Tara de dincolo de negura

Adam Bodor - Zona Sinistra 

Va mai amintiti editura Kriterion? Era cea care publica inainte de 1989 traduceri din literatura maghiara. Am citit cateva carti aparute acolo in perioada respectiva, multe nu mi le mai amintesc, dar cea pe care o retin este Cad pietre in fintana seaca de Szilagyi Istvan. Pe undeva, regasim ecouri ale atmosferei kafkiene de acolo si in Zona Sinistra, iar asemanarile nu se opresc aici. Ambii sunt scriitori de limba maghiara nascuti in Romania cam in aceeasi perioada, ambii reusesc sa minimizeze tragicul,  incorporandu-l firesc in viata de zi cu zi. 

Zona Sinistra este cu adevarat o zona sinistra, situata intr-un spatiu geografic neprecizat, undeva intre Moldova, Ucraina, Ungaria si Bucovina, intre munti si paduri. Autorul insusi marturisea undeva: 

„...graniţa, cu împrejurimile ei, e un loc mult mai palpitant decât interiorul ţării. E o zonă fascinantă, plină de vrajă, locul unor aventuri misterioase, unde peisajul, cu toate adierile sale, e plin de tensiune. În zonele răsăritene ale Europei, aceste locuri erau împrejmuite cu garduri de sârmă ghimpată, închise cu bariere, cu pichete care se înălţau ameninţătoare peste şanţuri cu apă, unde până şi zburătoarele erau dubioase. Graniţele nu erau uşor de trecut, muritorii de rând nici nu se încumetau prin apropierea lor, iar gândirea celor care locuiau în apropiere sau chiar în zona de graniţă era determinată de o conştiinţă absurdă.” 

Cartea nu spune atat o poveste, cea a unui om caruia nu-i vom afla niciodata adevarata identitate dar autorul ii  imprumuta numele sau, Andrej Bodor, plecat sa-si caute fiul adoptiv disparut, cat ne prezinta un spatiu al marginalizarii, al unei lumi uitate de timp si de oameni in care totul este posibil, strict controlata la nivel militar de vanatorii de munte, ale carei resorturi interioare capata dimensiuni de basm. Este o lume ce imbina realismul magic cu absurdul, in care oamenii capata trasaturi ciudate, grotesti sau fascinante, in care femeia (cu exceptia celei care conduce comunitatea cu mana de fier) este doar un obiect sexual, transmis de la un barbat la altul. O lume patriarhala dar permanent in alerta, atenta la orice semnal exterior, in care gesturi ce tind sa para absurde sunt de fapte semne, moduri secrete de a comunica. Si ca si cum molima represiunii externe nu ar fi suficienta, comunitatea este macinata si de o boala fizica, guturaiul tunguz. Cei care ii cad prada sunt rapid exclusi, izolati in locurile salbatice de la marginea ei. Viata aici are un ritm propriu, mortile sunt grotesti sau absurde, oamenii par sa poarte in ei inchisa o taina a supravietuirii la limita, ce urmeaza un ritm irational. Fantezia se imbina cu realismul crud, oroarea cu umorul, vocea protagonistului initial se transforma la un moment dat in privirea rece, obiectiva, a unui narator detasat. 

Chiar daca reconstituie franturi ale unor povesti personale, Zona Sinistra nu este o poveste, ci o metafora, sustinuta de o scriitura solida, pe alocuri poetica, pe alocuri seaca, rece, evocand o lume comunista situata la marginea Europei, alienata, condusa dupa reguli stricte, in care atrocitatile ajung sa fie descrise pe un ton neutru, apatic, ca si cum ar reprezenta normalitatea. Pentru unii, singura scapare ajunge sa fie sinuciderea. Si pentru ca totul sa fie si mai intunecat, si mai fara speranta, pasarile-frigului anunta venirea gerului unei ierni cumplite. Intrarea si iesirea din Zona se face dupa reguli stricte, fiind atent supravegheata, ritualul intalnirii cu oameni din afara, cum ar fi soferul Mustafa Mukkerman, transportatorul de carne care trece prin Zona in fiecare joi, un urias despre care se spunea ca ar avea 600 kg, capata dimensiunea unui eveniment mult-asteptat. El este unul dintre putinele contacte cu o lume presupus insorita, din Balcani, dupa trecerea lui ramane din nou doar gerul aspru, care ajunge (ironia sortii!) sa-i macine si sa-i absoarba intr-un final chiar si pe cei care conduc comunitatea, precum colonelul Coca Mavrodin.

Este o carte de o frumusete stranie, halucinant-grotesca, in care oamenii capata chipul si asemanarea vietatilor padurii, intr-un spatiu a carui magie aminteste pe undeva de Macondo si intr-un timp nedefinit, diluat pana la incremenire.