Animat-inanimat

Craig Cliff - Creatorii de manechine

Tanarul autor neozeelandez de astazi se prezinta in fata noastra cu romanul sau de debut, o surpriza atat de placuta pentru mine - care privesc romanele debutantilor cu destula neincredere - incat a trebuit sa verific din mai multe surse, da, chiar e primul sau roman. Si ne transpune intr-o poveste ciudata, plasata la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, unde reinterpreteaza mitul grec al lui Pygmalion, sculptorul indragostit de propria creatie ce a rugat-o pe Afrodita sa o aduca la viata. 

Colton Kemp este un cioplitor de manechine macinat, ca orice artist, de dorinta perfectiunii: 

"Fiecare manechin nou insemna cateva saptamani de munca si, chiar si asa, putea sa scoata la iveala un nod sau o nervura afurisita atunci cand curata straturile de pe fata. Sau, la fel de bine, putea sa ciopleasca si sa slefuiasca prea mult si, oricat de perfecta ar fi fost figura finala, capul era prea mic pentru trupul pe care il construise. Atelierul era plin de astfel de esecuri. Hans cel fara de cap tinand o foaie grea de panza in bratele lui inegale. Mavis cea infocata, cu sanii ei inegali, atarnand, si cu gura prea mare, nu avea sa imbrace vreodata o rochie de bal. Era mai bine sa nu se gandeasca la ele in timp ce lucra."

In orasul sau isi face aparitia un barbat taciturn, cunoscut drept "Tamplarul", ale carui creatii acapareaza atentia comunitatii intr-atat incat localnicii incep chiar sa adopte moda colorata a personajelor asteptate cu multe luni inainte, create din materiale si culori ce par sa le insufleteasca. 

Peste ani, rolurile celor doi se vor inversa. Vitrina lui Kamp devine cea aclamata, iar Tamplarul, incercand sa-i deslueasca tainele, va face o descoperire uimitoare. 

Cartea lui Craig Cliff este una a contrastelor. Ne vorbeste despre viata si transpunerea ei in arta, despre moarte vazuta ca ideal, pasiune, aspiratie spre imobilitate si impasibilitate, fiind surprinzator de variata si de ambitioasa ( o ambitie bazata pe talent!) pentru un volum de debut. Ne poarta prin multe locuri si medii, atinge o multime de teme si preocupari, imi aduce in minte multe analogii si imagini. Ne vorbeste despre iubire acolo unde singura ei manifestare trebuie sa fie nemiscarea, tacerea, complicitatea. Ne transporta dintr-o poveste in alta, dintr-o vitrina cu manechine, unde ne insoteste vocea unei adolescente, in mijlocul marii, alaturi de un navigator. Tot ce s-a construit in prima treime a cartii dispare intr-a doua si o luam de la capat intr-o alta lume, cu povestea unui cioplitor de galioane provenit dintr-o familie atinsa de o boala considerata ereditara, ce porneste intr-o aventura pe mare cu un vas al carui naufragiu era dorit si anticipat de armator, pentru incasarea asigurarii. Si aici nu pot decat sa transmit un gand de compasiune si intelegere traducatoarei ce a trebuit sa-si croiasca drum printre brizantii limbajului marinaresc, calauzindu-ne in povestea lui Cliff, printre trincheti, dunete, sacheti si vergi. 

Firul ce leaga lumile diferite e fragil, ca si cum ai citi doua carti diferite, poate descumpanitor pentru cititorii invatati cu actiuni lineare, dar se innoada in partea finala. Sunt raporturi de putere, creatori indragostiti de creatia lor, existente tragice, navigatori in deriva, intamplari dramatice si acte sangeroase, convingeri puternice ce duc la un deznodamant de tragedie greaca. Dupa inceputul ce pune bazele a tot ce va urma, avem trei parti, jurnalul adolescentei de 16 ani, povestirea Tamplarului si cea a Manechinului. Stiu ca pentru multi (si asta o spun gandindu-ma la cartile care au cel mai mare succes de piata) e un efort considerabil sa lase deoparte un fir conducator pentru a o lua de la inceput cu altul, dar eu zic ca romanul asta merita din plin si le va da satisfactie si celor pasionati de actiune si aventura, si celor ce cauta subtilitati si semnificatii la un nivel mai adanc, si celor  ce vor o poveste... 

 A fost odata un tamplar care vorbea cu un galion. Si au mai fost manechine ce reveneau la viata cand luminile se sting, un baiat care pretuia forta fizica, avandu-l ca idol pe Eugen Sandow, fondatorul culturismului, o fata ce aprecia gratia si caldura umana, un alt barbat care a inteles ca, mai mult decat corpul, cunoasterea da adevarata masura a puterii. Impreuna, sunt personajele unei carti stranii dar pline de sensuri, ce se intalneste in mintea mea cu arta hiperdramatica din cartea lui Somoza si  cu personajele lui Lanthimos din filmul Dogtooth, prin copiii izolati care acum nu invata cuvinte cu sens denaturat, ci existenta in nemiscare. O carte de la care nu aveam asteptari, nestiind absolut nimic despre autorul ei, dar care mi-a oferit mai mult decat daca as fi avut...