O carte despre Iad. Iadul Creatorului

 

Radu Gavan - Isus din intuneric 

 

Dupa Diavoli fragili, asteptam cu nerabdare noul roman al lui Radu Gavan. Pentru ca este autorul roman care se apropie poate cel mai mult de acel imaginar literar al damnarii cu origini in romantism, dar reluat si modernizat de cativa autori ai secolului XX de sorginte hispanica, genul de literatura unde autorul devine in acelasi timp creator si personaj al propriei lumi, unde scriitorii pot deveni criminali ce-si ucid cititorii (cum se intampla intr-o carte a lui Vila-Matas) sau pornesc in cautarea unor confrati disparuti, de care ii leaga sau nu ceva mai mult decat admiratia (precum la Bolaño). Aici am intrezarit in plus (poate m-a influentat si cadrul plasarii actiunii) o apropiere de  zona literara germanica, un joc cu margelele de sticla ce descompune inspiratia in elementele ei, exterioare sau interioare. Luate impreuna, combina fascinatia ororii si misterul condus cu mana sigura cu o doza de lirism, imbratisand mai multe stiluri si tipuri de fictiune, cu ramificatii mistice, psihologice, ontologice. 

Cartea asta a functionat pentru mine ca o o evadare in spatiu (actiunea fiind plasata pe alte meleaguri, in principal Germania, dar ne plimbam si prin Italia sau America),  dar si in obsesiile si infernul personajelor pentru a scapa, macar pentru o vreme, de propriile obsesii, de propriul Infern. Pentru asta nu pot decat sa-i multumesc autorului, chiar daca (sau tocmai pentru ca) este atat de crud si nemilos cu destinele personajelor sale.  Mi-a luat ceva timp sa o termin, nu este o lectura usor de dus, incarca emotional, simteam nevoia sa iau pauze, ma apasa, ma atingea la un nivel mult prea personal pentru a o trata ca pe o simpla fantezie a mintii unui scriitor.

In cautarea acelui adevar aflat in intunericul cel mai adanc, un scriitor si un clarvazator ajung la locuinta unui pictor pentru a intelege ca sunt cu totii bantuiti de aceleasi viziuni sumbre, de aceleasi obsesii. Dar nu doar ei, ci toti protagonistii sunt conectati prin fire ce se deslusesc treptat. Cum spune un personaj, fiecare poveste trebuie spusa la timpul potrivit, in ritmul ei. Iar acest roman este alcatuit dintr-o multime de povesti, cu intoarceri in trecut si imagini recurente in care realitatea unui personaj devine visul altuia, conturand un drum abrupt al Artistului, cu suisuri si coborasuri, descris cu pasiune si intensitate, in care furia, tristetea, obsesia deschid calea spre singuratate, intuneric, nebunie.  Contine o multime de personaje ce se se succed pe rand in prim-plan purtandu-si dualitatea de a fi victima si creatorul propriei opere. Unele dintre ele m-au dus cu gandul la alte experiente si personaje literare, cum ar fi povestea chinezeasca a pictorului ce dispare in propriul tablou sau misteriosul Benno von Archimboldi (sau Joseph Knecht, daca vreti), ce capata biografie si propria-i opera,  asa cum se intampla si aici cu Admistadt, a carui creatie este prezentata sintetic in timp ce este citita de muzicianul Amadeo, pornit pe urmele sale dintr-un interes foarte personal. Si sunt multe istorii ale unor personaje secundare, precum poetul/prozator Carmin sau chitaristul Jon Wiskar nu mai putin interesante decat firul principal, indreptandu-se inexorabil spre acelasi punct, cel al intalnirii cu propriul intuneric interior, un intuneric care (in alte forme) poate fi vestit uneori de un misterior circ ambulant.

 Radu Gavan are placerea de a crea istorii cu latura fantastica pronuntat lugrubra, fiind printre putinii autori romani cu un stil propriu, bine definit, cu motive si teme recurente (omul cu dinti negri, cainele alb, singur sau conducator al unei haite, copilul ucis cu pietre pe marginea raului, artistul bantuit de propriile obsesii sau cosmarul strecurat in mijlocul realitatii); acest lucru indica o personalitate literara matura, o viuziune clara a ceea ce doreste sa transmita prin scrisul sau, transformand romanul de fata intr-o carte fascinanta si intriganta. Nu ar fi usor de dus atata intuneric, dar - cum spune un alt personaj, literatura este un refugiu din calea intunericului, chiar si atunci cand il contine in ea insasi. Dar tot din ea pot tasni spaime si obsesii ale trecutului, ca un pitic Cinabru pe care si eu l-am citit in anii copilariei dar nu a iesit din raftul amintirilor literare sa-mi bantuie apoi somnul. 

Isus din intuneric este ca o panza neagra pe care, privind-o cu atentie, incep sa se contureze umbre, lumini, imagini, istorisiri ce se dezvolta circular, unele in jurul altora, ramificandu-le sensurile pana la a crea un labirint al oglinzilor ce distorsioneaza imaginea sinelui reflectat inapoi fiecarui personaj ce se priveste in ele.

Dannati all'inferno se numeste fresca din care a fost extras detaliul ce ilustreaza volumul, opera pictorului renascentist Luca Signorelli, o alegere cat se poate de potrivita. Pare ca toate personajele lui Radu Gavan sunt condamnate la infern, pentru ca toate, artisti fiind (pictori, muzicieni, scriitori), au parte in drumul lor prin viata de viziuni infricosatoare, delir, obsesii sau halucinatii. De la primele randuri romanul intriga printr-o viziune a inspiratiei venite din acea parte intunecata a constiintei, dintr-o proiectie a ororii pe care poate cei fara un simt artistic acutizat pot sa o ignore: "Toti scriitorii adevarati au cosmaruri". Sunt viziuni ce se succed la granita dintre vis si starea de veghe, de unde fantasticul intunecat poate imbratisa realul si-l poate strivi sub puterea sa, sub plasmuirile propriei minti. 

Aceasta intriganta tesatura de destine tragice, condimentata cu reflectii despre conditia creatorului mistuit de propria creatie se imbina intr-un roman cu puternic impact vizual si emotional, pe care va invit cu toata caldura sa-l cititi. E cu totul altceva decat ce se scrie in literatura de pe la noi. Asta nu s-a vrut o remarca rautacioasa, doar incerc sa-i conving si pe cei care spun - si sunt destui - "eu nu citesc autori romani pentru ca traiesc deja realitatile despre care scriu ei". Nu, nu este neorealism post-revolutionar autoreferential - desi nu ma indoiesc ca intr-un fel subtil sunt transpuse in viziunea personajelor multe din indoielile si gandurile negre ale autorului insusi - ci vrajitorie intr-un sens frumos.