Neintelegeri

Audition (Odishon) 

Ma pregateam sa vad un film horror in buna traditie asiatica (nu-mi refuz niciodata asa ceva), insa Audition s-a dovedit a fi cu totul altceva. In primul rand, a-l include in categoria horror e cam mult, poate thriller. Prima parte este insa un film psihologic, un film despre singuratate: singuratatea unui vaduv, Aoyama, care, dupa sapte ani de la moartea sotiei, se hotaraste sa-si gaseasca sufletul-pereche printr-o auditie organizata pentru un film, in cadrul careia, din multimea de candidate, ii atrage atentia cea mai stranie, cea mai introvertita si mai diferita dintre ele; singuratatea unei femei, Asami, care a fost nevoita sa intrerupa studiile de balet la care tinea atat de mult din cauza a ceea ce numeste ea "un accident", moment perceput ca un fel de moarte. Aoyama este atras de profunditatea sentimentelor ei, i se pare o fiinta matura, alaturi de care doreste sa-si petreaca restul vietii. 

Actiunea curge lent, in prima ora pare sa se contureze un fel de joc tensionat al seductiei, cu asteptarea unui telefon care suna sau nu, cu avertizarea lui Aoyama de catre bunul sau prieten care organizase auditia ca ar fi bine sa se distanteze de Asami, care are ceva straniu, amenintator. In plus, datele din CV-ul sau nu se potrivesc deloc cu realitatea. Tensiunea se acumuleaza prin cateva flash-uri care se insinueaza in lunga asteptare in singuratate a unui semn.

Si apoi intervine haosul: planurile se amesteca, nu mai stii ce este vis si ce este realitate, cum functioneaza viziunile, cum reuseste Aoyama sa vada trecutul lui Asami, ce este rodul imaginatiei si ce se intampla de fapt...

Totul se transforma intr-un lung "wtf" moment. Am inteles ca regizorul Takashi Miike a fost nevoit sa intervina intr-un scenariu mult mai delirant, adaptat dupa un roman de-al lui Ryu Murakami, pentru a-i da o oarecare logica, cred ca totusi n-a intervenit destul, cumva spectatorul are senzatia ca asista la un trip din care se simte totusi exclus, ii vede doar efectele. E ca si cum ai avea langa tine un om drogat bine care-ti spune tot felul de povesti si tu parca ai vrea sa-l trezesti, parca ai chema salvarea, parca l-ai cauta prin buzunare, poate a mai ramas ceva din ce a luat si doar-doar oi reusi sa vezi si tu ce vede el. Te sperie dar il si invidiezi in acelasi timp...

De ce am numit postul "Neintelegeri"? Fiindca intregul film este format din incapacitatea persoanelor de a interpreta corect mesajele transmise: Aoyama nu intelege ca Asami este, dincolo de traumele sale si de aparenta de fragilitate, o persoana intunecata, periculoasa. Asami nu intelege ca Aoyama isi doreste mai mult de o relatie de o noapte, ca ar putea trai impreuna acea dragoste totala la care ea viseaza, in a carei existenta nu mai crede. Iar eu, privitorul, la un moment dat nu mai inteleg nimic. Adaugand la asta si fobia mea fata de ace (nu am probleme vizuale legate de taieturi, spintecari, arderi si alte trucaje, insa atunci cand vad un ac infipt in piele mi se taie picioarele... nu chiar ca in film!), parca incep sa empatizez cu numarul record de spectatori care a parasit sala la Festivalul de Film de la Rotterdam in 2000 si cu elvetianul care a lesinat la premiera.

Si totusi, dincolo de stranietate, dincolo de imaginile dure (in ciuda carora continui sa nu includ filmul in categoria horror - incepe ca o drama, continua ca o comedie romantica, se transforma in thriller iar singurul motiv pentru care s-ar putea numi horror ar fi tortura, cam putin pentru a-l incadra in gen), filmul are ceva poetic, melancolic, trist, ceva care nu te poate lasa indiferent. Un punct in plus si pentru culoarea locala (intotdeauna m-a fascinat cat de "altfel" decat noi sunt japonezii in ceea ce fac, de la chicotitul care se traduce prin "i feel embarassed" la obiectele vietii de zi cu zi - presupun ca atunci cand personajele mananca intr-un restaurant cu tacamuri se considera ca au mers la un restaurant... exotic? european?). Acum n-as sti sa va spun cat mi-a placut si cat l-am detestat (fiindca de inteles cu siguranta nu l-am inteles), dar o coarda sensibila tot mi-a atins.