Sunday, 4 December 2011

Intre patru pereti



Jurnalul Annei Frank

Faptul ca am vazut la Gaudeamus ca aceasta carte a fost lansata pentru prima data in limba romana in versiune completa mi-a adus aminte de ea, de ceea ce am simtit cand am citit-o acum ceva timp, in italiana. 
Mi-ar fi placut sa cred ca este o opera de fictiune, din pacate uneori realitatea e mai dureroasa decat fictiunea. Cartea inregistreaza gandurile, sentimentele, sperantele, frustrarile, spaimele unei fete evreice din Amsterdam, consemnate intre anii 1942 si 1944, pe cand ea avea 13-15 ani. 
Daca jurnalul incepe oarecum senin, cu aniversarea micutei Anna, ocazie cu care a primit cadoul caietul in care scrie, cu pasiunile si preocuparile unei copile ce se apropie de adolescenta (plimbari cu bicicleta, flirturi inofensive, filme, scoala, inghetata), la scurt timp tonul devine din ce in ce mai grav, mai ingrijorat, odata cu privatiunile din ce in ce mai mari la care sunt supuse familiile de evrei: confiscarea bicicletelor, interdictia de a folosi mijloacele de transport in comun, obligativitatea purtarii la vedere a Stelei lui David ca simbol de recunoastere, imposibilitatea de a se aproviziona de la alte magazine decat cele evreieste, totul culminand cu necesitatea de a se ascunde in incercarea de a evita deportarea in lagarele de exterminare. 
Si de aici cartea devine extrem de trista, mai ales in conditiile in care stim dinainte deznodamantul: la trei zile dupa ultima insemnare in jurnal, Anna si familia ei aveau sa fie dusi in lagar, unde viata urma sa i se sfarseasca peste alte noua luni, la nici 16 ani. 
Timp de aproape 2 ani, 8 persoane, Anna cu sora si parintii ei, o alta familie ce avea un baiat cu 2-3 ani mai mare decat Anna si un stomatolog pensionar vor locui intr-o ascunzatoare de cativa metri patrati, unde trebuie sa fie atenti la fiecare zgomot, sa-si dramuiasca cu grija putinele alimente pe care le primesc, sa simta in fiecare moment amenintarea de a fi descoperiti. 
In aceste conditii de recluziune, Anna incearca sa duca o viata cat se poate de normala, sa-si continue studiile, cu speranta ca intr-un viitor apropiat se va putea intoarce la scoala, sa-si dezvolte pasiunile pentru istorie, mitologie greaca si romana, limbi straine, sa viseze la o vreme care stim ca pentru ea nu mai avea sa vina niciodata, la momentele de dupa razboi, cand se vede ziarista sau scriitoare, libera sa calatoreasca prin lume, sa se descopere, crescand libera. 
Adolescenta ei se dezvolta intr-un spatiu claustrofob, in care conflictele cu cei apropiati sunt inevitabile. Anna se afla la acea varsta la care incepe sa se maturizeze dar este tratata in continuare ca un copil, cand parerile ei nu conteaza pentru cei mari, desi este in masura sa inteleaga mai multe decat isi inchipuie adultii. Fiind cea mai mica dintre locatarii "locuintei secrete" tanjeste dupa cineva cu care sa poata comunica, sa o asculte, sa o iubeasca, dupa o prietenie sincera, si in acel spatiu inchis singurul mai apropiat ca varsta si preocupari pare sa fie Peter, baiatul familiei cu care impart locuinta si viata de zi cu zi, caruia ajunge sa-i atribuie calitati pe care initial nu le vedea, sa-l considere acel prieten de care are nevoie. 
Insa tot jurnalul ramane prietenul si confidentul cel mai bun, singurul caruia ii poate dezvalui toate temerile si secretele, micile bucurii, incertitudinile legate de propria persoana sau de situatia din jur. Descopera in ea un caracter contradictoriu, doua Anna, una din perioada de dinainte de a se ascunde, vesela, vorbareata,  optimista, inima petrecerilor, putin frivola dupa cum o judeca Anna de acum, mai matura, mai inclinata sa se gandeasca la viitor si la dezvoltarea spirituala. 
Toate planurile, sperantele, visele ei imi lasa un gust amar, fiind lucruri pe care nu le va vedea niciodata concretizate: romanele pe care se gandea sa le scrie, activitatea ca jurnalista, filmele pe care tanjea sa le vada, hainele din material bun pe care spera sa le imbrace la iesirea din ascunzatoare intr-o tara eliberata, in care evreii sa fie priviti in mod egal cu crestinii... nimic din toate acestea nu se va intampla. Un singur lucru se va concretiza din visele ei: dorinta de a invinge timpul, de a lasa ceva in urma cand nu va mai fi. E drept ca nu se gandea ca acel ceva va fi tocmai jurnalul caruia ii dezvaluia cele mai secrete ganduri, si nici ca timpul va fi atat de nerabdator cu ea. 
Starile sufletesti ale celor opt alterneaza cu rapiditate, in functie de temperamentul si caracterul fiecaruia, odata cu informatiile trunchiate pe care le primesc de la prietenii ce-i ajuta sa supravietuiasca, singurele contacte cu lumea exterioara, de la micile intamplari cotidiene pana la marile intamplari ale istoriei. 
Nu ma pot impiedica sa nu ma gandesc cu tristete ca poate Anna isi va fi rememorat acele zile ca pe o perioada fericita a existentei ei in ultimele noua luni de viata, din august 1944 pana in martie 1945, in timpul petrecut in lagar. Ce se va fi intamplat cu aceasta fiinta sensibila si delicata in lagarul ororii, locul de anihilare al constiintelor si personalitatii? Cum va fi suportat teroarea si umilintele si chinurile? Nimeni nu poate sti dar, desi glasul candid al Annei nu lasa sa se intrevada ura fata de nazisti, incercand chiar sa caute explicatii faptelor lor si primind totul ca pe un dat,  modul in care el se ridica cristalin si pur din tacerea milioanelor de morminte fara nume ale nevinovatilor are un mult mai mare impact decat un rechizitoriu, decat orice condamnare vehementa, fiind vocea puritatii. Chiar si fluiditatea textului, modul in care Anna scrie, speranta care se degaja din cuvintele sale, imbinate cu o usoara naivitate specifica varstei nu au cum sa nu provoace o emotie puternica. Un document cutremurator, scris cu o inocenta si un entuziasm care si-au pastrat nealterate de timp capacitatea de a ne aduce aminte, de a incerca sa ne faca mai buni, mai toleranti, mai ezitanti in a condamna si a judeca in bloc o natie sau etnie. A te naste intr-un anume mediu nu este o optiune personala, a deveni ceea ce esti, in schimb, este.

2 comments:

  1. Adu-mi aminte sa vorbim pe indelete despre lacrimosa Anne Frank.

    ReplyDelete
  2. Mai bine ma abtin, cam intuiesc spre ce duc discutiile pe indelete...

    ReplyDelete

Note: only a member of this blog may post a comment.