Am refuzat si continui sa refuz sa citesc o carte despre care se vorbeste mult in ultimele luni in Romania, pe numele ei "De ce este Romania altfel" fiindca intrebarea din titlu contine o afirmatie pe care o resping, un "altfel" care, chiar daca nu se precizeaza, isi contureaza conotatia negativa. Poate mai incitant pentru mine ar fi fost titlul dosarului pe care redactia revistei Dilema Veche l-a dedicat cartii acum vreo luna, "Este Romania altfel?", ce cuprinde o dezbatere pe marginea cartii, la care a luat parte si autorul. Mi-am dat seama ca intuitia mea a fost corecta si avem de-a face cu aceeasi tema a complexului national in care, dupa cum am spus si cu alta ocazie ne identificam cu multe alte popoare. Daca in cartea de la linkul amintit era vorba despre complexul egiptean, in cea despre care vorbesc azi avem de-a face cu cel polonez. O fi doar senzatia mea, dar patriotismul acerb pare sa contina intotdeauna un complex care se justifica printr-o dorinta de "revizuire a atitudinii noastre fata de popor - atat de radicala incat ar putea sa ne modifice total starea de spirit si sa elibereze energii care ar putea ca in final sa fie benefice si poporului", dupa cum marturiseste in prefata Gombrowicz, care afirma, de asemenea, ca este cartea cea mai incarcata de patriotism si mai curajoasa pe care a scris-o.
Inspirata de propria experienta a autorului ca emigrant in Argentina (distanta dintre doua tari separate de un ocean tinde intotdeauna sa estompeze nuantele inchise si dorul de "acasa" sa idealizeze realitatile, de aceea patriotii la distanta mai patrioti decat cei din tara mi se par o specie cam ipocrita), unde a ajuns in 1939, la inceputul razboiului, si a ramas peste 20 de ani, cartea prezinta perioada de inceput a exilului, cand tanarul scriitor decide sa ramana la Buenos Aires cu doar 96 de dolari in buzunar. Patrunde curand in lumea colorata, absurda, grotesca si bizara a Legatiei poloneze, in cadrul careia se duce propriul razboi, altul decat cel din tara.
Acum nu stiu in ce masura traducerea lui Ion Petrica, acelasi care a tradus si Cosmos, unde n-am avut obiectii (cu dezacorduri de genul "- Mie nu-mi place Untul prea Untos, Papanasii prea Papanasi, Pasatul prea Pasatos, iar Crupele prea Crupoase") sau decizia redactorului (ma indoiesc ca este a autorului) de a reda cuvintele mai dure prin puncte de suspensie, cum n-am mai vazut de pe vremea cenzurii comuniste, pentru a proteja pudoarea hartiei, ratand intentia autorului de a soca, fac un deserviciu textului, ii dilueaza esenta. Sau, dupa cum mentionam la inceput, poate e doar respingerea mea fata de unele subiecte. Desi stilul lui Gombrowicz nu imi este strain, n-am gasit aici ceea ce speram: o carte care sa ma uimeasca, sa ma socheze, sa ma scuture de maneca, sa-mi trezeasca o reactie.
N-am gasit decat un exercitiu de stil: oralitatea este unul din atuurile autorului, insa abuzul de majuscule nejustificate (da, inteleg sa scrii Polonez cu majuscula, dar nu si Pechinez, si nu pentru ca ar fi un caine minuscul), logoreea obositoare si halucinanta nu-s chiar My Cup of Tea, ca sa raman in registrul autorului. Parca o voce monotona imi tine o pledoarie despre nationalism, despre toleranta sexuala (n-am oricum nici un strop de homofobie), despre confruntarea dintre valorile traditionale si noutate, modernitate, intrupate de tata si fiu, Tomasz si Ignacy, degenerand in tablouri de comedie grotesca cu accente melodramatice al caror gen de umor nu l-am gustat deloc. Toata aceasta cavalcada haotica mi s-a parut obositoare si concentrarea cu care trebuie citita cartea nu este justificata de placerea data de lectura, cum a fost cazul cu Cosmos. Din fericire, a fost subtire, nu a trebuit sa ma chinui prea mult timp cu ea, fiindca altfel ar fi ajuns probabil in categoria de "carti incepute si niciodata terminate despre care nu-mi permit sa scriu".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.