Baiatul care vorbeste cu fantomele

ParaNorman (2012)

Norman este un copil introvertit, privit de cei din jur (adulti si colegi deopotriva) ca un ciudat, fiindca are darul de a vorbi cu spiritele nelinistite ale mortilor, care in loc sa-si vada de drum spre paradis mai au de rezolvat pe pamant niste lucruri. Pana intr-o zi, cand de el si talentele lui va depinde supravietuirea intregii comunitati.

Am vazut pe IMDb cateva pareri indignate ale unor parinti carora cica li s-ar fi speriat copchiii si n-au mai putut sa doarma dupa ce s-au uitat la aceasta animatie. La mine, problema a fost cumva inversa: ParaNorman nu este o animatie horror, ci mai degraba o parodie de horror. Nu m-a prins deloc atmosfera, care incearca sa adopte stereotipiile filmelor cu zombie dar intr-o perspectiva mult indulcita, personajele mi-au dat senzatia ca-s cam unilaterale si schimbarile lor de atitudine se intampla brusc si fara explicatie (sora si batausul scolii care decid sa-l protejeze pe Norman in momentul cand toti ceilalti il condamna, dupa ce si ei il abandonasera), discursurile moralizatoare despre rezolvarea neintelegerilor cu cei din jur prin comunicare mai ca m-au facut sa adorm in ultima treime... 

Are si cateva puncte bune, nu zic nu, primul dintre ele fiind animatia stop motion. Apoi culorile, detaliile mediului inconjurator, designul personajelor, faptul ca la un moment dat previzibilitatea actiunii ia putin un alt curs decat cel imaginat, dar pe ansamblu stau si ma intreb: cui i se adreseaza animatia asta? Daca pe copii ii sperie si mie mi se pare mult prea soft, care e targetul? Totul e prea evident, prea multe clisee puse pe tava, este ca si cum ai fi animat un film cu zombi american si la un moment dat incearca sa fie mai "profund"si sa vireze spre horror japonez, numai ca acolo atmosfera se dilueaza si eu ma pierd odata cu ea, incepe sa mi se para totul extrem de plictisitor si previzibil, chiar daca imaginile arata foarte bine. 

Pe alocuri este amuzant, dar in ochii mei ii lipseste cu desavarsire componenta horror pe care si-o revendica si pe care multi i-o recunosc. Da, poate te sperie daca ai 5 ani! 

Nu pot sa nu remarc inconsistenta plotului: de ce aveam nevoie la inceput de un copil care vede fantome si discuta cu ele pentru a ajunge apoi intr-o lume apocaliptica cu vanatoare de vrajitoare si niste zombi speriati si complexati de gloata celor vii care actioneaza asa cum ar fi trebuit sa o faca ei?! Parca filmul ar fi pornit pe o idee si ar fi continuat cu alta, desi povestea cu fantome care se prefigura initial era mai simpatica dupa mine, ar fi putut pastra tonul light de comedioara, fara sa-l strice incercand sa faca ceva prea lipsit de atmosfera ca sa fie horror si prea "cu monstri" si aluzii care sa-i indigneze pe parintii ce vor sa-si creasca pruncii intr-un palat de cristal, feriti de "urateniile" (de altfel imaginare) ale lumii...

Iar finalul... pleaase! imi creeaza o mancarime a cerebelului discursurile moralizatoare introduse fatis in desenele animate... chiar au nevoie copiii de dadaceala si nu sunt in masura sa traga si singuri o invatatura? Poate ca pledoaria in cauza mi-a lasat gustul final de fapt si m-a facut sa privesc retrospectiv intregul film cu mai mult scepticism decat as fi vrut. Cand ajung sa gasesc punctul principal de atractie al unei povesti in partea tehica si nu in ceea ce reprezinta istorioara propusa in sine parca ceva e putred... si nu doar mana desprinsa de trupul unui zombi cu care eroii joaca volei in masina.