Friday, 2 December 2011

Camorra


Gomorra

De fiecare data cand mai aflu ce se mai intampla prin Italia, cum toti cei care incearca sa ia atitudine impotriva mafiei, adanc inradacinata in peninsula de zeci de ani, ajung sa fie amenintati cu moartea, urmariti, sicanati, stau si ma intreb: cum o tara cu probleme atat de grave a intrat in UE? In conditiile in care celor acceptati mai recent li s-au pus tot felul de conditii privind eradicarea coruptiei si combaterea criminalitatii, mi-e greu sa accept ca exista o tara la problemele careia se ridica senin din umeri. Sau o fi o "traditie culturala" care trebuie respectata si pastrata, tinand de specificul national?! O fi... Acum nu zic ca am fi noi mari incoruptibili si luptatori impotriva retelelor de interese, dar parca nici nu ajungem sa ne impuscam la solar sau sa ne depozitam deseurile radioactive langa casa doar fiindca se poate...
Ca sa va dati seama cat de puternice sunt presiunile, Roberto Saviano, autorul cartii dupa care s-a facut acest film, traieste de la publicarea sa, in 2006, sub escorta permanenta. De aceea Matteo Garrone, regizorul filmului, aparut la 2 ani de la publicarea cartii, a ales cumva o alta abordare, nu a mai urmat calea curajoasa a autorului, un reportaj de denuntare a practicilor mafiei napolitane, ci si-a compus filmul din 5 povesti, pornind de la situatii reale,  povesti care vorbesc despre putere, ura, violenta, sange, despre modul in care "Sistemul" (un alt nume al Camorrei) guverneaza zona sa de influenta. 
Pe alocuri, filmul mi-a amintit ca atmosfera si imagini de Cidade de Deus, avem si aici criminalitate infantila, trafic de droguri, lupte pentru pastrarea zonei de influenta. Gomorra insa aduce in discutie si traficul cu deseuri toxice, industria falsurilor haute couture (intr-o secventa apare chiar Scarlett Johansson purtand la o gala Oscar una din creatiile unuia dintre personajele noastre) realizate cu mana de lucru ieftina in conditii mizere, pentru a fi apoi cumparate de casele de moda din Milano si a le vinde pe bani grei drept creatii de marca. Evident, aici intervine si concurenta chineza, iar atunci cand "Sistemul" afla ca unul dintre croitorii lor cei mai buni le preda chinezilor lectii de croitorie simte nevoia sa-l pedepseasca.
Filmarile au avut loc in cartierul Scampia din Napoli, cunoscut drept cel mai mare centru din lume de vanzare de droguri in aer liber si una dintre casele folosite ca locatie a apartinut unui mafiot din "Scarface", film citat in Gomorra de unul dintre personaje. Desi considera ca de multe ori realitatea este cea care imita fictiunea si nu invers, regizorul este insa de parere ca rareori violenta din filme poate genera violenta in viata reala.
Pentru a pastra si mai mult culoarea locala, filmul este vorbit partial in dialectul napolitan si foloseste sintagme si expresii din lumea criminalitatii. De multe ori, ai impresia ca urmaresti un reportaj, neorealismul este mai prezent aici decat oriunde in ultimii 20-30 de ani in cinematografia italiana, cadrele au dinamismul unei vieti traite la limita, mereu in pericol, in fuga, dar si simplitatea unei realitati neinfrumusetate cu nimic. Unii actori nu sunt profesionisti, ci oameni din cartier care, atrasi de mirajul cinematografiei, nu numai ca nu i-au facut regizorului niciun fel de greutati in a filma intr-o zona cotata ca fiind foarte periculoasa ci, dimpotriva, s-au oferit sa ajute, sa participe la filmari.
Intr-un mediu dominat de saracie, in care perspectiva unui loc de munca este destul de indepartata, privati de educatie, tinerii ajung sa fie racolati de organizatiile mafiote de la varste fragede, sa traiasca violenta ca singurul mod posibil de a-si implini existenta, sa-si masoare succesul si puterea sociala prin capacitatea de a-i teroriza pe cei din jur, de a le arata forta si curajul lor. Nu este de mirare ca de multe ori populatia acestor cartiere sarace de la periferia Napoli-ului este solidara cu membrii organizatiei, ii protejeaza fata de politie, ii ascunde. Tacerea nu este izvorata numai din teroare, ci si din lipsa oricarei alte perspective, din faptul ca, sub o forma sau alta, organizatia criminala este cea care le asigura traiul cat de cat, poate ca angajati ai unui atelier textil clandestin pe un salariu de mizerie, ca baiat "bun la toate", care face comisioane dar si ajuta la indeplinirea unor treburi murdare, sau ca nevasta sau fiu de mafiot in inchisoare. Da, sistemul are grija de toti, chiar si sa acorde alocatii celor care au de suferit in numele lui...
Intre Gomora (Camorra napolitana) si  mai cunoscuta in strainatate Sodoma (Cosa Nostra siciliana) se intinde teritoriul calabrez al Ndraghetei, considerata mai rurala, dar devenita cel mai puternic sindicat al criminalitatii italiene in anii 90-2000. Profitand din plin de pozitia strategica, la intersectia celorlalte doua, a reusit in ultimii ani sa-si consolideze veniturile la 3,5% din PIB-ul Italiei, doar din trafic de droguri, extorcare si spalare de bani. Se pare ca zeul justitiei este in continuare prea ingaduitor, prea nepasator sau prea... mituit pentru a arunca ploaia de foc asupra pacatului in care traiesc aceste cetati...  Si nimic din film nu lasa sa se intrevada ca s-ar putea schimba ceva, nu exista nicio nota optimista sau vreo dorinta de rasturnare a sistemului , singura dreptate este aceea facuta de cel mai puternic.


P.S. De curand am vazut  la stirile RAI, pe care le urmaresc constant, cum tocmai au fost arestati niste judecatori / procurori care colaborau cu 'Ndragheta... sa fie ceva serios sau iar se apropie niste alegeri??

No comments:

Post a Comment