Exista minciuni spuse ca sa protejeze si minciuni spuse ca sa faca rau. Unele ascund iubire, altele ascund obtinerea unui profit, iar altele... mai bine sa nu dezvalui, cele doua filme de mai jos ruleaza pe Netflix.
Je vais bien, ne t'en fais pas (2006)
Il gasiti cu titlul Don't Worry. I'm Fine.
But she's not fine at all. Lili, o tanara eleva intoarsa de la Barcelona unde fusese cu o bursa, constata ca nu-si mai gaseste acasa fratele geaman, cu care avea o relatie foarte apropiata. Parintii ii spun ca, dupa o cearta cu tatal sau, a plecat, luandu-si cu el doar chitara. Trec zile, saptamani, ea ii inunda telefonul cu mesaje, el nu raspunde, ea incepe sa creada ca i s-a intamplat ceva grav, isi pierde vitalitatea, nu mai mananca, renunta la scoala, este internata in spital pentru o depresie severa, din care nu o pot scoate nici parintii, nici prietena ei cea buna impreuna cu iubitul ei. Dupa un timp, incepe sa primeasca carti postale din diferite colturi ale Frantei, in care fratele ii spune ca este bine, ca isi castiga existenta cantand in baruri, ca e fericit ca nu mai trebuie sa se intalneasca zi de zi cu le con de taica-su.
Pe scurt, avem portretul unei familii a carei liniste se destrama odata cu disparitia unuia dintre cei doi copii ai ei. Dar in ciuda performantei actoricesti individuale a lui Mélanie Laurent, in albastrul ochilor careia tristetea ia forma convingatoare (intr-atat incat a primit Césarul in 2007, ca si Kad Merad, cel care interpreteaza rolul tatalui), ceva lipseste... Este un film cu o rasturnare de situatie la final, asa ca nu vreau sa explic/dezvalui prea mult, insa una bazata pe coincidente fortate (aflarea in locul potrivit exact in momentul cand e nevoie). Scenariul nu are nici sclipire, nici intensitate, se deruleaza plat, construind o poveste de dragoste si generozitate, insa abordarea realista, seaca, nu se prea potriveste cu tragerile la tema, cu intalnirile intamplatoare sau nu pe care le propune, ca si cum intreaga Franta ar fi un satuc in care este imposibil sa nu dai nas in nas cu cei cunoscuti exact cand te astepti mai putin. Iar spitalele de psihiatrie, asa cum rezulta din film, arata ca un loc unde lasciate ogni speranza voi ch'entrate si nici macar "apartinatorii" (cat urasc cuvantul asta!) nu mai pot avea acces la... apartinut.
Cred ca am acum un pic si sindromul contrarii laudelor excesive, nota IMDb mi se pare prea mare pentru putinul pe care filmul il propune si pentru resursele puse in miscare pentru a-si implini menirea. Construit cu mijloacele realismului auster, strecoara cateva clisee romantice (prietenul prietenei ei, un cort complet luat pe sus de furtuna pentru un pic de nuditate sexuala, oriunde vei fi te voi gasi si te voi urmari pana cand vom fi impreuna si alte siroposenii) si incearca sa creeze un mister care, pentru a-si face efectul, ar fi trebuit sa-l descifreze intr-un mod imprevizibil, ingenios, dar rezolvarea se bazeaza pe acelasi joc al coincidentelor (ne)fericite, extrem de abuzat in ultimele vreo 15 minute ale filmului. Probabil ca asa a fost scris si romanul lui Olivier Adam care sta la baza filmului, nu pot sa pun totul in carca scenaristilor...
Inr-o nota pozitiva, coloana sonora pe care o propune si in special piesa reluata ca un laitmotiv pe parcursul filmului este frumoasa, performanta actorilor solida si pana la urma naufragiata Lili isi va gasi linia de plutire, exista o luminita la capatul tunelului in care rataceste...
Helen Mirren si Ian McKellen, doi monstri sacri ai cinematografiei britanice, se reunesc intr-un thriller psihologic care, va dati seama, cand are are asa buni actori nu poate da gres! Si totusi, se straduieste sa-mi demonstreze ca o poate face...
El este un escroc care se ocupa cu succes de tot felul de inselaciuni, propunand investitii inexistente si obtinand transferul unor sume nerecuperabile, inghitite de conturile lui offshore. Ea, fosta profesoara de istorie la Oxford, acum pensionara, vaduva cu multi bani, pare a fi o victima ideala, mai ales ca sustine ca este cam singura pe lume, neavand decat un nepot apropiat. Cei doi se se cunosc si incep o joaca de-a soarecele si pisica, in care daca prima intorsatura de situatie (cine este soarecele si cine pisica) este previzibila, cea de-a doua nu are cum, pentru ca tine de un backstory convenabil plasat. Pentru ca un scenariu de gen sa-mi placa, vreau sa imi strecoare toate detaliile intr-un mod in care, desi le am sub nas, sa nu le pot percepe in conexiunea lor, nu sa ma transporte intr-un alt film.
Cand apare o intorsatura de situatie asa, din senin, tind sa il consider fortat, sa-mi spun ca m-a mintit, ca ar fi ceva ce nu este... Si aici el este multe, ajungand pana la spionaj si nazism, dar nu vreau sa-i dezvalui esenta. Problema e ca sunt prea multe adunate, scenariul s-a risipit in toate directiile, porneste de la ceva pentru a devia in cu totul alta parte si se pierde pe drum, devenind o demonstratie despre cum doi actori foarte buni nu pot salva, oricat s-ar stradui si oricat de bine ar interpreta, o productie mediocra.
As putea argumenta mai mult de ce un astfel de plot nu ar putea functiona, dar ar insemna sa intru in detalii legate de cursul sau, ceea ce imi propun de obicei sa nu fac, desi uneori o mai fac, atunci cand un film este fara speranta. Acum nu, din respect pentru actorii ce incearca sa-l sustina cat pot, pana la punctul la care par si ei sa-si fi pierdut speranta si spre sfarsit, cand detaliile se acumuleaza, sa fie inlocuiti cu altii. Glumesc, desigur, este vorba de nelipsitele flashback-uri, necesare pentru a introduce un alt film, o parte despre care pana in momentul respectiv nu fusese nicidecum vorba.
Concluzia? Este un film in care se minte din plin: minciunile lui, minciunile ei si minciunile aruncate in fata spectatorilor, ce rasar mai ales in a doua jumatate si inunda complet incercarea de tensiune psihologica construita in prima parte.
Dar sigur, daca aveti curiozitate de a vedea cum poate naufragia un thriller, cu tot cu actorii imbarcati in realizarea lui, este alegerea voastra. Eu v-am avertizat...
Vizionare placuta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.