Plimbari in epoca pandemiei pre-electorale 7

Tot prin Maramu'

A urmat o zi de odihnă la Dacii Liberi, un complex turistic cu SPA ce ne-a stat la dispoziţia exclusivă o seară şi o dimineaţă. 

Asa s-a nimerit, am avut noroc. In timpul zilei, mai veneau localnici la plaja si baie, dar seara se elibera. Cu o piscină mare de inot, jacuzzi, sauna uscata si umeda, bazin cu apă sărată

 

 

dar şi cu mâncare bună, limonadă delicioasă şi cu tigrul local dand tarcoale (deşi pentru nişte daci ar fi fost mai potrivit un lup), complexul ne-a oferit două seri şi o zi de leneveală şi răsfăţ înainte de a porni din nou la drum şi ne-a făcut să ne simţim liberi ca dacii :). 

 La plecare, flora locală era cam întoarsa pe dos. 

Câteva lucruri interesante pe care le-am aflat în ziua de odihnă din cărticica despre Maramureş cumpărată de la Muzeul Ţărăncii:

·        ne aflăm foarte aproape de mijlocul geografic al Europei, care se găseşte la vreo 20-30 de km, în Ucraina;

·        majoritatea populaţiei din MM este greco-catolică, deoarece prin 1700 Imperiul Austro-Ungar le promitea celor care treceau la catolicism drepturi egale cu cele ale saşilor şi secuilor;

·        lemnul ca material de construcţie principal a fost impus între secolele XIV-XIX tot de ocupaţia austro-ungară, pentru a se evita construirea de sate şi biserici fortificate, după cum s-a întâmplat în Ardeal;

·        deoarece înainte de înglobarea sa în Imperiul Austro-Ungar, la jumătatea mileniului trecut, Maramureşul a fost o zonă destul de izolată, între munţi, şi-a păstrat şi consolidat specificul obiceiurilor, aşa încât componenta folclorică şi tradiţională continuă să fie parte activă în viaţa locuitorilor, nu a rămas doar în muzee, precum în alte regiuni.

Pornim din nou spre Sighet, la Muzeul Satului Maramureşean. 

 Muzeul conţine case din diferite sate din zonă, din secolele XVI-XIX, cu obiectele gospodăreşti din dotare. M-a intrigat uleiniţa, o presă pentru ulei care arată aşa

sau aşa:

 

 Interioarele caselor româneşti nu diferă prea mult de cel văzut la Muzeul Ţărăncii, exista un standard cu o încăpere pentru depozitare şi alta de locuit, separate de un hol.

Toate erau construite din lemn, inclusiv accesoriile (hambar, fântână, fânar sau coteţele pentru animale): 

  

 În schimb, casele ungureşti din aceeaşi perioadă arătau cam aşa, 

fiind mai apropiate ca mobilier de ceea ce am văzut in copilărie prin Oltenia, inclusiv ştergarele decorative brodate cu texte amuzante, proverbe sau precursoare ale mesajelor motivaţionale:

Dar toate cladirile, inclusiv bisericile, erau acoperite cu acelaşi tip de şindrilă, numită la ei draniţă

 iar gardurile făcute din nuiele de alun împletite care nu doar că au elasticitate, dar se şi presupunea că ar ţine departe spiritele rele:

Însă ceva îi lipseşte locului, un strop de viaţă care să nu-l facă să arate doar ca o imagine a trecutului conservat în formol. Muzeul Ţărăncii o avea pe doamna Maria, care însufleţea locul, ni-l făcea foarte prietenos, ne povestea. Şi nu zic neapărat că ar fi nevoie de câte un ghid al fiecărei case ori să fie populate, dar poate că într-o curte unul dintre mulţii meşteri populari din zonă ar putea să lucreze (prin rotaţie) şi să-şi vândă produsele, la un cuptor tradiţional altcineva ar putea coace pită, câte o manifestare artistică într-o curte, câte o casă unde să ţi se povestească despre istoria locuirii ei, pentru că omul sfinţeşte până la urmă locul şi o casă nelocuită rămâne doar o imagine de muzeu, o imagine pe care o vezi, dar nu te marchează, nu o reţii la fel de viu ca pe una cu o poveste în spate. Mie mi se pare că un Muzeu al Satului, oriunde ar fi el, este cel mai potrivit loc de promovare pentru tradiţiile şi meşteşugurile locale, că sunt spaţii care în România, spre deosebire de alte ţări, continuă să fie văzute doar ca nişte colecţii prinse într-un fel de insectar pentru case, când ar putea să fie mult mai bine puse în valoare şi ar putea ajuta şi comunităţile locale la promovarea activităţilor şi produselor lor.

Dar am găsit până la urmă şi un muzeu etnografic viu, despre el în episodul următor.