Povesti de citit inainte de culcare

Stefano Benni - Il bar sotto il mare

"Un tip intra intr-un bar... " Ar putea fi inceputul unui banc, insa in cazul de fata este intrarea intr-o lume fantastica si plina de povesti savuroase. Fiindca barul in cauza se afla pe fundul marii si este populat cu tot felul de personaje desprinse din lumea reala sau din cea imaginara (de exemplu omul invizibil sau sirena). Fiecare dintre ele este este infatisat pe coperta si identificat intr-o fotografie cu siluetele numerotate. 23 ar fi cu totii, daca punem la socoteala si puricele cainelui negru, si-l punem, fiindca si el are o poveste de sus, ca toti ceilalti. 

Stefano Benni este pentru mine ca o animatie Pixar: poate fi citit cu aceeasi placere ca un autor de povesti pentru copii sau adolescenti dar si ca un scriitor pentru adultii ce savureaza limbajul, sensurile duble, referintele ce pot scapa celor mici. Este placut, surprinzator prin inovatiile lingvistice, ironic, comic, ingenios in modul cum isi compune povestea. Daca strainii il compara in general cu Daniel Pennac, pentru italieni (si cam asa l-am vazut si eu cand am dat prima oara de o carte de-a lui, La Compagnia dei Celestini) este mai degraba un fel de Terry Pratchett. Ei zic chiar invers cand il descopera pe Pratchett, ca ar fi un Stefano Benni englez cu accente de Monthy Python :)

Una dintre temele lui preferate este barul (este deja a treia carte care contine cuvantul "bar" in titlu, dintre celelalte doua  am citit Bar Sport, o imagine vie si comica a barului italian tipic) vazut nu ca un loc in care sa-ti bei cafeaua, ci ca un spatiu care descatuseaza fantezia, unde situatiile desprinse din lumea concreta sau imaginara trec dincolo de barierele realului. Iar structura aleasa, aceea a unor povestiri independente, spuse de personaje diferite, creeaza o provocare pentru autor, dandu-i libertatea de a se juca cu registrele stilistice, de a crea diversitate, schimbari de atmosfera si ton, trecand de la o nota grava cu accente poetice la umor, de la tristete la ironie, de la premizele unei posibile realitati la cele ale mitologiei si fanteziei. In libertatea asta insa e si un risc: cand nu ai o structura unitara, care sa urmareasca un fir clar, este mult mai usor sa apara diferente mari, cu unele povestiri sa rezonezi, cu altele nu... pentru cele mai putin interesante, nu pot decat sa dau vina pe personajul narator, ca de exemplu sirena, a carei povestire mi s-a parut un fel de banc sec, sau a batranei, unde nu am gustat ancheta micutei investigatoare Priscilla Mapple (descendenta literara este mai mult decat evidenta) cauzata de moartea unui coleg de scoala.
Dintre cele mai reusite, as evidentia povestea parazitilor care pot "imbolnavi" un text si schimba sensurile pana la a-l face ininteligibil, pe cea a lui Matu-Maloa, spiritul marii ce se indragosteste de capitanul dandy al unui vas mai preocupat de tinuta si bunele maniere ale marinarilor decat de navigatie, o "mica sirena" reinventata in corpul unei balene, povestea dictatorului care, primind vizita Sefului Oamenilor Buni, in care nu e greu de recunoscut imaginea Papei, se pregateste sa-l intampine cat mai bine (ucigand toti torturatii ca sa nu se spuna ca exista tortura in tara sa, mamele celor disparuti ca sa nu spuna ca fiii au disparut, toti detinutii, ca sa nu se creada ca inchisorile erau pline) si... va avea o intalnire care schimba viata. Dusmania dintre Ahile si Hector are de data asta ca mobil o bicicleta picata din senin in fata lor, ce-i va duce la duel:
"- Ci sto - disse Ettore - non ho paura di te, ladro di biciclette. 
- Non vale. Mi insulta prima di cominciare. 
- Era una citazione colta da cinefilo... 
- Cinefilo sarai tu - gridò Achile. " (Am gasit intreaga povestire aici, pentru cine are chef si curiozitate sa-si exerseze italiana).
Puteti afla ce cadou foarte pretios ii aduce de pe Pamant un extraterestru iubitei sale din multimea de tentatii, cine este Oleron, omul care isi inventeaza o existenta tenebroasa desprinsa parca din lumea lui Lovecraft sau, dimpotriva, o realitate mai la indemana celor din jur, cum actioneaza o chitara fermecata cu un defect de fabricatie. Excelenta si povestirea cu cinematograful Splendor, un corespondent literar al cinematografului Paradiso, unde sambata este zi de filme interzise minorilor, "Adults Only". Intrebat cine este acest "Adults Only", patronul le explica localnicilor ca e un regizor american specializat in filme "porcografice", al carui nume apare pe afisul celor mai multe filme.
Dupa cum spunea naratorul la inceput, "petrecem jumatate din viata luand in deradere lucrurile in care cred ceilalti si cealalta jumatate crezand in ceea ce altii iau in deradere". Unde se termina normalitatea si incepe nebunia stabileste fiecare cititor, dar pentru cateva ore am locuit si eu in Sompazzo, satucul imaginar faimos pentru sfecla si mincinosii sai, un punct de reper al unei lumi in care fantezia dezlantuita da nastere celor mai incredibile imagini. Daca stam sa cautam putin, le gasim corespondenta in lumea reala si ne dam seama ca fiecare poveste contine o picatura de realitate (sau mai multe) ori fiecare fapt din viata reala poate cuprinde un strop de magie.
C.S. Lewis parca spunea ceva de genul ca intr-o buna zi vei fi destul de batran ca sa incepi din nou sa citesti povesti. Cred ca incep sa imbatranesc...