Parfumul comediilor de odinioara

The Gods must be crazy (1980)

Intrebare din geografie: care-i capitala Botswanei? Nu zambiti, am intrebat de capitala, nu de moneda! Vedeti? Si eu uitasem, candva, cam pe vremea cand a iesit filmul (cu cativa ani mai tarziu, hai sa nu ma imbatranesc chiar atat), stiam toate capitalele tarilor africane. Asa ca va invit la o plimbare prin Botswana, de la Gaborone (sa nu mai fie nevoie sa cautati) pana in desertul Kalahari si mai departe, intr-o comedie scrisa si regizata de Jamie Uys, un alb din Africa de Sud. Desi totul s-a petrecut in plina glorie a Apartheid-ului, nu va speriati, nu e unul din acele filme care incearca sa sublinieze discriminarea rasiala, nici pozitiv, nici negativ, e pur si simplu un film amuzant si plin de culoare locala. 

Intr-un trib izolat de bosimani din desertul Kalahari care nu cunoaste sticla, metalul, plasticul, banii, nu mai zic de minunile motorizate ale tehnicii, cade intr-o zi dintr-un avion o sticla de Coca-Cola goala. Venind din cer, este considerata un dar al zeilor, asa ca micuta comunitate incearca sa-i gaseasca tot felul de utilizari, de la instrument muzical la unealta de gatit. Treptat, devine obiectul dorintei tuturor si sursa de conflict, intr-o lume ce nu stia pana atunci ce sunt invidia si violenta, pentru ca nimeni nu poseda nimic de valoare iar vanatul si hrana se imparteau echitabil la toti membrii. Asa ca se ia hotararea de a inapoia zeilor darul, acest mar al discordiei. Xi, un membru al tribului, porneste intr-o calatorie lunga, pana la capatul pamantului, pentru a-l trimite inapoi. 

Daca in primele zece minute tonul si cadrele dau senzatia unui documentar despre viata bosimanilor in desert, odata cu plecarea lui Xi din trib totul se transforma intr-o comedie dinamica si ramificata pe trei planuri, unde nu doar conflictul dintre civilizatii reprezinta sursa de umor, ci si stangacia unui barbat in relatia cu sexul opus sau aventurile unui grup de teroristi. Cu aceeasi empatie si intelegere privim lumea si din punctul de vedere al unui om ce nu a fost niciodata expus contactului cu civilizatia si isi imagineaza ca in exterior viata functioneaza dupa aceleasi reguli si relatii ca si in  micul sau trib, ii considera pe cei diferiti zei, pacat ca nu pot vorbi, ci doar emit sunete asemanatoare celor ale maimutelor, si din perspectiva albilor, descumpaniti de acest personaj venit de niciunde, ce vorbeste intr-o limba de neinteles si incearca sa le dea o sticla goala de Cola, vaneaza caprele din turmele localnicilor si se teme de masini. Evident ca au fost voci care au criticat filmul cum ca ar fi cam patronizing, dar mie nu mi s-a parut deloc, dimpotriva, s-a incercat o privire echidistanta, pana intr-atat incat albii sunt cei asociati cu maimutele, nu-mi inchipui ce scandal ar fi fost daca era invers...
O invatatoare, un biolog si leaderul unei grupari revolutionare sunt principalele personaje cu care se vor intersecta caile lui Xi. Si scenariul are rabdarea de a construi relatiile dintre ei, de a face ridicolul verosimil, de a starni rasul curat, copilaresc, fara sa uzeze de subtilitati, ci doar de comicul pur de situatie, ca pe vremea comediilor mute. De altfel, accesoriile tehnice par desprinse dintr-un film cu Stan si Bran sau dintr-un desen animat: imagini accelerate, o coloana sonora vesela si saltareata de comedie muta, situatii stupide ce dezlantuie alte situatii si mai stupide, dar cu logica, o abordare relaxata a alteritatii intr-o epoca in care tema ar putea fi privita ca una de avangarda. Barierele sociale si conventiile unei civilizatii pot crea situatii conflictuale nu din rea-vointa, ci din neraportarea la aceleasi criterii si valori. Ceea ce in lumea reala ar putea fi o sursa de tensiune, in lumea idilica a filmului, cu personaje ce comit gafe din stangacie sau din diferente de gandire, este o sursa de umor.
Interpretul rolului principal, N!xau, membru al unui trib de bosimani din Namibia, a primit pentru aparitia sa in film trei sute de dolari si, necunoscand valoarea banilor, a scapat repede de ei. Vazuse doar trei oameni albi pana la intalnirea cu regizorul si nu iesise niciodata din satul lui. Pana la sequel-ul (mai slab) realizat noua ani mai tarziu, a mai invatat cate ceva, asa ca a cerut si a primit peste o jumatate de milion de dolari, insistand ca avea nevoie de acesti bani pentru o casa cu electricitate, o pompa de apa, ca sa-si intretina cele trei sotii si copiii. Dupa filmari, s-a intors la viata lui de agricultor.
Daca vreti sa vedeti o comedie clasica cu sticle cazute din cer, masini ridicandu-se in copaci, o lupta de gherila ce produce multe victime printre banane, rinoceri care sting focul si multe alte episoade colorate exotic in nuantele stridente ale Africii (nu in sensul rau, e o comedie care obtine exact ce-si propune, sa faca publicul sa rada prin gaguri de moda veche), mare este puterea Google-ului. Dar sa nu va asteptati la imaginea pe care o impun standardele cinematografice din ultima vreme, e totusi un film din 1980.