... din primele minute cand m-am urcat pe bancheta din spate a Fiatului domnisoarei Ciwle, temandu-ma ca proaspatul sau invatacel nu se va ridica la inaltimea profesorului, nu al celui de conducere auto, singura femeie instructoare de la firma Corrado, in prezenta careia se transforma intr-o blanda Seherezada, exprimand "ideea platonica a relatiei dintre instructor si elev, care nu consta doar intr-o simpla exersare, intr-o banala supraveghere, intr-o acumulare obisnuita de deprinderi, ci in povestirea reciproca a unor intamplari frumoase, in acea comuniune verbala care ii apropie pe oameni facand abstractie de sex, de convingeri politice si de origine", ci ma gandesc la maestrul sau intr-ale cuvintelor, dumneavoastra, domnule Bohumil, am inteles ca tare mult v-ati fi bucurat sa vedeti acest exercitiu de admiratie din partea unui discipol talentat si modest ce v-a prins de minune spiritul, ceea ce incerc si eu acum fara prea mare succes, o imitatie a imitatiei, asa, ca sa mai uit de crispare, ca doar ma aflu in prezenta unui incepator intr-ale condusului ce nu oboseste sa ne povesteasca plin de verva, mie si instructoarei sale captivate intr-atat incat nici macar nu-i atrage atentia sa nu mai arunce priviri politicoase peste umar cand imi vorbeste si sa nu mai gesticuleze luand mainile de pe volan in timp ce masina sare la fiecare hop de parca am merge prin gropile de pe bulevardul Maniu, ca doar tocmai ce ne-a spus cum bunica Maria abia a reusit sa scape cu viata din masina ce avea sa fie zdrobita de locomotiva si bunicul Karol a intrat cu Citroenul cel nou in caruta laptarului si apoi a continuat povestea cu masini inclestate, facute armonica sau sifonate, accidente cu urmari amuzante, spectaculoase si pozitive, anecdote pe patru roti insirate cu verva de domnul Huelle, care v-a mostenit locvacitatea, vivacitatea si plasticitatea limbajului.
Draga domnule Bohumil, daca ati fi primit scrisoarea domnului Huelle, ca un cititor experimentat ce sunteti al sufletului ceh, ati fi observat ca si cel polonez este destul de apropiat, asa cum il percepem printre randurile ce se revarsa coplesitor peste noi, cu un zambet si o lacrima ascunsa in coltul ochiului, acolo unde tragicul ramane ascuns, pentru a lasa doar melancolia sa pluteasca deasupra unui secol de istorie poloneza privit prin oglinda retrovizoare, cu frana trasa cand tonul incepe sa alunece spre tristete, ceea ce ma face sa-i admir reflexele de scriitor, mult mai bune decat cele de sofer. Huelle de aici nu seamana cu acela singur si fericit, e altfel, ca si cum s-ar fi supus unei dictari automate, ca si cum ar fi lasat volanul cartii in mana maestrului ce i-a condus fiecare intorsatura de fraza si l-ar fi indreptat in directia potrivita la fiecare curba ori serpentina a amintirilor sale.
Cu o miscare de domino asemanatoare celei prin care un camion fara frane se opreste in botul Trabantului din spate, care se infige in masina din spatele sau, am uitat ce marca era, care se lipeste tandru printr-o miscare de recul de capota Toyotei din spate, si tot asa, Huelle da dintr-o poveste in alta, face slalom printre amintiri, desfasurand panglicile istoriilor mai indepartate, din vremea bunicilor, apoi ale tatalui, permanent preocupat sa mestereasca ceva la Mercedesul familiei, sau mai proaspete, de la volan, ale experientei de elev al unei profesoare ce a schimbat bara de dans cu volanul si, intrebat cu ce va circula dupa obtinerea permisului raspunde prompt si senin, cu autobuzul cat timp strange bani de bicicleta, apoi de parapanta, iar lectiile de condus sunt pentru el doar un prilej de meditatie iar pentru noi, cititorii, o delectare. Mai vreau doar sa va spun ca actul de deces al Mercedesului amintit este semnat de o presa gigantica, ce aminteste de singuratatea prea zgomotoasa a nostalgicului Hanta, asa cum sfarsitul dumneavoastra, draga domnule Bohumil, a fost marcat in barul "La irlandez" de citate udate cu bere si toate povestile consemnate de Huelle au devenit o bucata din istoria Poloniei si o declaratie de dragoste ce trebuie citita asa cum a fost scrisa, "intr-o tacere absoluta, fara sa ma grabesc nicaieri" de toti cei care va iubesc, draga domnule Bohumil.
Cu o miscare de domino asemanatoare celei prin care un camion fara frane se opreste in botul Trabantului din spate, care se infige in masina din spatele sau, am uitat ce marca era, care se lipeste tandru printr-o miscare de recul de capota Toyotei din spate, si tot asa, Huelle da dintr-o poveste in alta, face slalom printre amintiri, desfasurand panglicile istoriilor mai indepartate, din vremea bunicilor, apoi ale tatalui, permanent preocupat sa mestereasca ceva la Mercedesul familiei, sau mai proaspete, de la volan, ale experientei de elev al unei profesoare ce a schimbat bara de dans cu volanul si, intrebat cu ce va circula dupa obtinerea permisului raspunde prompt si senin, cu autobuzul cat timp strange bani de bicicleta, apoi de parapanta, iar lectiile de condus sunt pentru el doar un prilej de meditatie iar pentru noi, cititorii, o delectare. Mai vreau doar sa va spun ca actul de deces al Mercedesului amintit este semnat de o presa gigantica, ce aminteste de singuratatea prea zgomotoasa a nostalgicului Hanta, asa cum sfarsitul dumneavoastra, draga domnule Bohumil, a fost marcat in barul "La irlandez" de citate udate cu bere si toate povestile consemnate de Huelle au devenit o bucata din istoria Poloniei si o declaratie de dragoste ce trebuie citita asa cum a fost scrisa, "intr-o tacere absoluta, fara sa ma grabesc nicaieri" de toti cei care va iubesc, draga domnule Bohumil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.