In lumea fanteziei

C.S. Lewis - Despre lumea aceasta si despre alte lumi 

 Basme nu am mai citit de ceva timp, desi pastrez o nostalgie a lor, in schimb nu-mi refuz niciodata o serie fantasy buna si cu atat mai mult un roman SF. Daca tot am evitat Cronicile din Narnia, si din motive pe care nu simt nevoia sa le detaliez le voi evita in continuare, atat cartea cat mai ales filmul, am vrut totusi sa vad care este viziunea generala a autorului lor despre lumea fanteziei. Cartea de astazi este o culegere de eseuri, in principal despre povesti si literatura fantastica, cu modul in care iau nastere, sunt receptate si interpretate de copii si adulti. 

Nu doar tensiunea si emotia generate de actiune sunt cele care fac din cartile ce pun accentul pe imaginar o poveste buna, ci si constructia lumii in care este plasata, contextul. Pentru a fi credibile, lumile imaginare trebuie sa fie plauzibile, in miscare, sa evolueze impreuna cu eroii. Autorul nu este de acord ca povestile sunt acceptate mai usor de copii doar pentru ca sunt mai nestiutori sau mai nepretentiosi. O carte care merita sa fie citita la 10 ani va merita si la 50, iar copiii, ca si adultii, au preocupari si pasiuni diferite, nu trebuie perceputi ca o categorie indistincta, tratati cu superioritate sau cu deferenta, dar nici idolatrizati, ci trebuie sa fie abordati cu respect, de pe pozitii egale, oferindu-le povesti in care punctele de interes ale lor se pot intalni cu cele ale adultilor. Este o greseala pentru scriitori sa considere ca a scrie pentru copii inseamna a-i da publicului ceea ce doreste, nicio carte pentru copii nu ar trebui sa porneasca de la ideea asta. O abordare mai corecta ar fi cea a povestii spuse unui copil, dar un copil anume, nu generic, cu particularitatile sale, cu personalitate distincta. Cea de-a treia forma de a scrie pentru copii, preferata chiar de autor, este cea a insusirii povestii drept cel mai potrivit mod de a exprima ceea ce are de spus. 

O idee care pare sa-i fie foarte draga lui Lewis este cea a recitirii, pe care o considera testul esential al cititorului de literatura fantastica. Este momentul cand dispare emotia, nu se mai cauta senzationalul, surpriza din actiune, ci se mizeaza pe calitatea in sine a povestii de a fi suprinzatoare prin ceea ce-i da cu adevarat valoare. Conform acestui criteriu, pe care-l expune in Despre povesti dar simte nevoia sa-l reitereze in aceiasi termeni si in Diferitele gusturi in materie de literatura, regret sa va spun ca nu fac parte dintre cititorii reali ai genului, altele sunt cartile pe care simt nevoia sa le recitesc, timpul este atat de scurt si literatura care-mi place atat de multa incat, recunosc, nu as citi a doua oara Lord of the Rings, de exemplu, desi sunt de acord ca prima data poate mi-au scapat multe aspecte. Scapate sa ramana!

Revenind la copii, cartea ofera si raspunsuri unor acuzatii aduse impotriva literaturii fantastice, precum placerea de a o citi la varsta adulta perceputa drept lipsa de maturitate (basmul nu a fost creat special pentru copii, Jung afirma ca el elibereaza anumite arhetipuri ce locuiesc in inconstientul colectiv, fiind astfel o valoare universala pe care doar contextul il asociaza local si intamplator cu copilaria, iar refuzul maturizarii nu inseamna refuzul de a renunta la pasiunile si placerile vechi, ci doar cel de a adauga altele noi), faptul ca basmul da o impresie gresita copiilor despre lumea in care traiesc (povestile pretins realiste au mai mari sanse sa-i amageasca, in timp ce pentru basm se accepta de la inceput premisele si conventiile genului), ii sperie (dimpotriva, le aduc speranta, aratand ca dificultatile pot fi surmontate, in plus nu cartile sunt cele care pot cauza sau controla fobiile) sau ii arunca in afara realitatii (contra-argumentul ar fi ca un copil nu va dispretui padurea reala pentru ca citeste despre paduri fermecate, ci dimpotriva, imbogatindu-si imaginatia, si padurile reale vor ajunge sa poarte o aura de mister in ochii lor). 

Vorbind despre originea subiectelor sale, Lewis marturiseste ca totul incepe cu o imagine, nu cu o idee careia se gandeste apoi ce forma sa-i dea. Dupa conturarea imaginilor vizuale, a constatat ca basmul este forma cea mai potrivita de exprimare pentru el, cu restrictiile impuse descrierilor si rigurozitatea formei, cu ostilitatea fata de digresiuni si onestitatea fata de cititor. 

Unele eseuri vorbesc despre opere ale unor scriitori din domeniu, printre care bunul sau prieten Tolkien, care incheiase de putin timp trilogia Lord of the Rings la momentul publicarii eseurilor, Orwell (considera Ferma animalelor cu mult superioara ca valoare literara lui 1984, deplangand drept o decadere a imaginatiei faptul ca distopia tinde sa fie mai populara decat o fabula cu animale!) dar si scriitori care mie-mi sunt total necunoscuti, precum Dorothy L. Sayers sau Morton Cohen. 

O lectura interesanta, atat pentru cei familiarizati cu domeniul cat si pentru "amatori", cum ma consider (citesc in general doar numele mainstream din fantasy, care-mi dau ceva mai mult decat o poveste, o lume intreaga), dar nu ma pot impiedica sa nu reprosez doua lucruri (chiar 3, dar unul nu tine de substanta propriu-zisa a cartii): in primul rand, o oarecare lipsa de onestitate, si anume faptul ca autorul nu ezita sa numeasca o serie de alti scriitori pentru sustinerea unor exemple pozitive, dar nu o face cand vine vorba de ilustrarea unor idei negative. Ar fi apoi inconsecventa cu sine insusi atunci cand vorbeste despre critica. Dupa ce mentioneaza ca autorul unei carti este cel mai putin indreptatit sa judece recenziile, fiindca nu va fi impartial si ori va tinde sa salute cronicile pozitive drept corecte si sa le condamne pe cele negative cu diverse pretexte de neintelegere a mesajului, ori ii va subestima pe cei care il lauda si ii va admira pe cei care il dezaproba (cazuri din categoria asta marturisesc ca n-am vazut) nu se poate abtine sa nu faca o analiza a greselilor de receptare critica a operelor pornind si de la cele observate in cronicile criticilor sai... Cea de-a treia obiectie nu tine de Lewis, ci de traducerea in limba romana, in care unele formulari ma izbesc ca buzduganul in moalele capului, sunt dintr-un alt registru lingvistic sau dintr-un alt peisaj. Printre vanataile cu care am ramas pe creier, ar fi "ceva care gherane ca sa iasa afara". Iar maiestria traducatorului se afirma si la nivelul toponimiei (nu stiu sigur pe cine sa blamez aici: pe traducatoarea cartii lui Lewis sau pe cei ai editiilor in limba romana Lord of the Rings si Hobbitul):  hobbitii locuiesc in Tara Salbaticiei (?), exista acolo si o Adancatura lui Mihai (??) (pleaaase, spuneti-mi ca nu este Helm's Deep ca altceva care s-ar putea traduce prin "adancatura" nu stiu si oricum nu as traduce nimic asa).