joi, 6 ianuarie 2022

Comete

 In vremuri ce prevestesc tot felul de apocalipse (sanitare, ecologice, conflicte armate, regimuri totalitare, colaps economic si cate si mai cate...), filmele la tema sunt nu doar prilej de relaxare, dar si de ingandurare, de meditatie. Atunci cand sunt bune, pentru ca altfel raman doar un (sperat) divertisment care poate deveni atat de plictisitor incat esueaza intr-un somn profund. Si am avut din fiecare categorie cate un exemplu zilele astea. 
 

 Greenland (2020) 

Mai intai filmul prost, cu un Gerard Butler care incearca sa-si salveze familia (si filmul in care joaca) in momentul in care impactul Pamantului cu o cometa devine iminent. Va trebui sa o duca - pe familie, nu pe cometa - in singurul loc presupus sigur, bunkerul din Groenlanda, aflandu-se printre norocosii castigatori ai unei loterii la care nimeni nu a participat, dar pentru ca este Gerard Butler si pentru ca reconstructia de dupa dezastru a omenirii va avea nevoie de competentele sale, a castigat dreptul de a supravietui cataclismului, alaturi de familie. Doar ca organizatorii loteriei nu au luat in calcul ca fiul sau este diabetic si categoriile "vulnerabile", "cu risc" sau cum s-or numi mai corect politic nu au acces in avioanele care transporta spre adapost fericitii norocosi ce-si croiesc drum prin multimile isterizate...
 Este genul ala de film in care stii exact la ce sa te astepti si speri macar ca vei primi niste reactii si comportamente ale personajelor plauzibile si un scenariu palpitant fara sa inventeze conflicte stupide. Personajul lui Butler este atat de absorbit de datoria de a-si salva familia incat provoaca explozia unui avion, moartea (voluntara sau accidentala) a mai multor nefericiti ce au ghinionul de a-i fi in cale, este, dupa cum spune poezia, "vijelia-ngrozitoare, Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare", se transforma intr-un dezastru suplimentar, pe langa cometa din care incep sa cada bucati. Situatiile sunt atat de trase de par incat la un moment dat, in timp ce se indrepta hotarat spre Canada, de unde urma sa ia un alt avion, am adormit de atata tensiune si suspans. Si asta in cele mai multe cazuri este un bun indicator al perceptiei mele despre un film, mai ales de actiune. Am inteles ca ar fi ajuns in cele din urma unde trebuie, dar de mult nu imi mai pasa ce se intampla cu el si familia lui... Au fost niste efecte speciale dragute ce m-au facut sa vreau sa prind o asemenea moarte, macar vezi ceva frumos pe cer in secundele de dinainte...

Don't Look Up (2021) 
 
Cel de-al doilea film cu cometa este, dupa cum banuiati, mult discutatul in ultima vreme Don't Look Up. Mai toata lumea stie ca Jennifer Lawrence si Di Caprio (magistral in orice rol interpreteaza) sunt doi oameni de stiinta care descopera o cometa si incearca sa avertizeze omenirea pentru a putea lua din timp masuri sa se salveze. Nu o sa insist prea mult asupra lucrurilor care s-au tot spus, fiindca e un film de care s-a vorbit destul, dar vreau sa adaug cateva puncte care mi-au placut sau nu, desi pe ansamblu sunt de partea celor care il privesc mai degraba cu entuziasm. 
De ce a starnit atatea controverse si discutii filmul asta?! Pentru ca a reusit sa surprinda extrem de bine divizarea noastra, felul in care social media, presa, sfera politica influenteaza si manipuleaza credintele si convingerile oamenilor. Nu priviti in sus, pentru ca acolo riscati sa vedeti adevarul, dezastrul care sta sa se pravaleasca peste voi! Uitati-va in gura noastra, a celor care detinem adevarul nostru, convenabil, care ne slujeste interesele! Este un subiect sensibil, care a divizat lumea in ultimii doi ani, ca orice subiect care are ca miza vietile proprii, marunte si insignifiante cum sunt. 
Contrar paralelei evidente, pe care multi s-au grabit sa o puncteze, deja oscarizatul Adam McKay (pentru scenariul de la The Big Short, tot un film cu tema sociala) si David Sirota au conceput povestea asta inainte de declansarea pandemiei, pornind de la incalzirea globala, o alta tema sensibila care creeaza pasiuni uneori dezmintite de interesele proprii, pentru care diversi influencer-i care sustin prelegeri pe tema ei nu ezita sa zboare cu avioane private pentru a ajunge acolo unde vor tuna si fulgera impotriva pacatosilor care nu si-au cumparat inca masini electrice... Deci este cu atat mai trist, deprimant, inspaimantator - sau gradul in care vreti sa-l considerati - faptul ca Don't Look Up nu este un film apocaliptic generic, ci mai curand o radiografie a societatii actuale. 
Mi-a placut metamorfoza prin care trec cele doua personaje principale, care a acordat o mare atentie detaliilor. Pe langa expresivitatea si interpretarea lui Di Caprio si Lawrence, in cazul lui, care are parte de o mai puternica transformare interioara, costumele au contribuit si ele la transformarea eroului, daca le-ati urmarit evolutia pe parcursul filmului, de la casual la elegant atunci cand statutul social atins o cerea si inapoi la casual spre neglijent, la final, cand haina nu-l mai face pe om, pentru ca omul acela in particular s-a lamurit ca omul in general s-a condamnat deja singur. 
Si mi-a mai placut - dar e o iubire a mea neconditionata de rolul in care apare - Meryl Streep, aceasta Trump in versiune feminina, presedinta unei Americi la fel de divizate, la fel de infipta in negationisme ca si in prezent... 
Daca ceva nu mi-a placut la filmul asta, a fost (dar la ce ne-am fi putut astepta?!) viziunea americano-centrica obisnuita, faptul ca daca americanii nu pot salva lumea nimeni altcineva nu ar putea s-o faca, sentimentul de "numai noi contam" si restul lumii nu are nimic de spus/facut pentru a preveni ceea ce noi, americanii, nu vrem/nu putem/nu avem chef sa facem... Si ar mai fi pe alocuri abordarea prea in your face, care nu lasa loc de subtilitate si interpretari ambigue, tonul strident ca o Ariana Grande plina de sclipici si de propria-i importanta.
Cred ca multi dintre cei care au blamat filmul asta nu au putut inghiti imaginea pe care oglinda lui le-a pus-o in fata, de membri ai unei specii lacome si idioate, ca si cum nu ar fi un lucru bine stiut. Dar faptul ca mai are si puterea de a zambi, de a imprima satirei nuante de comedie neagra (unde o doza de overacting, ca in cazul personajului lui Cate Blanchett, nu face chiar nota discordanta), pentru mine a fost registrul potrivit in care putem vorbi despre omenire.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.