Ce inseamna sa fii om?

  

Matt Haig - Umanii 

 

Un extraterestru de pe indepartata planeta Vonnadoria, acolo unde nu exista nici moarte, nici legaturi de familie, nici sentimente puternice, este trimis pe pamant pentru a sterge orice urma a unei descoperiri a unui ilustru profesor de matematica de la Universitatea Cambridge, Andrew Martin, ce ar fi periclitat - considera vonnadorienii - echilibrul universal. Ipoteza Riemann, una dintre acele probleme de matematica  pentru a caror rezolvare se ofera in realitate un premiu de 1.000.000 de dolari, tocmai a fost solutionata de distinsul profesor, iar aplicatiile sale ar fi deschis calea unui important salt tehnologic. Cunoscand pamantenii ca pe o rasa lacoma, violenta, invadatoare, imatura psihologic, vonnadorienii isi trimit un reprezentant care sa distruga toate semnele demonstratiei (incluzandu-i pe cei carora li s-a adus la cunostinta), precum si pe autorul ei. Dupa ce Martin este lichidat si alienul ii ia in posesie trupul, investigatia continua in cercul celor apropiati, asa ca el ajunge sa locuiasca impreuna cu fiul, sotia si catelul acestuia si sa se infiltreze in cercul colegilor, studentilor si prietenilor sai.  

Inceputul este unul ludic, ce capteaza atentia cititorilor prin modul amuzant in care Haig se joaca de-a privirea exterioara asupra catorva  practici si obiceiuri ale rasei umane, ce par absurde unui proaspat picat din spatiu pe "o planeta a lucrurilor impachetate in alte lucruri. Mancarea in ambalaje, Corpurile in haine. Dispretul in zambete." Tonul vesel de la inceput, cand strainul trage primele concluzii, se va schimba pe masura ce in el creste dorinta de a intelege aceasta specie ciudata care traieste cu si in ciuda constientizarii sfarsitului fiecarui individ, de a se apropia de civilizatia diferita proaspat descoperita, capatand aspectul unei reflectii asupra existentei umane, pastrand insa o abordare amuzanta, light, simpla, presarata cu ironie si empatie, cu observatii nostime legate de comportamentul oamenilor in cele mai banale situatii.

Treptat, noul Andrew Martin invata sa fie uman cu ajutorul lui Emily Dickinson si al lui Debussy, dar si al unui catel pe nume Newton si al familiei profesorului. Daca poezia il invata emotia, muzica il invata complexitatea, contradictiile, asimetria si imperfectiunile rasei de care se ataseaza.

 Haig are meritul de a-si construi credibil povestea, intr-un mod relaxat, conturand o carte in care drama SF este punctata de pronuntate accente de comedie romantica. Nu debordeaza de originalitate, nici de profunzimi ontologice, e plina de tropi arhifolositi, de la privirea detasata si obiectiva a strainului la intalnirea cu dragostea/criza/salvarea providentiala/speranta unui nou inceput. Dar este o carte care vrea sa te faca sa te simti bine in pielea ta de om si reuseste, macar pe parcursul lecturii, e tonica, optimista, m-a tinut in ea pana la capat, in ciuda reticentei mele (ca sa folosesc un cuvant bland) fata de specia din care fac parte. Contine si doua liste, una cheesy rau, in genul posterelor motivationale, dar deloc deplasata dat fiind destinatarul, un baiat de 15 ani, ce cuprinde 97 de sfaturi de la un tata extraterestru catre fiul sau uman, alta a lucrurilor pe care le fac oamenii, printre care "lectureaza" (cuvant pentru care i-am dat o bila gri traducatoarei, pe langa Calea Laptelui  (galaxia) - stiu ca e forma acceptata, dar mie tot imi suna a Drumul Matasii sau altele de genul asta de pe planeta noastra - si inca doua-trei formulari ce poate-s doar sensibilitati proprii). 

E o carte ce ne reaminteste ca lucrurile pe care noi le consideram ca fiind date pot capata o alta semnificatie dintr-o perspectiva externa, iar ca bucuria, placerile simple, faptul de a trai aici si acum este o favoare a Universului, ca luam uneori prea usor si ca pe un drept miracolul vietii si ca specia umana are totusi si cateva calitati... Este o carte roz, dar nu un roz tipator, ostentativ, care sa ma indeparteze, ci unul suav, generator de buna dispozitie si un strop de optimism, macar de moment, o poveste pe care adolescentii o vor gusta mai mult decat mine, tonica si relaxanta. Pentru mine este doar o efemerida, dar una simpatica, dupa care totusi nu plang daca-si termina viata prea repede, ca orice efemerida.