Fara motiv

Rubber (2010)

Ati mai auzit de vreun film al carui actor principal sa locuiasca in subsolul casei regizorului? Regizorul in cazul nostru se numeste Quentin Dupieux, mai cunoscut fanilor muzicii electronice drept Mr. Oizo, iar actorul in cauza este Robert, o anvelopa (cred ca de ceva masina de teren, parca e cam mica sa fie de camion si cam mare pentru o berlina obisnuita). Am vazut filmul pentru prima oara in vara anului trecut si l-am revazut la sfarsitul lunii decembrie la Cinemax, care mi-a facut bucuria de a difuza peripetiile acestui simpatic personaj. 

Filmul este o comedie neagra si absurda, in care regizorul nu-si propune sa faca nimic, dupa cum se declara chiar la inceput. Nu exista niciun motiv sa vrei sa te uiti la el, dar odata asezat in fata ecranului nu-ti mai poti dezlipi ochii. Nu exista niciun motiv sa empatizezi cu o bucata de cauciuc si totusi o vei face. Nu exista niciun motiv pentru ca ea sa se anime intr-o forma superioara de viata a cauciucului, dotata cu puteri telekinetice. Nu exista niciun motiv sa nu-l iubesti, insa vor fi destui probabil cei care, odata terminat filmul, se vor intreba, tot fara motiv, "ce-a fost asta?". Avem si metafilm, auto-referential intr-un mod foarte amuzant, spectatorii sunt parte importanta a showului. Ii vedem urmarind de pe o colina aventurile lui Robert, comentand, incercand sa schimbe scenariul, revoltandu-se, punand intrebari asupra rolului de spectator de film. Premisa insasi este un non-sens. Daca accepti ca exista o anvelopa ucigasa, restul devine o parodie a filmelor cu serial killers, care ne arata ca si cauciucul este capabil de sentimente, in masura sa se delecteze cu imaginea senzuala a unei femei sub dus sau sa se implice afectiv intr-o cursa de masini, sa se infurie si sa fie cuprins de dorinta de razbunare in fata a ceea ce percepe drept genocidul fratilor sai. 

Robert se trezeste la viata in desertul Californiei, unde incepe sa faca ezitant primii pasi. Il vedem descoperindu-si incet echilibrul, adapandu-se dintr-o balta, invatand sa-si controleze miscarile si devenind constient de puterea sa, trezindu-se respins de societate pentru ca este diferit (he's black, dupa cum observa un politist) si intorcandu-se impotriva ei.

In spatele aparentului non-sens pe care il proclama, filmul parodiaza si satirizeaza o multime de clisee ale genului thriller si ale gandirii comune, reusind sa ramana proaspat si simpatic prin abordarea sa avangardista. Am putea gasi multe planuri de interpretare daca am sta sa le cautam, ca de exemplu viziunea asupra industriei de film care isi devora spectatorii,  sau o parabola a respingerii de catre societate, a sentimentelor celui exclus. Dar de ce am face-o?! No reason, as putea raspunde... Mai bine las pe fiecare sa-si gaseasca propriile motive de a aprecia (sau nu) filmul.

Imaginile, cadrele si coloana sonora contribuie din plin la sustinerea unei atmosfere cu tenta poetica pe alocuri.

M-a amuzat mult la prima vizionare faptul ca-mi inchipuiam un tip impingand anvelopa, incercand sa-i dea diverse traiectorii, in timp ce se filmau duble dupa duble pentru a surprinde exact imaginea dorita. Se vede ca nu-i nimic animat sau procesat pe calculator, deplasarea este cat se poate de naturala. Intre timp, am aflat mai multe si despre modul in care s-a filmat si despre film in sine dintr-un interviu cu regizorul. Pacat ca nu exista niciun interviu cu actorul din rolul principal, este magistral, reuseste cu resurse minime (acelasi costum si machiaj tot filmul, aceeasi expresie pe figura sa striata) sa joace un rol extrem de solicitant, poate ne-ar fi povestit, daca ar fi putut, cum este sa filmezi in desert, sa alergi tot filmul, sa construiesti un personaj negativ atat de simpatic :)
In rest, va las sa gasiti singuri punctele forte, fiindca altfel cad in acelasi pacat pe care il denunta Dupieux in interviu,  incerc sa analizez prea mult. Asa ca, dupa cum spune: "To me it has to be like pure pleasure. You watch it, it’s funny, the visuals are great, and there’s some good music at some point…it has to be easy to watch.  And I don’t like to dig too deep..."