Thursday, 15 December 2011

Departe de lumea editoriala


Muriel Spark - Departe de Kensington

Ma gandeam eu dupa Domnisoara Brodie in floarea varstei ca nu o tin sa pastrez contactul cu scrierile lui Muriel Spark, dar cred ca intre timp am uitat, asa ca am recidivat. Am regasit aceeasi privire minutioasa fixata asupra unui cerc inchis de personaje, si chiar daca aici avem intriga, actiune, ea ne este infatisata pe un ton atat de monoton si sec, atat de british (de obicei cuvantul asta are pentru mine conotatie pozitiva) incat ramane in planul secundar. Este o carte care din prezentare promitea o seara placuta  in compania aventurii, un roman usurel, dar relaxant si simpatic... Nope, usurel este, se citeste fara batai de cap,  relaxant si simpatic... pe alocuri (punctul de interes al cartii a fost pentru mine privirea asupra lumii editoriale), in rest devine chiar plictisitor, in incercarea ratata de a crea ceva mister si suspans.
Titlul in original, "A Far Cry from Kensington" este un joc de cuvinte din care editiile traducerilor in limba romana au surprins fiecare cate o parte. Cea publicata prin '90, "strigat indepartat din..." a pus accentul pe disperare si pe revolta fata de modul in care frustrarea "scriitorului" refuzat se transforma in razbunare, pe cand in editia de fata "departe de..."  subliniaza detasarea data de distantarea in timp si spatiu fata de intamplarile care au avut candva, demult. 
In Londra anilor '50 ai secolului trecut, facem cunostinta cu chiriasii pensiunii lui Milly Sanders, printre care se afla si doamna Hawkins, o vaduva supraponderala de 28-29 de ani care se bucura de simpatia tuturor locatarilor. La locul de munca, editura Ullswater & York, este la fel de apreciata si indragita, pana cand intra in conflict cu un scriitor si plagiator de duzina, pe care il defineste drept pisseur de copie. El este insa partenerul unei scriitoare celebre si influente, Emma Loy, de a carei glorie profita cat poate de mult. Supusa presiunilor, doamna Hawkins isi va parasi locul de munca si va ajunge la alta editura, Mackintosh & Tooley, intr-o lume diferita, dar plina de ciudatenii: Ian Tooley, unul dintre patroni, considera ca fazele lunii influenteaza programul editorial, are o inclinatie spre ocult, astrologie, grafologie si radionica, o metoda de vindecare a bolilor prin energie, la vremea respectiva noua si revolutionara. Angajarile se fac pe baza unui criteriu oarecum grotesc, erau primite doar persoane vulnerabile intr-un fel sau altul (slabiciunea doamnei Hawkins fiind corpolenta). Din nou va trebui sa plece, si conform principiului ca atunci cand lucrurile merg rau ele vor merge si mai rau, lucruri ciudate vor incepe sa se petreaca si in pensiunea unde locuieste, carora le va cadea victima Wanda, o croitoreasa poloneza.
Povestea in sine este banala, terna, nu mi-a trezit deloc interesul, daca voiam un policier sau thriller britanic cinstit mai bine as fi recitit niste Agatha Christie. 
Partea care m-a facut sa nu consider cartea o pierdere de timp, in care mi-am si regasit unele convingeri, a fost cea de satirizare a lumii editoriale, pe care Spark o prezinta cu ironie si umor. Conceptii ale unor editori conform carora "barbatii si femeile din clasa de sus, cu educatie aleasa, erau inzestrati automat si cu talent, spre deosebire de scriitorii de origine modesta" pot parea astazi depasite, in schimb altele raman la fel de actuale: "Scriitorii iti dau batai de cap, nu cartile. Iau totul personal. Nu e autor pe lumea asta care sa nu-si ia cartea personal" ori "daca cineva este cumsecade si peste masura de volubil nu poate sa nu fie si un scriitor bun". Poate prejudecatile din zilele noastre nu sunt exact cele mentionate aici, dar ele exista (si printre editori, si printre cititori, si printre critici) si este trist ca ca pot influenta receptarea unei opere sau, in sens invers, ca unele opere creeaza anumite tipare si asteptari in privinta omului. Pe mine nu latura umana ma intereseaza, ci doar produsul creatiei. De aceea sunt printre cititorii cu fobie fata de orice fel de lansari (de multe ori o bataie prieteneasca pe umeri si o periere, eventual reciproca, in care se spun discursuri pompoase si se ocoleste esentialul, si anume daca ti-a placut au ba cartea tie, celui care o prezinta), intalniri cu scriitorii (mi se par inutile, prefer ca scriitorii sa ramana doar numele care semneaza cartea, pe care sa o pot aprecia numai pe baza continutului, fara simpatii sau antipatii legate de o persoana), evenimente literare ce sunt doar un prilej de debitare a unor pretiozitati si amabilitati din varful buzelor, pe care groupies lesinate de admiratie le sorb cu senzatia ca respira cultura.
Ca sa inchei tot cu doamna Hawkins, aceasta Mary Poppins a lumii editoriale, mi-a placut unul dintre sfaturile pe care le da scriitorilor aspiranti: pentru a scrie, ai nevoie de o pisica. Linistea ei se va transmite si-i va asigura autorului concentrarea necesara. Spor!

1 comment:

  1. Ha! Trebuie sa trec si asta la "subiecte de discutat in curand". Mersi, Dromar-dear.

    ReplyDelete