joi, 13 ianuarie 2022

Orasul Alb, orasul negru

 

Erik Larson - Diavolul din Orasul Alb
 
Chicago, 1893. Dintr-un vis al arhitectului Daniel Hudson Burnham se va naste Orasul Alb, magicul spatiu al Expozitiei Universale, un peisaj alcatuit dintr-un joc al contrastelor si luminilor, intre nuanta de fildes a impunatoarelor cladiri, seninul cerului reflectat in lacuri si canale traversate de pete de culoare, ambarcatiuni electrice, tonurile de verde ale vegetatiei gandite de arhitectul peisagist Frederick Olmsted, cel mai important din acea vreme, creatorul multor spatii ce au devenit reprezentative pentru America, precum Central Park. Si pentru ca era nevoie de ceva care sa se ridice la inaltimea minunii pe care o crease inginerul Eiffel la Paris la precedenta Expozitie Universala, uriasa intindere a zonei de expunere putea fi contemplata de la inaltimea rotii lui Ferris, noua si nemaivazuta pana atunci atractie ce a rezistat, in ciuda vremii neprielnice uneori si a suruburilor ce cadeau pe acoperisurile cabinelor in miscare.
Pentru ca exotismul sa imbrace magia in imagini fara precedent in amintirea contemporanilor, constructia desfasurata intr-un timp foarte scurt nu a fost lipsita de tragedii, de momente intunecate, de disperare.
Am gasit foarte interesanta aceasta reconstituire a modului in care a luat fiinta Expozitia, de la primele planuri pana la demolarea sa, este partea cartii pe care Erik Larson a conceput-o cu minutiozitate, in urma consultarii arhivelor vremii, a presei, a marturiilor celor implicati, prin detalii ce reconstruiesc riguros nu doar un fenomen ce a propulsat Chicago in atentia mondiala, dar si mentalitatile si realitatile unei epoci dominate de rasism, misoginism, orgolii locale si o tensiune creata de amenintarea permanenta a crizei economice ce avea sa puna si mai multa presiune pe cei responsabili cu marele eveniment al anului 1893, obligandu-i ca in cele sase luni ale expozitiei sa gaseasca noi atractii, noi moduri de a aduna cat mai mult public platitor de bilet. "Expozitia diurna purta, poate, vesmantul cast al tencuielii albe, dar noaptea ea dansa desculta si dadea peste cap sampanie". De la spectacolele cu indieni din Vestul Salbatic la senzualele dansatoare din buric, de la cea mai recenta inventie a lui Tesla la concursuri si expozitii de masinarii si armamente impresionante, de la fastuoasele banchete la uimitoarele focuri de artificii, America traieste la Chicago o jumatate de an de explozie de culori, de informatii, de moduri de a-si obtine divertismentul, ramase in ziarele si in imaginile din epoca. Despre acestea din urma, as vrea sa mentionez interesantul detaliu ca "Burnham ii oferise unui singur fotograf, Charles Dudley Arnold, exclusivitatea asupra vanzarii de fotografii oficiale ale expozitiei, intelegere care ii oferea lui Burnham control asupra fotografiilor care erau distribuite in toata tara si care explica de ce in fiecare cadru apareau oameni din clasa superioara, dichisiti si bine imbracati". Iar prevazuta ceremonie de inchidere ce avea sa termine cu fast o sarbatoare americana s-a trasformat intr-una funerara.
Diavolul din Orasul Alb este, de fapt, doua carti. Pana acum am vorbit despre cea care mie mi s-a parut foarte interesanta. Mai este una, fara prea mare legatura cu cea dintai, care ne spune povestea primului criminal in serie cunoscut in istoria Americii, cel care a inspirat si un sezon din serialul American Horror Story. H.H. Holmes isi gasea victimele printre domnisoarele vulnerabile pierdute in tenebrosul oras, pe care le atragea prin sarmul sau si prin promisiunea unei vieti fericite si prospere. A facut-o si inainte de Expozitie, si dupa, fara ca ea sa fi reprezentat un factor cheie al "carierei" sale criminale, poate doar facilitandu-i un pic gasirea victimelor. Am spus doua carti? Nu, trei, ultima fiind una mai micuta, povestea unui alt psihopat, irlandezul Pendergast. Am incercat sa gasesc un punct comun intre acesti trei oameni, poate obsesia, faptul ca sunt cu totii macinati de urmarirea unui scop, creandu-si planuri elaborate, doar in primul caz nobile. 
Cu totii vor sa uimeasca lumea, sa se impuna, sa dobandeasca recunoastere, dar alaturarea dintre Burnham si ceilalti doi e teribil de nefericita si nici caracterul fragmentar, trecand abrupt de la unul la altul, nu ajuta la crearea unei senzatii de volum unitar. Iar daca in cazul lui Burnham istorisirea lui Larson abunda in detalii mai mult sau mai putin relevante (din a doua categorie facand parte, de exemplu, episodul Titanic), in cazul lui Holmes totul se bazeaza pe fictionalizare, pe modul in care "presupune" ca s-ar fi petrecut lucrurile. E o carte care se citeste usor, chiar si in partile ce prezinta detaliile tehnice si dificultatile create de terenul ales pentru Expozitie, dar cred ca atunci cand actiunea se imprastie in directii total fara legatura exista riscul de a diviza cititorii si de a gasi prea putini care sa imbratiseze intregul continut fara rezerve. Poate unii si-ar fi dorit mai multe speculatii pe seama vietii si mintii psihopate, altii - ca mine - le considera inutile intr-o carte ce ar fi putut sa se numeasca doar "Orasul Alb", lasand Diavolul pentru un spatiu ce permitea mai bine fictiunii din spatele faptelor sa se dezvolte... 

P.S.: Am inteles ca volumul ar fi in atentia lui Scorsese, care doreste sa il produca pentru un viitor serial Netflix. Ceva ma face sa cred ca va da mai multa atentie senzationalului, crimei, pentru ca acolo se gaseste miezul unui film de actiune, dar vom vedea cum va alege sa il interpreteze, daca va vrea eventual sa-si intalneasca protagonistii intre ei, lucru ce in carte nu se intampla...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.