Plimbari in epoca pandemiei pre-electorale 5

Spre Nord, pe drumuri electorale

Cerul plumburiu şi ploaia măruntă ne-au alungat din Apuseni. E bine ca zilele urâte să fie zile de tranziţie, de mutat dintr-un loc în altul, ca să nu pierdem pe drum o zi mai frumoasă. Putem să mai admirăm şi câte ceva, chiar dacă în culori şterse de ploaie. 

Urmăm valea Crişului Repede către izvor şi ne abatem prin Valea Iadului, sperând ca drumul să nu fie aşa cum îi spune numele. Asfaltul e bun, peisajul plăcut, cu colţi de stâncă ivindu-se dintre norii de ploaie, 

 probabil că dacă ar fi fost şi nişte soare ar fi fost o minunăţie. Însă nu toată lumea este nefericită cu situaţia, cei cu pene impermeabile chiar o apreciază:  

 Vedem câteva baraje mai de departe, accesul pe marginea lor nu este permis şi ajungem până la lacul Leşu. Ce altceva decât leşuri puteai găsi în Valea Iadului? Necunoscute-s căile toponimiei. Şi nu-l găsim. Pe lac. Adică pe hartă era un Leş albastru şi mare, dar noi vedem doar leşul Leşului, un pârâiaş firav, şi ăla probabil produs de ploaie. Până şi gâştele din poza de mai sus au parte de un lac mai mare. Ceva-ceva tot trebuie să fie, pentru că acolo unde se presupune că ar fi fost coada lui e o zonă destul de înfloritoare, o staţiune turistică aşezată idilic, între păduri de brad. Am găsit un articol din 2015 cu o poză în care lacul arată ca acum (https://m.ebihoreanul.ro/stiri/lac-pe-sec-cel-mai-important-lac-de-acumulare-din-bihor-pregatit-pentru-prima-reparatie-capitala-122434.html#img-1), unde se spunea că lacul Leşu, cel mai important lac de acumulare din judeţul Bihor, a fost golit cu totul pentru reparaţii capitale. Dacă şi un lac se construieşte la fel de greu ca o autostradă, mă tem că imaginea cea rară a lacului gol va deveni obişnuinţa şi nu prea-s şanse să mai existe acolo un lac în următorii 20-30 de ani. Drumul nu era chiar atât de rău cum spune articolul, probabil că ceva-ceva s-a asfaltat între timp.

Ne întoarcem la drumul principal şi observ prin localităţile pe care le străbatem câteva morminte prin curţile oamenilor. Ştiam că e un obicei vechi de-al moţilor, mai dinspre Alba, dar nu credeam că se mai practică în secolul XXI.

După ce trecem şi de Izvorul Crişului şi vedem de la distanţă locul de unde izvorăşte râul pe malul căruia ne-am petrecut aproape o săptămână, din goana maşinii, sub o ploaie măruntă ce nu m-a îmbiat să-l privesc mai de aproape (acum îmi pare rău) continuăm drumul spre nord. 

Străbătând aproape o jumătate de ţară, nu am putut să nu remarc afişele, panourile şi banner-ele electorale. Cel mai simpatic mi s-a părut "Impreună transformăm Bulzul!" Mă întreb în ce, în mămăligă? În rest, cele mai multe sunt de o înfiorătoare uniformitate, negândite pentru nevoile şi cerinţele locale, doar nişte tipizate de genul "Toţi pentru (introduceţi numele localităţii)!" sau "Om cu om, stradă cu stradă, schimbăm (introduceţi numele localităţii)" iar dacă localitatea respectivă avea o singură stradă era doar "om cu om". Şi anume cum? Facem rocada între locuitori? Pentru judeţe, avem "comună cu comună". Totul e atât de previzibil! Peste tot schimbăm/transformăm sau - în cazul în care respectivul partid e la putere - continuăm împreună. Aceleaşi promisiuni electorale, de 30 de ani se tot schimbă şi tot transformă, dar rareori se vede ceva... Cuvinte goale care, atunci când mergi şi te detaşezi de un loc, văzând întregul peisaj, ajung să îţi pară atât de lipsite de orice sens sau intenţie, gândite de cineva de la centru, generic şi nepăsător la problemele punctuale şi la aşteptările locale.

Alte perle: "Gândeşte liber! Votează PRO România!" Păi ori mă laşi să gândesc liber, ori îmi spui tu cu cine să votez, nu vi se pare o contradicţie? PNL: "Împreună punem Maramureşul pe roate!" Asta e reclamă electorală sau la o benzinărie ori service auto? Păcat că "Punem România în mişcare" este deja luată de Petrom. În schimb, aceiaşi care pun Maramureşul pe roate "reconstruiesc" Sălajul. Să înţeleg că acolo nu prea mai au ce pune pe roate, ci trebuie totul refăcut de la zero, asamblat ca un puzzle. M-a făcut să zâmbesc ironic marele banner pesedist din Turda cred - am citit despre primarul exclus din PSD al Turdei că ar fi atras o sumă record de fonduri europene - cu "Stop risipei din banul public!" Hoţii care strigă hoţii? Dacă nu vi-i bagă vouă în buzunar e risipă, nu? În schimb, acolo unde au primăria, tronează cu mândrie "Bine faci, bine găseşti!" 

PMP câştigă premiul pentru cele mai lipsite de efort şi uniforme bannere: "Toţi pentru..." în toată ţara. Iar USR vrea pe alocuri, prin satele de surdo-muţi probabil, să "dea voce" localităţilor. S-ar putea să regretaţi când or vorbi toţi deodată şi nu mai înţelege nimeni nimic :D.

Şi aşa, din sat în sat, din panou în panou, de la Salva la Vişeu, tot mergând prin defileu (mi-l imaginam mai îngust, un fel de Valea Jiului, însă drumul de maşină se desfăşoară în spaţii largi şi panoramice) ajungem încet-încet la destinaţia noastră, marcată, cum altfel, de însemnele tradiţionale cioplite: 

 Pe partea cealaltă a drumului, se află un monument dedicat unui erou legendar al locului, asemănarea cu Florin Piersic e evidentă: 

  Prima destinaţie, Vişeu : 

 Speram să prindem o plimbare pe Valea Vaserului cu mocăniţa funcţională în zonă de prin anii '20-'30 ai secolului trecut, însă dăm de un alt pom lăudat. Primele locuri disponibile erau peste patru zile, cu o mocăniţă Diesel, iar pentru cea tradiţională, cu aburi, aveam de aşteptat o săptămână de care nu mai dispuneam. În plus, traseul a fost mult scurtat, se pare că ar fi durat prea multe ore. Păi dacă e frumos nu vrei să dureze? De ce ar fi asta o problemă? Mai ales că jumătatea inaccesibilă, ne spunea un localnic, este cea mai spectaculoasă. Pare sa devina un pattern treaba asta cu partea nevazuta mai interesantă decat cele vazute. Ne consolăm cu gândul că am văzut Valea Flåm, nu  cred ca poate fi mai spectaculos Vaserul, si facem câteva poze cu atracţiile locale:

 

 

 Apoi ne căutăm un bârlog pentru noapte. Speram să îl găsim pe o vale paralelă cu Vaserul, spre munţi, punct de pornire pentru traseele din Munţii Maramureşului, dar peisajul se schimbă brusc la ieşirea din Vişeu, pensiunile şi hotelurile făcând loc unor sătucuri modeste. Mergem pe ceea ce cu greu s-ar putea numi un drum asfaltat, până la punctul unde se transformă în hârtoape pline cu bălţi tulburi cărora nu le putem aprecia adâncimea şi îmi dau seama că proiectul "trasee în Munţii Maramureşului" este sortit eşecului şi că n-o să fie vreo ascensiune la 2000 de metri anul ăsta (schiul la 2600+ de astă-iarnă, când încă speram că va fi un an bun, nu se pune, că nu am urcat muntele pas cu pas). Mai era ceva de mers până la Poienile de sub Munte, satul cu cea mai mare comunitate de ucraineni din ţară, de unde ar fi fost începutul celor doua trasee pe care le contemplasem acasa; în plus, nu ştiam dacă la ieşirea din el există cu adevărat nişte poieni unde am putea campa. Îmi dau seama că nici traseele nu ar fi prea fezabile după ploile recente, aşa că ne întoarcem la Vişeu şi ne stabilim peste noapte la pensiunea Agnes: 

In curte mai precis, un melc nu-si abandoneaza niciodata casa, oricat de ademenitoare e vila de alaturi. Locul se află pe malul râului Vişeu, arată drăguţ, deşi cam înghesuit pentru nevoia mea de spaţii largi si de distanţare sociala. Singura problemă a fost că noaptea mirosea a "vişeu", vorba moldovenilor. Am aflat a doua zi că problema ar fi cu o fosă septică negolită, deci probabil nu e ceva permanent, personalul e foarte amabil, până la urmă nu a fost chiar rău.

De mâine, pornim să explorăm Maramureşul istoric.