Au furat, dar au mai si facut cate ceva!

 

Bad Education (2019)

Voiam sa va povestesc cate ceva despre niste carti, dar nu ma pot abtine, pentru ca azi e o zi decisiva. Sa nu crezi niciodata ca votul tau nu conteaza, nu trebuie sa luati chiar de buna tot ce spun celebritatile, ma refer la citatul atribuit lui Mark Twain servit de dezamagiti si resemnati, “If voting made any difference they wouldn't let us do it.” Admitand ca ar fi spus-o, multe s-au schimbat in procedura de votare si in accesul la vot din secolul XIX incoace. 

Cand vad acest monstru de "intelepciune" populara, de sorginte pesedista, treaba cu au furat, dar au mai si facut, mi se face negru inaintea ochilor. Nu inteleg de unde resemnarea asta pasiva, de unde senzatia ca nu se poate si altfel, ca oricine ar urma va fi exact ca si cei dinainte. Fiecare face si a facut greseli, e uman, nu-mi plac traseismul penelist si naivitatea idealista userista, dar detest lichelismul, mintitul in fata, cu seninatate si obraznicie, clientelismul si evaporarea banilor publici in buzunare proprii. Asta pe langa garduri de metal in parcuri, borduri schimbate la fiecare 2-3 ani, alei asfaltate anul trecut si reasfaltate anul asta, partial, cat au dorit cei de la primarie, aspersoare care stropesc doar asfaltul si bancile... gropi si gunoaie si multe altele. Se intampla in sectorul 6. 

Aseara am vazut filmul asta, pe care nu am putut sa nu-l pun in legatura cu ziua de azi si am zis sa va spun repede despre el, daca as convinge chiar si o singura persoana care nu are de gand sa voteze sa o faca, tot e bine. Filmul este bazat pe un caz real, un scandal financiar izbucnit in 2002, cand s-a descoperit ca superintendentul liceului Roslyn, Frank Tassone, deturna bani din fondul scolii pentru interesele proprii si ale apropiatilor care-l ajutau. Cu alura sa increzatoare si sarmanta, mereu la dispozitia comunitatii, Tassone (interpretat excelent de Hugh Jackman) si colaboratoarea sa apropiata, Pamela Gluckin, directorul financiar (recent oscarizata Allison Janney imbraca si ea rolul cu naturalete si farmec), au reusit ani intregi sa pacaleasca sistemul de invatamant american, desi dovezile existau in fata tuturor: masini scumpe, haine impecabile, proprietati pe care cu greu si le-ar permite cineva de conditia lor sociala. 

A fost nevoie de o tanara studenta in primul an, Rachel (Geraldine Viswanathan), incurajata chiar de Tassone sa scrie mai mult de o simpla stire, pentru ca solidul sistem pe care fusese cladita inselatoria care timp de ani de zile asigura cele necesare pentru cei implicati si familiile lor, sa se prabuseasca. 

Desi faptele care au inspirat filmul sunt cat se poate de reale, sondate si analizate pe toate fetele, cu motivatiile si resorturile ce au dus la o paguba de vreo doua milioane de dolari (ca stiti cum e, cine fura azi un ou maine mai fura unul, apoi altele, primul carton de oua e mai greu, dupa aceea boul vine cumva natural), contextul m-a facut sa privesc filmul ca pe o alegorie. 

Sa zicem ca Tassone este primarul: general, de sector, al unei mici comune, nu conteaza, e omul care se ocupa de administrarea bugetului, de gospodarirea scolii cum s-ar zice. Nu are el o familie numeroasa in film, dar altii se intampla sa aiba si trebuie toti sa traiasca, nu? Care cu o firmulita, care dintr-un cadou, fiecare dupa posibilitati. Sa spunem ca noi cam vedem cum merg lucrurile, cum s-au inventat zeci de firme doar pentru a incheia contracte cu primaria, cum se sifoneaza banii construindu-se un Skywalk (putem sa-l numim pasajul Ciurel) in timp ce in scoala picura apa din tavan si strazile sunt pline de gropi, cum se pun tichii de margaritar pe o infrastructura subreda. Iar noi am fi in aceasta poveste elevii si parintii elevilor scolii respective si depinde de fiecare cum vrem sa arate viitorul. Nu avem garantia ca un alt administrator ar fi mai bun, dar avem datoria morala de a incerca, de a fi apoi cu constiinta curata si a nu ne plange in urmatorii ani ca nu am facut tot ceea ce depindea de noi pentru a schimba situatia. Vrem sa vedem in continuare cum se fura cu consolarea ca de la masa mai scapa cateva firimituri si pentru cei mai amarati sub forma de vouchere de vacanta sau mai stiu eu ce gratuitati? Vrem sa ne balacim in aceeasi promiscuitate morala? 

Mi-a placut ca filmul este complex, nuantat, ca si in viata reala nu exista bine si rau absolut, nu sunt personaje unidimensionale. Tassone e un monstru carismatic, un anti-erou simpatic de succes. Pamela are o familie cu standarde din ce in ce mai ridicate de viata de intretinut. Rachel, la randul sau, cand a intrat in adancimile povestii pe care o investiga, a avut dileme si a fost pusa in fata alegerii de a demonta o poveste de succes sau de a o lasa asa, pentru ca dincolo de fondurile delapidate, crescand prestigiul scolii, crestea si cel al comunitatii si toata lumea avea de castigat. Exact ca-n vorba noastra populara, cand se gaseste o justificare pentru a perpetua frauda si minciuna: "... au mai si facut cate ceva!" Poate ca unii au facut, poate ca altii mai mult au incurcat, perspectiva se schimb, depinde cat de apropiat esti de omul respectiv si ce prioritati ai. Insa de ce sa admitem in continuare sa fim condusi de hoti si impostori si sa nu ii sanctionam? Hai sa fim Rachel in toata povestea asta! Sa le denuntam faptele acum cand avem posibilitatea, cand stampila e in mana noastra!

Cat despre Tassone, nu va faceti griji, el e bine, intotdeauna va fi bine. Dupa ce a petrecut cativa ani la inchisoare, traieste dintr-o pensie generoasa de 170.000 de dolari pe an. Pentru ca asa e legea pensiilor de stat in America. Pentru ca oamenii ca el, chiar si cu o perioada de asa-zisa ispasire a pacatelor, mereu vor ramane in picioare. Puteti vedea filmul pe HBO Go. Eventual diseara, dupa ce ati terminat de votat :).