii toti principii romani si straini, de la imparateasa Sissy la regina Elisabeta, din ce in ce mai degradate. Am inteles ca ar exista un proiect de reamenajare a tuturor monumentelor de arhitectura insa termenele de finalizare arata cam asa:
Exact! Un 31 decembrie nedefinit planeaza in aer... Probabil ca o fi trecut demult.
Cateva dintre cladirile ridicate in secolele 18-19 au niste schele in jur, ca si cum cineva tocmai si-ar fi terminat treaba urmand sa revina a doua zi. Am revenit si in ziua urmatoare, tot nimeni prin zona, numai schele, ferestre baricadate, poduri mancate de rugina, statui din ce in ce mai greu de recunoscut, fatade din ce in ce mai triste... E o scuza buna pentru a fi "renovate" integral, cand si daca le va veni randul, in stilul oribil hibrid al fatadelor de banca trantite pe cladirile vechi, practicat in ultima vreme tot mai des.
Dintre ele, Hercule priveste trist, impietrit in eternitate, venit dintr-o epoca ale carei constructii inca rezista. In orasul al carui simbol este, a fost nevoie de mai putin de 100 de ani pentru totul sa se transforme in ruine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.