miercuri, 11 iulie 2012

Sunteti pro sau contra Basescu?

 (Din viata cetatii)

Intrebarea din titlu mi-a fost adresata transant de un taximetrist in momentul cand m-am urcat in masina. Si ma gandeam in sinea mea: "acum ce fac? daca nu-i dau raspunsul pe care vrea sa-l auda ma da jos? nu ma mai duce acasa?" Am ales sa-i spun adevarul, si anume: sunt dintre cei care poate ar striga "Jos Basescu"... DAR nu asa!"
Nu-mi place sa fac politica pe blog, in general mai strecor aluzii, pareri, legate insa de filmele pe care le vad si cartile pe care le citesc. As fi vrut sa pastrez aici o oaza, un loc de relaxare desprins de mizeriile realitatii cotidiene, in care sa scriu despre lucruri ce-mi fac placere, despre oameni frumosi si creativi care scriu carti, fac muzica si filme, despre ceea ce percep a fi reusitele sau esecurile lor. 
Vine insa o vreme cand oamenii ajung sa fie divizati si categorisiti dupa optiunile lor politice, cand un soi de daltonism social ne face sa impartim totul in portocaliu si rosu, cand prieteni buni ajung sa se priveasca oarecum condescendent, daca nu cu o umbra de dispret doar fiindca nu impartasesc aceleasi convingeri, cand orice afirmatie impotriva sau in favoarea unei tabere tinde sa te includa automat intr-una dintre ele. Si atunci simti ca nu mai poti sa taci, ca si parerea ta conteaza, chiar daca stii ca la numaratoare nu va insemna prea mult. 
Imi dadea de ceva vreme tarcoale gandul de a scrie despre asta, desi nu cred ca va face vreo diferenta prezenta sau absenta ei in blogosfera. Ceea ce m-a determinat intr-un final sa pun mana pe taste si sa incerc sa-mi justific / divulg optiunile, este aceasta postare a unei prietene la care tin, careia ii apreciez inteligenta, ironia, umorul si, in general, opiniile de viata. Tocmai de aceea nu pot sa o inteleg... "Dear Americans" never worried pentru soarta noastra in 50 de ani, cand situatia era mult mai neagra, nici acum nu o vor face, decat la nivel declarativ. Mai aproape este batrana Europa, care simte ca ne indreptam intr-o directie gresita, dupa cum au facut-o si vecinii nostri de la vest. Vor fi de-acum doi Victori priviti cu reticenta de celelalte tari din UE, Orban si copy-paste. Pana una-alta, nici americanii, nici europenii nu sunt cei care ar trebui sa se ingrijoreze, ci noi insine. 
Ma tem ca aceia care privesc demiterea lui Basescu drept un scop se insala, orbiti de propriile asteptari si furii refuza sa vada ca nu a fost nicidecum scopul, ci mijlocul de acces la toate mecanismele puterii, la o justitie care (asa cum era ea, politizata sau nu) avea anumite prerogative ce i-au fost luate. Statul de drept, democratia sunt vorbe goale, niciodata percepute in sensul lor real. Eu vad in democratie si posibilitatea ca fiecare parlamentar sa fie liber sa voteze asupra oricarei decizii dupa cum ii dicteaza constiinta, si nu cum ii impune partidul din care face parte, fara ca apoi sa fie vazut de colegii sai drept "tradator", fiindca ei acolo, in parlament, nu reprezinta partide, ci oameni care i-au ales. Este prea tarziu acum sa schimbi obiceiuri formate in 22 de ani de asa-zisa democratie, cand fiecare reprezentant era doar un nume pe o lista unitara, unde abaterea de la normele "listei" ii putea aduce antipatia grupului si excluderea. 
Tind insa sa divaghez, voiam sa spun ca democratia, statul de drept, procedurile abuzive de suspendare, posibilitatea ca Romania sa-si piarda dreptul de vot in Consiliul Europei, lipsa de credibilitate a unui plagiator (da, stim, 80% din doctorate sunt plagiate in tara asta, din fericire pentru titularii lor nu toti ajung prim-ministri), posibila eliberare din inchisoare in curand (imediat dupa alegeri?) a unui alt prim-ministru care a abuzat de putere in perioada 2000-2004 (si aici par sa fie de acord si cei care valideaza actiunile USL ca nu ar fi o miscare potrivita), scaderea credibilitatii Romaniei in ochii UE (ce? suntem colonie? din punct de vedere economic, regret sa-i amintesc domnului prim-ministru ca da, suntem) palesc in fata concretului din buzunar, in fata micsorarii pensiilor si salariilor. Si nimeni nu mai sta sa se gandeasca la faptul ca, fiind vorba despre o criza mondiala, oricum s-ar fi intamplat, indiferent cine ar fi fost la guvernare, cu atat mai mult marea masa votanta, oameni fara nicio instruire, genul de alegator pe care il cuceresti de obicei cu un pahar de tuica si un kilogram de zahar.
Celor care filtreaza informatia si cu creierul, nu doar cu stomacul sau cu inima (care le spune ca nimic nu este imoral si ilegal pentru a schimba sistemul), le raspund ca, de orice parte a baricadei am fi, avem valori comune: toti uram injustitia, coruptia, santajul, abuzul de putere. Cu toate astea, tindem sa receptam in mod diferit aceleasi informatii, sa le asimilam subiectiv, sa le consideram "manevre" ale oponentilor. Nu merg cu gandul atat de departe incat sa-mi inchipui, cum fac unii, o noua dictatura pe model nazist sau comunist, dar ma tem de revenirea la modelul guvernarii bombonistice. Din momentul in care se creeaza un precedent, abuzuri dincolo de normalitatea democratiei noastre originale (pe sistemul "vin ai nostri, pleaca ai vostri si e normal sa cada capete", repetat din '89 incoace), incalcari flagrante ale procedurilor si metodologiilor instituite juridic, ganditi-va ca ele se vor perpetua. Fiindca se poate! Fiindca avem un precedent! Si mai ganditi-va ca o coalitie PSD-PNL, o aberatie doctrinara, nu are decat un scop care, odata indeplinit, se va destrama si va duce la o concentrare a puterii in labele PSD-ului, un os mare de ros, doar al lor.
Poate ca nu am o intelegere economica prea vasta a faptelor, nu pot sa prevad daca, intr-o alta guvernare, am fi fost acum la nivelul Greciei sau al Germaniei ori fix in acelasi punct in care ne aflam astazi. Insa doua lucruri (si vorbesc acum de concretul din buzunar, fiindca se pare ca nivelul teoriilor si ideilor este unul prea departe de cel al stomacului ) nu trebuie sa uite cei care au aprobat modul in care s-a desfasurat procedura de suspendare (si circul continua cu cea de stabilire a conditiilor referendumului): 1. dragi proprietari de bunuri in rate, cum s-ar spune in popor, ati pus-o! (sau poate chiar il credeti pe mr. Copy cand zice ca este doar rasfrangerea instabilitatii pietei europene in economia noastra, cand de fapt este rasfrangerea instabilitatii noastre in ochii pietelor europene); 2. dragi mici antreprenori si angajati la firme private, si voi s-ar putea s-o fi pus-o, dupa cum pare sa se contureze in noua lege a sanatatii... vedem, ca de la propunere pana la aprobare calea e imposibila intr-o directie si extrem de rapida din cealalta! 
Si este doar inceputul... in curand o vom pune toti de o mare mamaliga, in buna traditie a celor 45 de ani de dinainte de '89 si vom fierbe la focul mocnit al USL-ului. Succes la referendum sau la ce veti alege sa faceti voi pe 29 iulie (dupa chef, legislatie si convingeri), ca-n rest stiu ca discutiile in contradictoriu despre politica (asemenea celor despre religie) sunt in general lipsite de sens, fiindca fiecare tinde sa interpreteze in functie de interese / afinitati "semnele divine". 

3 comentarii:

  1. Din păcate nimeni nu se gândeşte la democraţie, la economia mondială/europeană, la statut, la responsabilitate. Referendumul e un meci: are miză, are suporteri vehemenţi, are vedete, are antrenori şi sponsori. Pe arbitri să-i ia naiba! Biletele s-au pus în vânzare pe toate canalele media, galeriile s-au format deja şi... urlă, în buna tradiţie a galeriilor. Eu am monitorizat reproşurile găştii împotriva suspendatului; cele mai multe sunt de imagine - că e chior, că e chel, că e afemeiat (Udrea??), că e beţivan. Se pare că avem o slăbiciune pentru (ex)pletoşi infatuaţi şi tineri bucălaţi. Ce, a uitat cineva câte voturi a adunat Petre Roman fiindcă era "frumos"? Dacă se înscrie în competiţie Johnny Depp, mâine votează toată ţara să fim piraţi (cu Brad Pitt n-ar vota nimeni, femeile pentru că ar fi într-un continuu leşin, bărbaţii pentru că ar fi nervoşi).
    Pe de altă parte, prietena ta ştie ce spune. Şi gen. Clark ştie de ce. Cum şi Putin ştie. Cum şi Merkel... Nu e chiar naturală, spontană şi nevinovată izbucnirea asta a PSD de "eliberare de sub jug". Vor clar o muşcătură din plăcinta care se coace. Şi nu-s la mijloc doar Roşia Montană şi gazele de şist. Din păcate pentru cei cărora le creşte pipota mândriei că, vezi Doamne, manevra lui pontacrin (observi că nu dau vina pe partide, da?) ar fi împotrivire la aservire (baubaul românului - de altfel, cel mai îndelung aservit popor din istoria Europei), jocurile sunt exclusiv pe bani şi le joacă exclusiv cei ce pot miza. Sunt, într-adevăr, două tabere, plus niscavai observatori incapabili de intervenţie. Iar noi suntem fumul de ţigară din jurul mesei. Ca de obicei. Şi ultimii care aflăm, fiindcă stăm cu ochii pe chipuri, grimase, culoarea cravatelor, pieptănăturile animatoarelor... Fireşte că o s-o furăm urât, dar, deşi n-am idee cum am putea scăpa din clenci, defilarea clicii incompetenţilor penali şi mulţumiţi de sine pe sub nasul meu mă enervează peste poate. N-avem nevoie de Băsescu, ne putem scufunda în sărăcia dinainte programată şi fără comandant, dar n-avem nevoie nici de gunoaiele astea pestilenţiale care ne otrăvesc şi aerul în care obişnuim să oftăm.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intre timp a aparut si manevra de discreditare totala a PNL-ului: propunerea de impozit progresiv, pe principiul daca esti fraier si muncesti mai mult in tara asta, trebuie sa fii taxat, asa ceva nu se face... Paa investitori straini, welcome back economie subterana!

      Ștergere
  2. Impozitul progresiv nu e o masura populara nici in America, tara tuturor aberatiilor. Asta e doar o incercare de praf in cepele belite ale electoratului bovin. Si se sunteaza simplu: in loc de 1 buc companie profitabila, bagam 10 in parteneriat. Investitorii straini stiu de ce. Basca putirinta de a varsa caritabil bani, implicit scutire de impozite, in centre de spa pentru batranii cu Tourette politic sau in azilele de lux pentru vaduvii de razboi cu pojar cronic. Hai ca se poate, ce, investitorii n-au idei? O Romanie intreaga e subterana. De mult.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.