A urmari filme proaste fara sa te plictisesti sau sa te enerverzi mi se pare o deprindere la fel de utila ca si aceea de a citi carti proaste. Poti sa compari, sa intelegi mai usor ce scartaie si apoi sa-ti revii si sa savurezi cu mai multa placere ceva bun. Scoti creierul din priza, il lasi sa se odihneasca putin, apoi te intorci la ale tale. Cel putin asa functioneaza la mine, nu stiu la voi. As ajunge la saturatie daca totul in jur ar fi excelent si minunat. Probabil si la plictiseala. Asa ca azi va recomand cu drag niste filme extrem de proaste. E optiunea voastra daca vreti sa le urmariti pentru a-i mai da o pauza de relaxare creierului sau sa le evitati.
Pride + Prejudice + Zombies (2016)
Cineva trebuie sa fi ramas foaaarte traumatizat de cursurile de literatura engleza in timpul scolii pentru a-i face sarmanei Jane Austen o asemenea nedreptate si a presara niste zombi in siroposul sau roman ca sa scoata un scenariu mediocru ce a stat la baza unui film nici de dragoste, nici amuzant, nici de actiune, nici horror. Evident ca a vrut sa fie cate putin din toate astea, dar s-a ales praful de intentie. Nu stiu cine a pacalit-o pe Lena Headey sa joace in el acum, dupa ce probabil a devenit o actrita mai titrata in urma GoT, dar bine nu-i face la CV, pentru ca reuseste sa se coboare la nivelul acting-ului prost al intregii echipe.
Faptul ca incearca sa respecte strict litera cartii e un alt dezavantaj, ce-l face sa se pretinda un film serios ce interpreteaza in cheia postmoderna literatura clasica. Poate daca ar fi pornit cu intentia autoironiei i-ar fi iesit mai bine, ar fi putut fi receptat ca o parodie si ar fi functionat macar sub aspect comic. Dar nu, Burr Steers, regizorul filmului si-a dorit un film credibil (nu ca story, ci ca valoare) si tocmai asta ii scoate in evidenta carentele: scene mediocre de actiune, scene horror de-a dreptul proaste si lipsite de atmosfera, o inconsistenta a personajelor cum n-am mai vazut de ceva timp si scene gratuite, filmate doar pentru a iesi numarul de minute: cei patru calareti ai unei atat de asteptate Apocalipse sunt niste domni cu joben filmati din spate care nu au nici un rost in film, bataia a doua personaje principale in mijlocul unei armate de zombi nu pare sa le starneasca interesul nici macar lor, vazandu-si linistiti de drum, cu atat mai putin spectatorului, machiajul pare aplicat in graba, costumele sunt reciclate dintr-o scena in alta pentru a nu cantari prea greu la buget si, in general, tot filmul are un look second hand, in ciuda imaginilor ce se vor grandioase, mai ales in scenele bataliei finale. La fel este si scenariul, de mana a doua, inspirat de o carte scrisa dupa o alta carte. Pana la urma, cele mai bune replici raman cele din cartea originala.
Faptul ca incearca sa respecte strict litera cartii e un alt dezavantaj, ce-l face sa se pretinda un film serios ce interpreteaza in cheia postmoderna literatura clasica. Poate daca ar fi pornit cu intentia autoironiei i-ar fi iesit mai bine, ar fi putut fi receptat ca o parodie si ar fi functionat macar sub aspect comic. Dar nu, Burr Steers, regizorul filmului si-a dorit un film credibil (nu ca story, ci ca valoare) si tocmai asta ii scoate in evidenta carentele: scene mediocre de actiune, scene horror de-a dreptul proaste si lipsite de atmosfera, o inconsistenta a personajelor cum n-am mai vazut de ceva timp si scene gratuite, filmate doar pentru a iesi numarul de minute: cei patru calareti ai unei atat de asteptate Apocalipse sunt niste domni cu joben filmati din spate care nu au nici un rost in film, bataia a doua personaje principale in mijlocul unei armate de zombi nu pare sa le starneasca interesul nici macar lor, vazandu-si linistiti de drum, cu atat mai putin spectatorului, machiajul pare aplicat in graba, costumele sunt reciclate dintr-o scena in alta pentru a nu cantari prea greu la buget si, in general, tot filmul are un look second hand, in ciuda imaginilor ce se vor grandioase, mai ales in scenele bataliei finale. La fel este si scenariul, de mana a doua, inspirat de o carte scrisa dupa o alta carte. Pana la urma, cele mai bune replici raman cele din cartea originala.
Credeti-ma, e un film mult, mult mai prost decat lasa sa se intrevada nota 6 de pe IMDb.
.png/220px-Mojave_(film).png)
Mojave (2015)
De dragul lui Oscar Isaac am vrut sa vad filmul asta, desi aveam asteptari reduse. Ei bine, mi le-a intrecut, in sens negativ. Si, intr-adevar, Oscar Isaac este singurul lucru bun care i se intampla filmului. Cei doi actori principali, el si Garrett Hedlund, s-au mai intalnit pe ecran, in Inside Llewyn Davis. Aici Hedlund este tipul bogat si solitar care pleaca in desert sa se redescopere, insa nu-l descopera acolo decat pe Jack, un individ dubios. Dupa un schimb de replici culte in care discuta despre esenta raului, raul fara motiv, presarand referinte la Shakespeare si Isus, cei doi intra in conflict si de aici incepe o urmarire pe viata si pe moarte ce mi-a dat senzatia ca dupa primele 10 minute de film a fost schimbat scenaristul, ca era prea filozof, si l-au inlocuit cu altul, mai inclinat spre filme de actiune de seria B, desi a luat un premiu Oscar, pentru The Departed. Probabil ca si la ei se aplica principiul meu de vizionare, "fac un film bun si apoi ma mai odihnesc si eu... cu filme ca asta", asa ca transforma ideea intr-o banalitate gratuita, intr-o asa-zisa lupta pentru supravietuire lipsita de tensiune, unde plictiseala v-ar putea face sa va ganditi "hai, omorati-va mai repede, ca o ora si jumatate este deja mai mult cu o ora si un sfert decat aveti nevoie pentru filmul asta"... Si asta e tot filmul: cei doi vor sa se omoare reciproc si singura speranta ca totul sa se termine e ca unul sa reuseasca, ceea ce se intampla. Previzibil, lipsit de tensiune si de implicare emotionala, plat, sters, pot sa uit ca l-am vazut.
Gata, m-am relaxat!
De dragul lui Oscar Isaac am vrut sa vad filmul asta, desi aveam asteptari reduse. Ei bine, mi le-a intrecut, in sens negativ. Si, intr-adevar, Oscar Isaac este singurul lucru bun care i se intampla filmului. Cei doi actori principali, el si Garrett Hedlund, s-au mai intalnit pe ecran, in Inside Llewyn Davis. Aici Hedlund este tipul bogat si solitar care pleaca in desert sa se redescopere, insa nu-l descopera acolo decat pe Jack, un individ dubios. Dupa un schimb de replici culte in care discuta despre esenta raului, raul fara motiv, presarand referinte la Shakespeare si Isus, cei doi intra in conflict si de aici incepe o urmarire pe viata si pe moarte ce mi-a dat senzatia ca dupa primele 10 minute de film a fost schimbat scenaristul, ca era prea filozof, si l-au inlocuit cu altul, mai inclinat spre filme de actiune de seria B, desi a luat un premiu Oscar, pentru The Departed. Probabil ca si la ei se aplica principiul meu de vizionare, "fac un film bun si apoi ma mai odihnesc si eu... cu filme ca asta", asa ca transforma ideea intr-o banalitate gratuita, intr-o asa-zisa lupta pentru supravietuire lipsita de tensiune, unde plictiseala v-ar putea face sa va ganditi "hai, omorati-va mai repede, ca o ora si jumatate este deja mai mult cu o ora si un sfert decat aveti nevoie pentru filmul asta"... Si asta e tot filmul: cei doi vor sa se omoare reciproc si singura speranta ca totul sa se termine e ca unul sa reuseasca, ceea ce se intampla. Previzibil, lipsit de tensiune si de implicare emotionala, plat, sters, pot sa uit ca l-am vazut.
Gata, m-am relaxat!
Haha! Citisem de curând un articol de genul "La ce sunt bune cărţile lipsite de valoare (artistică)" şi rămăsesem dezamăgită fiindcă se dădeau tot felul de soluţii practice (să le transformi în ghivece de flori sau chiar în rafturi pentru alte cărţi, mai bune). Postarea ta însă mi-a satisfăcut aşteptările! Aştept să scrii şi despre cărţi proaste :)
RăspundețiȘtergereDa, am vazut si eu articolul ala. Adevarul e ca, daca mi-ar face cineva cadou "50 Shades of Grey", de exemplu, as prefera-o sub forma de ghiveci, i-ar da un pic de personalitate. Una e sa-ti satisfaci placerile vinovate (ca tot veni vorba de Shades) o ora-doua si alta timp de 600 de pagini, are si masochismul limitele lui :).
RăspundețiȘtergereCu cartile proaste e mai greu decat cu filmele. Am mai scris eu pe-aici despre unele, dar de obicei cand scartaie textul foarte rau poate sa fie un cumul de factori, original + traducere ori poate o traducere proasta ii face un deserviciu originalului, cum cred ca a fost cazul cu Cartea cu pesti a lui Flanagan. La filme am mai usor acces la pachetul complet (interpretare, replici in original, atmosfera). In plus, incerc sa ma feresc sa cumpar carti atat de proaste cum sunt unele filme pe care le vad, macar mediocre sa fie, daca ma mai tradeaza intuitia. Desi acolo, la nivelul de mijloc, unde nu gasesc nimic suficient de bun sau de prost pentru a compensa timpul acordat/pierdut, e cel mai rau pentru mine si nici nu-mi vine sa scriu despre ele, nu ma pot nici macar amuza.