Free Guy (2021)
De peste 15 ani joc World of Warcraft, cu pauze si reveniri. Nu stiu cat o sa mai continui, mai ales ca acum Blizzard, compania producatoare, a fost si ea afectata de scandalurile de hartuire si bullying la adresa angajatelor si a hotarat sa retraga toate glumele si aluziile implementate in joc considerate incorecte politic sau ofensatoare, lucru care ma enerveaza la culme, ca toate excesele de a cenzura si a sterge ceea ce la un moment dat a reprezentat o epoca, o mentalitate, un mod de a fi. Mereu am sustinut si sustin ca nimic nu trebuie sters, ci doar invatat din, dar se pare ca altii nu vad la fel lucrurile si, impingand nevoia de a uita/sterge in exces, tind sa creeze o reactie adversa... Treaba lor, eu continui sa privesc cu ostilitate orice forma de cenzura a operelor literare, productiilor muzicale, filmelor, jocurilor, creatiilor artistice in general. Revenind la WoW, nu o data m-am intrebat, daca NPC-urile (non playing characters) din joc ar capata constiinta, oare ce parere ar avea despre sine si despre interactiunile cu jucatorii? Cum ar fi sa stie ca sunt vanzatori care nu-si parasesc niciodata hanul si iti dau mereu aceeasi replica? Sau quest givers care asteapta jucatorii cu semnul exclamarii deasupra capului ori cu semnul intrebarii, cand au terminat ceea ce aveau de facut, pentru a le da recompensa. Sau bosi omorati iar si iar ce-si rostesc mereu acelasi text pe care l-au prevazut dezvoltatorii jocului...
Cam asa este si Guy (Ryan Reynolds), eroul filmului nostru, care traieste in Free City, orasul unde fiecare este liber sa faca ceea ce vrea. Si asemanarile cu jocurile existente sunt inevitabile Jucatorii pot fura masini (este la inceput o scena care parea desprinsa din GTA), jefui banci, arunca in aer cladiri. Prin orasul care isi traieste agitatia cotidiana, Guy repeta zilnic aceleasi gesturi si isi spune aceleasi replici.Se trezeste, isi bea aceeasi cafea, se duce la banca unde lucreaza, jefuita sistematic, isi intalneste cel mai bun prieten si par sa traiasca o viata fericita, multumit de destinul ce i-a fost atribuit. Totul pana in ziua cand isi intalneste marea iubire. Exista insa o bariera, ea poarta ochelari. Si NPC-urile stiu ca cei care poarta ochelari sunt intangibili, fara a sti prea bine motivul. Ei sunt jucatorii, cei care viziteaza aceasta lume doar pentru pentru a se amuza si recrea, pentru a-si descarca energia/frustrarile/iluziile din cealalta viata, una ce incepe sa se intrevada atunci cand Guy hotaraste ca trebuie sa se ridice la inaltimea celei care i-a furat inima si incepe sa iasa din parametrii in care a fost creat.
Dincolo, in lumea reala, atat jucatorii cat si creatorii lui Free City, ce tocmai pregateau lansarea unei noi versiuni de unde NPC-urile vechi aveau sa dispara, inteleg ca se petrece ceva anormal. Unul se intreaba cine este jucatorul misterios ce se ascunde in spatele lui Guy, altii incearca sa ii studieze codul pentru intelege de unde provine anomalia, cine este hackerul care a preluat controlul asupra lui Guy.
La prima vedere, pare un film facut pentru gameri, plin de referinte la diferite jocuri, dar situatia care constituie punctul de pornire este una ce ar putea fi plasata in orice lume, reala sau imaginata, aceea in care un personaj nemultumit de propria sa existenta, alcatuita din secvente mecanice si repetitive, decide sa isi chestioneze propriile alegeri si sa o schimbe fundamental. Iar interactiunea dintre lumea reala si cea imaginara a jocului este bine realizata, dand nastere unor situatii amuzante, scenariul este unul de divertisment, comedie ce devine treptat tot mai romantica, pastrand insa ritmul de actiune. Daca punctul de pornire nu este neaparat unul foarte original (fiind dezvoltat mai bine in Matrix si Truman Show, de exemplu), personajele sunt frumos alcatuite, chiar daca se incadreaza in tipologii previzibile si intalnite in multe filme, iar crearea lumii in care graviteaza, o compilatie din mai multe jocuri (GTA, Second Life, shooter-e, etc.) este solida si placut de urmarit.
Daca este sa-i gasesc un strat mai profund, as putea spune ca situatiile din film nu sunt neaparat foarte diferite de cele din lumea reala, conditia unui NPC este supusa acelorasi constrangeri, iar daca jucatorii ar fi un fel de zeitati in cadrul jocului, Guy tocmai descopera ca existenta sa nu este neaparat conditionata exterior, ci are posibilitatea de schimbare, ca pana si intr-un joc de calculator poate sa-si gaseasca liberul arbitru si sa-si aleaga drumul de urmat, in limitele posibilitatilor. Dar miza nu este profunzimea, ci divertismentul, si aici reuseste cu brio sa-si atinga scopul.
Un film placut de urmarit, relaxant, tonic, numai bun pentru a deconecta si a incalzi un pic sufletul intr-o zi friguroasa de octombrie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.