O nazbatie minunata

Luigi Serafini - Codex Seraphinianus 

Nici nu stiu daca trebuia sa inscriu cartea asta la "Ce mai citesc". De citit, clar nu am cum. Dar periodic ma intorc la ea, imi place sa casc gura la poze, poate ca multi dintre voi o stiti deja, dar simt nevoia sa povestesc si eu varianta mea de nepovestibil. O data la cateva luni o mai rasfoiesc virtual, aici de obicei, insa daca as gasi-o in librarii n-as ezita sa o cumpar, pentru ca merita o transpunere grafica mai buna, sa-mi delecteze ochiul, decat un scan amarat. 

Prin anii '80, un arhitect si designer italian, Luigi Serafini, a publicat aceasta ciudatenie ce-mi evoca uimirea cu care omul Antichitatii explora lumea inconjuratoare, imbogatind detaliile noilor descoperiri cu puterea imaginatiei ce le atribuia speciilor necunoscute proprietati magice. Combinate cu un limbaj misterios pe care multi au incercat sa il descifreze inainte ca autorul sa declare ca este doar o inventie, o incercare de a readuce adultii in lumea copiilor, ce rasfoiesc carti cu poze cu aviditate si curiozitate, fara sa se preocupe prea mult de explicatii si texte, imaginile acestui cod al secolului XX ma bantuie si imi aprind imaginatia. 

 Incercand sa-i descifrez mai adanc ilustratiile, sa dau insiruirii de bucle un sens, ma gandesc la Plinius si a lui Naturalis Historia, la animalele fantastice ale lui Borges, la jocul cu spatiul al lui Escher, la schemele lui Leonardo da Vinci si la o intreaga traditie a picturii, de la Bosch la suprarealisti, de la ceasloavele alchimistilor la dadaisti si ma pierd printre formele ingenioase si combinatiile de culori vii ale acestei enciclopedii suprarealiste ce pare adusa de pe o alta planeta ori desprinsa din vise, pentru a ne starni uimirea si a ne transporta in mintea imprevizibila a autorului ei. 

Am vazut ca lumea nu prea reuseste sa se puna de acord in privinta numarului de capitole/parti, ceea ce e firesc  din moment ce fiecare isi stabileste propriile delimitari tematice. Editia originala avea un singur volum, cea engleza doua, pe baza carora s-a facut impartirea cea mai raspandita, aceea de 5, respectiv 7 capitole. Altii spun ca ar fi 11 sau chiar 9. 

Mie mi-au iesit asa: 

1. Despre plante ciudate, ce pornesc intr-o calatorie evolutionista in sens invers, de pe uscat in mare: 

2. Despre animale, parte conceputa dupa acelasi model ca si sectiunea plantelor, pornind de la celule si ajungand la cele mai abracadabrante  creaturi. De exemplu caloviermele cu roti si mot rosu-mov!

3. Despre oameni, humanoizi, homunculusi si alte ciudatenii cu doua picioare (inclusiv umbrele si gheme) : 

4. Despre atomi, pastile, bilute, roci, eprubete, aparate si alte nazdravanii inspirate de fizica si chimie: 

5. Despre masin(ari)i delirante:

 6. Despre corpul uman, reproducere prin transformarea intr-un crocodil si alte farse pe care ni le joaca organismul: 

 7. Popoare, rase, portul si locuintele lor:

8. Arte si meserii:

 9. Istorie, geografie cu scene de viata cotidiana ca aceasta, ce pare sa sugereze incheierea unui pact important. Rosul muta si castiga!

 10. Puncte, virgule, paranteze, semne care, privite printr-o lupa, par sa ne dezvaluie o alta lume, aceea in care literele nu sunt alcatuite din linii, ci din autostrazi pe care circula masini ori din rauri prin care inoata pesti.

11. Ajungem apoi la mancare, insa ea nu imbie, ci mai degraba sperie, mai ales cele care arata ca o lectie de geometrie. Calculati tangenta galbenusului oului ochi stiind ca sinusul unghiului format de diagonala albusului cu suprafata sa etc... 

12. Urmeaza imbracamintea. Nu cautati sugestii de stil daca nu sunteti croiti din acelasi material cu oamenii lui Serafini.

13. Dupa ce ne-am imbracat corespunzator, putem iesi la joaca si sport:

 14. Pentru final, suntem lasati sa ne croim singuri drumul afara din carte, prin arhitectura alambicata ridicata pe un fundal ce-mi aminteste cel mai mult de De Chirico, dar si de Dali pe alocuri:

Deci 14 capitole. E drept ca ar fi fost ceva mai putine, 11-12 cred, daca tineam cont de structurile simetrice care par a fi inceputuri de capitol. Insa am preferat sa-mi gasesc propria clasificare, asa cum fiecare copil intelege diferit o carte atunci cand se uita la poze, isi creeaza propriile povesti si isi impinge imaginatia in directia care-l atrage. 

Imi place sa ma gandesc cum ar fi sa tin in maini aceasta carte, cu planse lucioase, in culori vii, pe care sa le analizez pe indelete. Nu stiu in ce masura ar fi posibila o editie romaneasca, tinand cont ca originalul italian, din 1981, a fost editat in 5000 de exemplare si apoi volumul a fost reeditat de cateva ori, in engleza,  spaniola si franceza, numai in doua ocazii in tiraje mai mari de 5000. Nu ar fi frumos sa vedem Codexul si in librariile noastre?! Chiar daca m-ar costa banii de carti pe cateva luni bune, tot as vrea-o! Pentru ca este genul de carte-obiect pe care as iubi-o, facuta special pentru a visa atunci cand ii deschizi paginile. Si ii ofera fiecaruia, in functie de aplecarile sale (filozofice, artistice, stiintifice)  motiv de reflectie, de surpriza, de delectare.