Inca un film danez, dar azi nu va mai plimb prin strafundurile Jutlandului, prin paduri si mlastini. Ramanem in capitala. Asta nu inseamna ca nu ne luam portia de intamplari suprarealiste, absurde, impregnate cu un umor extrem de negru, ce au in centru personaje carora le "fileaza o lampa", dupa cum am vazut in Flickering Lights. Daca natia chineza mananca caini, o adevarata oroare pentru europeni, danezii de ce n-ar putea sa-si elibereze constiinta, cu cele mai bune intentii, de exemplu omorand o trupa rock?! Morala si etica se pot dovedi intotdeauna relative.
Un american intra intr-un bar din Copenhaga, pretinzand ca are intalnire acolo, la ora 12 fix, cu un anume Arvid despre care, chiar daca nu l-a intalnit inca personal, pare sa stie multe... cam totul. Asa ca incepe sa-i povesteasca barmanului si unui alt client ce se alatura conversatiei si jocului de carti pe care il incep despre metamorfoza unui timid si linistit lucrator de banca intr-un criminal cu sange rece. Totul a inceput in momentul cand, prevenind un jaf, devine aproape un erou. Insa nu pentru toata lumea... Asa ca, atunci cand intelege ca actiunea lui poate a distrus sansa altora la fericire, alege sa-si reintalneasca fratele pe care nu-l mai vazuse de mult timp, tocmai pentru ca experienta lui de gangster il poate ajuta sa-si repare greseala. Si cam de aici incepe filmul, dupa ce in prima jumatate de ora nu se intampla mare lucru. Demareaza mai incet, insa dupa ce o face intra la turatie maxima.
Totul este exagerat, incredibil, de la focurile de arma pe sub apa pana la crime involuntare, dar premiza este usor de acceptat tocmai pentru ca nu se ia deloc in serios, pastrand accentele umorului cu iz de Tarantino ilustrand o morala clara, aceea ca nimic nu este imoral sau ilegal daca iti ofera salvare si iti elibereaza constiinta, nimic nu este gresit, inacceptabil sau exgerat. Acesta este chiar principiul dupa care se calauzeste intreg filmul in constructia personajelor si situatiilor. Efectul comic este garantat daca intelegi si accepti absurdul intamplarilor, fara sa-ti pui intrebari asupra corectitudinii actelor personajelor, luandu-le ca atare, cu dorinta lor de a-si controla viata, de a nu lasa nimic sa alunece pe panta hazardului, de a indrepta ceea ce considera ca este stramb, prin mijloace extreme.
Doi frati si doi angajati ai unuia dintre ei, bucatari depasiti de situatiile in care ajung ce nu inceteaza sa-si nege noua conditie de asasini, a caror fisa a postului s-a vazut brusc imbogatita cu atributii neconcepute pana atunci, repetand ca o mantra "we are just the cooks", declanseaza scene ce te duc cu gandul mai degraba la desene animate, intr-atat de ireal este tot ce li se intampla.
Este modul in care scenaristul, autor si al oscarizatului de acum cativa ani In a better world / Haevnen, a stiut sa impacheteze violenta cu fundita roz, sa-i dea caracter de joaca, de farsa, sa-i atenueze impactul pe care unii spectatori l-ar putea resimti in fata scenelor sangeroase de pe ecran. Chiar daca n-am problema asta (mult mai mult ma deranjeaza violenta din viata reala si cea exhibata indecent prin jurnalele de stiri decat aceea iscata de fantezie, ca o supapa de eliberare a instinctelor ancestrale de pradator), intotdeauna ma bucur sa regasesc intr-un film atmosfera de Pulp Fiction sau Kill Bill. Mai ales cand are si un substrat filozofic ce reprezinta de fapt esenta tuturor filmelor pulp: totul este permis pentru a obtine efectul comic, sa razi de violenta ca sa nu devii tu insuti violent.
Cine era americanul care intra in bar? Va las sa aflati singuri :)
Si musai trebuie sa vad continuarea, Old Men in New Cars se numeste.
Totul este exagerat, incredibil, de la focurile de arma pe sub apa pana la crime involuntare, dar premiza este usor de acceptat tocmai pentru ca nu se ia deloc in serios, pastrand accentele umorului cu iz de Tarantino ilustrand o morala clara, aceea ca nimic nu este imoral sau ilegal daca iti ofera salvare si iti elibereaza constiinta, nimic nu este gresit, inacceptabil sau exgerat. Acesta este chiar principiul dupa care se calauzeste intreg filmul in constructia personajelor si situatiilor. Efectul comic este garantat daca intelegi si accepti absurdul intamplarilor, fara sa-ti pui intrebari asupra corectitudinii actelor personajelor, luandu-le ca atare, cu dorinta lor de a-si controla viata, de a nu lasa nimic sa alunece pe panta hazardului, de a indrepta ceea ce considera ca este stramb, prin mijloace extreme.
Doi frati si doi angajati ai unuia dintre ei, bucatari depasiti de situatiile in care ajung ce nu inceteaza sa-si nege noua conditie de asasini, a caror fisa a postului s-a vazut brusc imbogatita cu atributii neconcepute pana atunci, repetand ca o mantra "we are just the cooks", declanseaza scene ce te duc cu gandul mai degraba la desene animate, intr-atat de ireal este tot ce li se intampla.
Este modul in care scenaristul, autor si al oscarizatului de acum cativa ani In a better world / Haevnen, a stiut sa impacheteze violenta cu fundita roz, sa-i dea caracter de joaca, de farsa, sa-i atenueze impactul pe care unii spectatori l-ar putea resimti in fata scenelor sangeroase de pe ecran. Chiar daca n-am problema asta (mult mai mult ma deranjeaza violenta din viata reala si cea exhibata indecent prin jurnalele de stiri decat aceea iscata de fantezie, ca o supapa de eliberare a instinctelor ancestrale de pradator), intotdeauna ma bucur sa regasesc intr-un film atmosfera de Pulp Fiction sau Kill Bill. Mai ales cand are si un substrat filozofic ce reprezinta de fapt esenta tuturor filmelor pulp: totul este permis pentru a obtine efectul comic, sa razi de violenta ca sa nu devii tu insuti violent.
Cine era americanul care intra in bar? Va las sa aflati singuri :)
Si musai trebuie sa vad continuarea, Old Men in New Cars se numeste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.