Pe vremea cand in Bucuresti ploua ca la sfarsitul lui noiembrie, in Muntii Lotrului zapada se asternuse intr-un strat care pe alocuri depasea un metru. S-a dovedit din nou adevarata vorba mea de incurajare cand e sa plec in creierii muntilor dintr-un oras prin care iarna n-a mai trecut de vreo doua luni, cand nu stiu daca webcam-urile nu preiau o imagine strategica, dintr-o zona ceva mai practicabila cu dispozitivul de alunecat din dotare, si anume ca "daca aici ploua, la munte ninge". Fiindca acolo totul era alb si a continuat sa ninga si in cele doua zile cat am stat in zona.
Daca la inaugurare, in decembrie, am luat pulsul locului fara echipament, acum m-am hotarat sa testez si partia nou-infiintatei statiuni, despre care se zvoneste ca in vreo 5 ani va deveni locul cu cel mai mare numar de kilometri de partie din tara, cam 80. Sunt ambitii mari, se vehiculeaza ca termen de comparatie St. Moritz, dar deocamdata, avem numai 2 kilometri, fiindca partia principala, in lungime de 2,4 km era practicabila doar de la punctul intermediar al telegondolei, cea de la telescaun nu functiona deloc si mai era deschisa portiunea de teleschi, unde nu renta deloc pentru mine sa ma chinui sa urc 10 minute (ar trebui sa inventeze cineva teleplaca, discriminare fata de schiori!) ca sa cobor 1 minut un segment aproape plat.
Vazuta de jos, partia parea apetisanta. M-am convins ca nu era cand chiar am muscat la propriu din ea, fiindca in partea de sus era mai potrivita pentru profesionistii din schiul acrobatic decat pentru amatorii "de week-end", ca mine. Am inteles ca dimineata trecuse ratracul, insa - ghinion - eu am frecventat in ambele zile doar tura de dupa-amiaza (un pass pe jumatate de zi era 30 de lei, din punctul asta de vedere mi s-a parut foarte convenabil) cand zapada se rostogolea in mormane pe partie si noi, cu totii, printre ele, parca eram la concursul de mogule. Sau de moguli?! Nu am remuscari sa dau vina pentru orice nu merge bine in tara pe moguli... Deci si de calitatea partiei evident ca tot ei sunt vinovati!
Fara legatura cu mogulii (oare?), am petrecut noaptea in ceea ce inainte de '89 incepuse ca o constructie a unei noi statiuni, pe malul lacului inghetat din poza de mai sus, Vidra, unde pe vremuri se antrenau canotorii olimpici. Hotelul este in continuare o ruina, la fel si o instalatie de telescaun ruginita (din pacate sau din fericire se afla intr-un loc prea izolat pentru adunatorii de fier vechi - spun din pacate fiindca nu vad cum ar putea fi reconditionata, asa ca reciclarea e mai buna decat paragina si din fericire ca nu risca sa fie furata, ciorile - si prin asta nu ma refer la tigani, ci la tiganii hoti - nu se avanta unde se avanta vulturii). Singurele spatii functionale sunt cele 5 vile in care nimic nu pare sa se fi schimbat in ultimii 25 de ani. Am inteles ca ar apartine sindicatelor, asa ca nu se stie cand si daca va face cineva vreo investitie. Nu ma plang de conditii atata timp cat am un pat in care sa dorm, dar a fost o idee buna sa am aeroterma cu mine.
Caderea unui regim a dus si la decaderea Vidrei, un proiect ucis din
fasa. Sper ca ultima schimbare de guvern sa nu duca la abandonarea unui
proiect al Ministerului Turismului dat in folosinta intr-un stadiu mult prea timpuriu. Nu ma
intelegeti gresit, e bine ca exista, dar totul are un aer de
improvizatie ce ma face sa apreciez si mai mult partiile de la Brasov,
chiar cand sunt aglomerate si cu hartoape, pietre sau gheata. Fiindca aici neajunsurile sunt
mai mari si mai multe: lipsa spatiilor de parcare (este cam ciudat sa
lasi masinile insirate de-a lungul drumului dintre Vidra si Obarsia
Lotrului ingustat si mai mult de troienele de pe margine, incat abia se
poate strecura o masina de pe un sens de mers), a celor de cazare (cele
doua cabane de la Obarsia Lotrului si vilele de la Vidra nu asigura
necesarul de locuri, deja se zice ca afluenta de turisti ar fi depasit
asteptarile), senzatia de santier pe care o da intreg complexul, de la ulita innamolita (in ciuda zapezii de pe margini) la macaralele ce
construiesc probabil un viitor hotel.
Daca as fi avut nevoie la toaleta ar fi trebuit sa iau o lopata si sa mi-o deszapezesc mai intai?!
Am inteles ca pe undeva, prin cladirea in constructie (probabil viitorul hotel) la parterul careia se afla casa de bilete si spatiul de inchirieri ar fi existat si o baie mai omeneasca, n-am investigat, dar nu m-am putut abtine sa nu pozez "ecologicele" care fac deja parte din peisajul invernal, fraternizand cu brazii din jur.
Bilele albe merg spre varietatea posibilitatilor de linistire a capriciilor stomacului, de la bulz si friptane pana la sandviciuri si ciorbe, de la ceaiuri si un delicios vin fiert - se cunoaste ca e zona viticola prin apropiere ;) - pana la tarii si elixiruri de incurajare pentru cei care vor sa abordeze partia cea valurita ca niste experti, desi n-am vazut nici unul care sa fi incercat o saritura, o figura, o rasucire in aer... Deci elixirul nu functioneaza :P
Mai este loc de crescut, mult as zice, desi pentru a deveni cu adevarat o statiune ar mai fi nevoie de ceva defrisari pe la baza, pentru a crea locuri de parcare si cazare. Chiar daca nu-mi place deloc ideea ca invazia civilizatiei in locurile salbatice cere sacrificarea naturii, din moment ce a inceput, ar cam fi cazul sa nu lase locul in stadiul de provizorat actual.
La plecare a iesit si soarele si m-a indemnat sa fac vreo cateva poze pe drum. Parca altfel arata brazii (frumosi oricand, de altfel) intr-o alta lumina decat cea data de nuantele plumburii ale norilor si cetii...
Pentru cei care vor sa studieze mai indeaproape inclinarea partiei (starea este nerelevanta, va spun eu ca nu-i asa parfumata cum pare in clip), atasez si un filmulet de pe YouTube cu intreaga coborare (tot de la punctul intermediar, vad). Autorul sau a avut mai mult noroc decat mine, probabil fiindca a mers chiar la inceput, dupa inaugurare, cand inca nu se aglomerase:
Asa cum am vazut soseaua Transalpina aparand in locul unui drum forestier de ale carui peisaje se bucurau doar cei putini, "cunoscatorii", si asta e un loc pe care l-am vazut nascandu-se, crescand, transformandu-se din natura in stare pura in ceea ce probabil va deveni in urmatorii ani un loc foarte frecventat de amatorii de sporturi de iarna... Ma bucur si nu prea, e drept ca iarna nu prea ajungeam pe acolo, si cand o faceam nu era pentru sport, dar cand vad boxe puse la marginea partiei ma infior si ma intristez si parca am senzatia ca mi s-a confiscat dreptul la liniste... Poate ca oamenii simt nevoia de galagia familiara doar pentru a-si infunda cu ceva urechile ca sa nu auda plansul padurii sacrificate, vuietul copacilor ce privesc tematori inaintarea buldozerelor, strigatul ingrozit al pasarilor al caror cuib se prabuseste odata cu ei (cu copacii, cu oamenii de pe partie, intelegeti ce vreti).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.