Giorgio Bassani - Il giardino dei Finzi-Contini
Bassani s-a nascut in 1916 intr-o familie de evrei din Ferrara si, asemenea eroilor sai, si-a petrecut tineretea in Italia lui Mussolini, in anii in care legislatia antisemita facea aproape imposibil accesul la educatie, la o dezvoltare si un drum in viata ales conform aspiratiilor personale. A scris poezii, proza scurta, romane, dar s-a remarcat in special ca editor la Feltrinelli, unde avea sa publice Ghepardul lui Lampedusa.
Il giardino dei Finzi-Contini face parte din ciclul Il romanzo di Ferrara, o serie de volume in care isi propune recuperarea memoriei unui oras prin portrete singulare ale unor inadaptati social, evrei, homosexuali, stigmatizati de oprobriul public sau de legi injuste.
Protagonistul, eul narativ ce nu va capata un nume, exponent al clasei medii a comunitatii evreiesti, vizitand o necropola etrusca, isi aminteste de tragicul destin al familiei Finzi-Contini, reprezentanta aristocratiei, proprietara unui domeniu ce-i facea sa viseze pe cei din jur, o gradina a Edenului ale carei porti aveau sa se deschida odata cu intrarea in vigoare a legilor rasiale, ce au creat o solidaritate inexistenta pana atunci.
Este o lume a paradoxurilor, in care unii evrei sunt chiar mai increzatori in doctrina si aspiratiile fasciste decat italienii, o epoca tulbure in care destine despre al caror final aflam chiar din primele pagini incearca sa-si construiasca o normalitate, un sens. Primii fiori ai iubirii, frenezia fireasca a tineretii, exuberanta si vitalitatea capata aici o nuanta trista, nostalgica, umbrite fiind de constientizarea sfarsitului. Cei doi frati Finzi-Contini, Alberto si Micol, Giampiero Malnate si protagonistul se intalnesc in fiecare dupa-amiaza sa joace tenis si sa discute despre arta sau politica, pe domeniul bogatei familii din Ferrara. Plutesc in aer sperantele si visele unei varste cand totul pare posibil.
Bassani exceleaza in acuratetea descrierilor si in gradarea unei tensiuni ce nu capata nici un moment amprenta ororii sau a cruzimii razboiului ce avea sa curme prematur vietile membrilor familiei ramasi dupa moartea lui Alberto, ci doar pe cea a tristetii, a unei nelinisti ce creste in intensitate, a nostalgiei iubirii din tinerete pierdute pentru totdeauna, avand acel ton dulce-amar care m-a atras si la Mondiano. La Bassani, insa, nu avem o cafenea, ci o gradina a tineretii pierdute, un simbol al linistii si sigurantei, un refugiu in fata vremurilor tulburi, ce va fi distrus de invazia brutala a Istoriei.
"Nella vita, se uno vuol capire veramente come stanno le cose di questo mondo, deve morire almeno una volta." Este ceea ce se intampla cu naratorul in momentul cand indescifrabila si schimbatoarea Micol ii refuza inima, este ceea ce poate se va fi intamplat si cu o intreaga natie, care dupa aceea se pare ca a invatat mult mai bine come stanno le cose di questo mondo.
Protagonistul, eul narativ ce nu va capata un nume, exponent al clasei medii a comunitatii evreiesti, vizitand o necropola etrusca, isi aminteste de tragicul destin al familiei Finzi-Contini, reprezentanta aristocratiei, proprietara unui domeniu ce-i facea sa viseze pe cei din jur, o gradina a Edenului ale carei porti aveau sa se deschida odata cu intrarea in vigoare a legilor rasiale, ce au creat o solidaritate inexistenta pana atunci.
Este o lume a paradoxurilor, in care unii evrei sunt chiar mai increzatori in doctrina si aspiratiile fasciste decat italienii, o epoca tulbure in care destine despre al caror final aflam chiar din primele pagini incearca sa-si construiasca o normalitate, un sens. Primii fiori ai iubirii, frenezia fireasca a tineretii, exuberanta si vitalitatea capata aici o nuanta trista, nostalgica, umbrite fiind de constientizarea sfarsitului. Cei doi frati Finzi-Contini, Alberto si Micol, Giampiero Malnate si protagonistul se intalnesc in fiecare dupa-amiaza sa joace tenis si sa discute despre arta sau politica, pe domeniul bogatei familii din Ferrara. Plutesc in aer sperantele si visele unei varste cand totul pare posibil.
Bassani exceleaza in acuratetea descrierilor si in gradarea unei tensiuni ce nu capata nici un moment amprenta ororii sau a cruzimii razboiului ce avea sa curme prematur vietile membrilor familiei ramasi dupa moartea lui Alberto, ci doar pe cea a tristetii, a unei nelinisti ce creste in intensitate, a nostalgiei iubirii din tinerete pierdute pentru totdeauna, avand acel ton dulce-amar care m-a atras si la Mondiano. La Bassani, insa, nu avem o cafenea, ci o gradina a tineretii pierdute, un simbol al linistii si sigurantei, un refugiu in fata vremurilor tulburi, ce va fi distrus de invazia brutala a Istoriei.
"Nella vita, se uno vuol capire veramente come stanno le cose di questo mondo, deve morire almeno una volta." Este ceea ce se intampla cu naratorul in momentul cand indescifrabila si schimbatoarea Micol ii refuza inima, este ceea ce poate se va fi intamplat si cu o intreaga natie, care dupa aceea se pare ca a invatat mult mai bine come stanno le cose di questo mondo.
Gradinile Finzi-Contini a fost publicata si in limba romana, in 1972, la editura Univers, colectia "Romanul secolului XX" si reeditata in 2007 in colectia "Cotidianul", cartea fiind si ecranizata de Vittorio de Sica in 1970.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.