Feher isten (White God) (2014)
Pe rand, dupa cum spuneam in titlu:
Pentru...
"- Ce program ai in seara asta?" "- Scot cainele la un film." Exact asa s-a intamplat :)
Ii iubesc pe organizatorii festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, pentru ca macar o data in viata, cand am plecat la film, nu a mai fost nevoie sa suport privirea trista de caine abandonat pentru cateva ore. Initiativa lor a fost minunata: la un film unde protagonistii principali sunt cateii (doi dintre ei, interpretii rolului principal, Luke si Body, au si castigat Palme Dog), ale carui fonduri au fost destinate adoptiei canine la distanta, cum puteau sa lipseasca dintre spectatori tocmai ei?! Asa ca am pornit cu mic, cu mare, spre cinematograful Patria, unde Cristian Mungiu i-a facut Pamelei o primire de vedeta, intr-atat incat saracul caine, la fel de neobisnuit cu blitzurile ca si mine, care m-am ascuns dupa o coloana, incepuse sa se panicheze. Las' sa simta si ea pentru o seara presiunea celebritatii :)!
In sala, spectatori de toate varstele si dimensiunile iar spectatorii-caini nu sunt cu nimic diferiti de cei umani: unii stau cuminti si urmaresc interesati ce se intampla pe ecran (cum a facut si Pam pana la un punct, cand s-a asezat confortabil pe scaun si a inceput sa toarca incetisor, semn de relaxare), altii simt nevoia sa puncteze scenele din film cu un latrat vehement. Ma bucur ca n-au totusi capacitatea de a intelege mai mult decat ca sunt cu oamenii, intr-un loc unde sunt rasfatati si primiti cu drag, pentru ca ar fi fost un film extrem de traumatizant, in care confratii lor sunt batuti, infometati, chinuiti, omorati...
Cu...
White God isi are radacinile intr-un proiect de lege aberant din Ungaria, doar amintit in trecere, care din fericire nu a fost aprobat de Parlament: se propunea un impozit pentru proprietarii de caini, de care sa fie scutiti detinatorii de rase unguresti. In rest, stapanii cainilor de rasa ar fi platit o suma, iar cei ai cainilor maidanezi o alta, dubla. Foarte stimulant pentru adoptii... Pornind de aici, Lili, eroina filmului, nevoita sa-si petreaca trei luni impreuna cu tatal sau, isi vede cel mai bun prieten, pe Hagen cel metis, abandonat. Incep, pe de o parte, cautarea disperata a fetitei, care va intelege la un moment dat, cand razboiul dintre oameni si caini este declansat, ca asa cum omul este cel care l-a pornit, tot el ii poate pune capat si, pe de alta parte, aceea a lui Hagen, care-l va transforma dintr-un caine bun si iubitor intr-un luptator feroce pentru supravietuire. Sunt scene dure, violente, care mi-au amintit de Amores Perros, nu pot sa spun ca e un film frumos, pentru iubitorii de caini totul este foarte disturbing si a trebuit sa-mi repet ca sa-mi inabus nodul de plans din gat ca animalutele sunt de fapt actori, care se distreaza foarte bine interpretandu-si rolurile si dincolo de momentele filmarilor sunt recompensate cu bunatati si iubire....
Despre...
Kornél Mundruczó, regizorul si scenaristul filmului, ingroasa un pic cam mult pentru gustul meu anumite scene: mi-e greu sa cred ca un caine asa frumos intalneste in periplul sau numai oameni rai, gata sa profite de pe urma lui, cand Hagen are un medalion cu numele, deci se vede ca e vorba despre un caine pierdut, derutat, speriat; la fel cum imi e greu sa cred ca un mascul alfa nu doar este urmat de restul haitei, dar e si in masura sa coordoneze strategii de atac prin surprindere. Si chiar toata Budapesta uraste cainii sau este speriata de ei?! Eu niciodata cand vad o haita venind spre mine (si sa stiti ca nu conteaza daca sunt 5 sau 200 de caini, tot un singur sef au) nu incerc sa fug, il ochesc pe "Mr. Alfa" si negociem... Pana acum mi-a mers, nu m-a muscat niciodata un caine si am intalnit destui. Ba mint, m-a zgariat un pic unul printr-un gard cand am intins mana in curtea lui sa-l mangai, dar insignifiant si oricum era vina mea. Intotdeauna este vina omului, chiar si cand el crede ca nu-i ...
... si oameni
Dincolo de ce spuneam mai sus, e admirabil cum reuseste filmul sa ramana unul de interes general, fie ca iubiti cainii, va sunt indiferenti, va e frica de ei sau va indignati exasperati ca nu mai aveti loc de ei pe strada. Pentru ca nu doar despre caini este vorba acolo, ei pot fi inlocuiti cu orice categorie sociala sau rasa umana si obtineti o parabola a mecanismelor care genereaza nevoia de razbunare. Un film inceput intr-o nota realista, ce lasa inca de la prima secventa sa se intrevada violenta, prin scena de la abator, se transforma intr-un Spartacus meets Planet of the Apes si, ca si acolo, vinovatii nu sunt cei care incep revoltele, ci aceia care i-au adus in punctul de explozie a tensiunilor.
Dresorii de caini au facut o treaba minunata cu actorii patrupezi, reusind sa le surprinda trasaturile in modul de comportament. Ma gandesc nu doar la actorii principali (interpretii lui Hagen), dar si la acel minunat terrier, prietenul care-l invata supravietuirea pe strada, si la intreaga coregrafie in care sunt angajati peste doua sute de caini.
Unghiurile de filmare ce inglobeaza perspectivei umane pe cea canina cu cadre care, privite prin ochii lui Hagen, au mai mereu ceva amenintator, oprindu-se asupra unor oameni cu privirile schimonosite de ura si furie, modul cum Rapsodia Ungara puncteaza momentele tensionate ale declansarii revoltei, contribuie la un film despre care e greu sa spun ca mi-a placut (m-a bulversat prea tare), dar sigur m-a marcat...
Dar lui Pam sigur i-a placut, s-a lasat cu multe mangaieri :)
Later edit: de pe pagina de Facebook a festivalului, multumim pentru poza:
In sala, spectatori de toate varstele si dimensiunile iar spectatorii-caini nu sunt cu nimic diferiti de cei umani: unii stau cuminti si urmaresc interesati ce se intampla pe ecran (cum a facut si Pam pana la un punct, cand s-a asezat confortabil pe scaun si a inceput sa toarca incetisor, semn de relaxare), altii simt nevoia sa puncteze scenele din film cu un latrat vehement. Ma bucur ca n-au totusi capacitatea de a intelege mai mult decat ca sunt cu oamenii, intr-un loc unde sunt rasfatati si primiti cu drag, pentru ca ar fi fost un film extrem de traumatizant, in care confratii lor sunt batuti, infometati, chinuiti, omorati...
Cu...
White God isi are radacinile intr-un proiect de lege aberant din Ungaria, doar amintit in trecere, care din fericire nu a fost aprobat de Parlament: se propunea un impozit pentru proprietarii de caini, de care sa fie scutiti detinatorii de rase unguresti. In rest, stapanii cainilor de rasa ar fi platit o suma, iar cei ai cainilor maidanezi o alta, dubla. Foarte stimulant pentru adoptii... Pornind de aici, Lili, eroina filmului, nevoita sa-si petreaca trei luni impreuna cu tatal sau, isi vede cel mai bun prieten, pe Hagen cel metis, abandonat. Incep, pe de o parte, cautarea disperata a fetitei, care va intelege la un moment dat, cand razboiul dintre oameni si caini este declansat, ca asa cum omul este cel care l-a pornit, tot el ii poate pune capat si, pe de alta parte, aceea a lui Hagen, care-l va transforma dintr-un caine bun si iubitor intr-un luptator feroce pentru supravietuire. Sunt scene dure, violente, care mi-au amintit de Amores Perros, nu pot sa spun ca e un film frumos, pentru iubitorii de caini totul este foarte disturbing si a trebuit sa-mi repet ca sa-mi inabus nodul de plans din gat ca animalutele sunt de fapt actori, care se distreaza foarte bine interpretandu-si rolurile si dincolo de momentele filmarilor sunt recompensate cu bunatati si iubire....
Despre...
Kornél Mundruczó, regizorul si scenaristul filmului, ingroasa un pic cam mult pentru gustul meu anumite scene: mi-e greu sa cred ca un caine asa frumos intalneste in periplul sau numai oameni rai, gata sa profite de pe urma lui, cand Hagen are un medalion cu numele, deci se vede ca e vorba despre un caine pierdut, derutat, speriat; la fel cum imi e greu sa cred ca un mascul alfa nu doar este urmat de restul haitei, dar e si in masura sa coordoneze strategii de atac prin surprindere. Si chiar toata Budapesta uraste cainii sau este speriata de ei?! Eu niciodata cand vad o haita venind spre mine (si sa stiti ca nu conteaza daca sunt 5 sau 200 de caini, tot un singur sef au) nu incerc sa fug, il ochesc pe "Mr. Alfa" si negociem... Pana acum mi-a mers, nu m-a muscat niciodata un caine si am intalnit destui. Ba mint, m-a zgariat un pic unul printr-un gard cand am intins mana in curtea lui sa-l mangai, dar insignifiant si oricum era vina mea. Intotdeauna este vina omului, chiar si cand el crede ca nu-i ...
... si oameni
Dincolo de ce spuneam mai sus, e admirabil cum reuseste filmul sa ramana unul de interes general, fie ca iubiti cainii, va sunt indiferenti, va e frica de ei sau va indignati exasperati ca nu mai aveti loc de ei pe strada. Pentru ca nu doar despre caini este vorba acolo, ei pot fi inlocuiti cu orice categorie sociala sau rasa umana si obtineti o parabola a mecanismelor care genereaza nevoia de razbunare. Un film inceput intr-o nota realista, ce lasa inca de la prima secventa sa se intrevada violenta, prin scena de la abator, se transforma intr-un Spartacus meets Planet of the Apes si, ca si acolo, vinovatii nu sunt cei care incep revoltele, ci aceia care i-au adus in punctul de explozie a tensiunilor.
Dresorii de caini au facut o treaba minunata cu actorii patrupezi, reusind sa le surprinda trasaturile in modul de comportament. Ma gandesc nu doar la actorii principali (interpretii lui Hagen), dar si la acel minunat terrier, prietenul care-l invata supravietuirea pe strada, si la intreaga coregrafie in care sunt angajati peste doua sute de caini.
Unghiurile de filmare ce inglobeaza perspectivei umane pe cea canina cu cadre care, privite prin ochii lui Hagen, au mai mereu ceva amenintator, oprindu-se asupra unor oameni cu privirile schimonosite de ura si furie, modul cum Rapsodia Ungara puncteaza momentele tensionate ale declansarii revoltei, contribuie la un film despre care e greu sa spun ca mi-a placut (m-a bulversat prea tare), dar sigur m-a marcat...
Dar lui Pam sigur i-a placut, s-a lasat cu multe mangaieri :)
Later edit: de pe pagina de Facebook a festivalului, multumim pentru poza:
Ca o divă ;))
RăspundețiȘtergereNormal ;)
RăspundețiȘtergere