Aur si noroi

 

 C Pam Zhang - Cat aur ascund aceste coline

 

In America secolului XIX, unde multi au ajuns atrasi de mirajul aurului dar putini si-au implinit visul de a-l gasi, ceilalti, majoritatea, au ramas sa-si poarte saracia si umilintele dintr-o asezare in alta, indeplinind tot felul de munci grele, in minele de carbune sau la terasamentul cailor ferate, cu singurul scop de a mai avea ce pune pe masa inca o zi. 

Cartea se deschide cu Lucy si Sam, doua fetite de origine chineza, care tocmai au ramas orfane. Dupa ce isi pierdusera mama cu cativa ani inainte intr-un mod despre care tatal nu a vorbit niciodata, acum nici el nu mai este. Pentru a putea sa-l ingroape, au nevoie de 2 banuti de argint, pe care nici camatarul, nici banca nu vor sa ii imprumute. Inteleg astfel ca a venit din nou momentul sa paraseasca orasul, pornind in cautarea locului potrivit pentru a-si ingropa parintele. Doi copii, un geamantan cu ramasitele celui care le-a fost tata si un cal furat deschid o poveste din Vestul Salbatic, in care supravietuirea este pe primul loc. Incercand sa pastreze ritualurile si traditiile, nu pot ignora semnele mortii cu care le este presarat drumul (o carcasa de bizon, un craniu de tigru), nici amenintarea strainilor, intr-o lume in care a ucide este o forma de precautie pentru a nu fi ucis. 

Cat aur ascund aceste coline nu este doar un roman al supravietuirii, ci si unul al identitatii si dezradacinarii. Mai intai al celei individuale. Sam, fetita crescuta pentru a fi baiat, pentru ca in existenta lor aspra un baiat este mai de ajutor la muncile grele, isi insuseste dorinta tatalui si se afla intr-o permanenta criza de identitate, incercand sa ascunda oroarea de a se transforma intr-o femeie sub haine si atitudini masculine. Apoi al  celei colective, din vremea inceputului integrarii emigrantilor chinezi in pestrita comunitate americana. Priviti cu ostilitate si neincredere si proveniti dintr-o traditie ce-si are propriile ritualuri de inmormantare, invata ca uneori adevarul insusi trebuie ingropat, nespus, si ca propria lor istorie este parte dintr-una nescrisa, salbatica. 

"Asa ca Lucy se teme de istoria nescrisa. E mai usor sa respinga toate povestile lui Ba - pentru ca incepi sa crezi, iar asta unde ne poate duce? Daca ea crede ca tigrii traiesc, crede si ca indienii sunt vanati si pe cale de disparitie? Daca ea crede in pesti de marimea unui om, crede si in oameni care ii leaga pe altii, ca vanatul pe franghii? E mai usor sa te feresti de aceasta istorie nescrisa, asa cum e, si mai putin de freamatul ierbii uscate, urmele de pe cararile pierdute, zvonurile auzite din gurile barbatilor plictisiti si ale fetelor rautacioase, formele crapate ale oaselor de bizon. Mult mai usor e sa citeasca istoria predata de invatatorul Leigh, cu acele nume si date ordonate, ca niste caramizi, stivuite in asa fel incat sa cladeasca o civilizatie."

Pam Zhang pare sa fie fascinata insa tocmai de aceasta istorie care nu se vede, dand viata in cartea sa experientei chineze a emigrarii in Vest. Titlurile capitolelor sunt chiar elementele esentiale ale acestei lumi: aur, sare, vant, noroi, apa, craniu, sange... Iar cele patru parti completeaza istoria din patru perspective: cea dintai infatiseaza experienta fetelor dupa disparitia parintilor; a doua - viata familiei pe pamant american; a treia - perspectiva unui tata de acum absent; a patra - continuarea celei dintai, ce rotunjeste intregul roman si-i da o incheiere. Este insa si un roman al identitatii Americii, cladita pe jafuri, exploatare, discriminare, colonizare, emigratie, rasism.

Stilistic, autoarea abordeaza mai ales in prima parte o estetica a uratului creata din "bube, mucegaiuri si noroi". Cele doua surori se plimba printr-un peisaj ostil si primejdios ducand cu ele un cadavru in descompunere. Intr-o lume atat de aspra, nu exista cuvinte blande, mangaietoare, trairile ce nu se pot exterioriza prin vorbe si dialog iau de cele mai multe ori forma unor schimburi de replici taioase, ce mai mult ascund sau acuza decat comunica, adaugand noi straturi deja instalatei traume identitare colective si individuale. Pastreaza insa un anume lirism aspru, cam incarcat in metafore si am sesizat usoara intentie de a-si manipula emotional cititorul prin folosirea abuziva a unui simbolism chinez care mi-a dat o senzatie de fortare, impresia ca se straduieste cam mult, ca-si abordeaza subiectul cam la fel ca invatatorul Leigh pe Lucy, din perspectiva exotismului cercetarii etnografice intreprinse. Dar cartea ramane citibila si interesanta, dat fiind unghiul din care priveste spre Vest, unul nou pentru mine.