Thursday, 29 March 2012

Amintiri de acum 200 de ani


Radu Rosetti - Ce am auzit de la altii (Amintiri) 

Daca fiecare dintre cei in viata inzestrati cu un anumit har al condeiului ar simti impulsul de a transmite mai departe informatiile, amintirile, impresiile adunate de-a lungul vietii (fiindca oricine, indiferent de mediul din care provine, are ceva de povestit, de adaugat la memoria colectiva, de impartasit, macar un cuvant al carui sens s-a pierdut odata cu iesirea din uz a obiectului denumit) am fi mult mai bogati sufleteste si mai informati. Nu merg cu optimismul pana la a spune ca am invata din greselile stramosilor, istoria ne-a dovedit in repetate randuri ca este ciclica, ca greselile se repeta, atat la scara comunitatilor cat si la cea individuala. 
Cartea asta mi-a adus aminte de o initiativa italiana, Adotta una parola, prin care se incearca sensibilizarea publicului fata de utilizarea corecta a fondului de cuvinte al limbii si salvarea unor cuvinte pe cale de disparitie. Unii adopta un copil, altii un animalut, altii, care nu vor sa-si complice viata foarte mult... un cuvant. Nu cere de mancare, nu face galagie, nu lasa par, vrea doar sa traiasca, sa-si continue existenta si pentru asta are nevoie de ajutorul oamenilor. Ulterior am aflat ca si englezii si spaniolii au versiunile lor, nu stiu cui a apartinut initiativa dar mi se pare una foarte simpatica si usor de pus in practica. De ce am amintit de ea in contextul de fata? 
Cititi numai acest fragment: la inceputul secolului XX, "prea putine sunt lighenele si ibricele de alama galbana, afumatoarele de argint, salile si arsalile, ciubucile cu tot tacamul lor, narghilelele inca in fiinta. Antereiele mai exista doara numai cate poti numara pe degetele aceleiasi mani, stiu de un singur caftan boieresc in fiinta, iar islicuri, giubele, contese, benisuri, salvari si mesti nu cred sa existe macar un singur exemplar." Nu va frustreaza toate aceste arhaisme al caror sens s-a pierdut in negura timpului? Pe mine da. Asa ca, sa ne facem o cafea la ibric, sa aprindem o narghilea si sa purcedem sa citim fascinanta istorie cotidiana, la care a fost martora familia Rosetti, o familie cu radacini adanci si ramificate in istoria noastra. 
Povestea ce ni se relateaza, o istorie a Principatelor in secolele XVIII si XIX, formeaza primul volum din cele trei ale Amintirilor lui Radu Rosetti,  nascut la mijlocul secolului al XIX-lea, astfel ca mare parte din intamplari nu sunt percepute direct, ci cu distantare epistemica, informatiile sunt preluate din alte surse, indicate pe parcursul cartii. Procedeul favorizeaza recurgerea la multe dintre resursele oralitatii, trecerea prin filtrul subiectiv al naratorilor de la care autorul a preluat informatiile. 
Amintirile lui Rosetti se citesc cu placere si as fi indraznit sa spun chiar cu usurinta daca nu m-as fi poticnit la unele cuvinte pe care le-am gasit sau nu in dictionare, dar contributia lor la culoarea locala, la reconstituirea unei atmosfere ce ne este astazi aproape straina e incontestabila. 
Pe masura ce citeam, simteam nevoia tot timpul sa fac comparatii, sa vad ce s-a schimbat in realitatile sociale, cum am progresat sau stagnat de-a lungul acestor doua sute de ani, comparatii pe care tinde sa le faca si autorul in raport cu predecesorii sai: "bunicii nostri aveau despre comfort idei mult mai simpliste decat noi". Este vorba despre bunicii generatiei in plina maturitate in jurul lui 1900, care, la randul lor, in jurul lui 1800, aduceau noul si schimbarea in portul si manierele epocii, cand doar cei in varsta sau traditionalisti mai adoptau costumatia turceasca, restul incepand sa poarte haine europene. Daca acum Bohotin este o localitate cunoscuta pentru vinul sau, pe atunci era vestita pentru dulceturile de nufar, nuci, cirese amare si trandafiri, dar atunci si "vutca" era "un liqueur foarte gustos, dar foarte slab". Parca nici gradele din alcool nu erau pe atunci atat de multe si agresive ca acum :)
Suntem martorii istoriei mici, de zi cu zi, din care aflam despre randuielile unei case boieresti, petrecerea timpului, organizarea ciclurilor vietii, salariile slugilor si alte detalii, dar si ai celei mari, cu domniile ce s-au perindat de-a lungul secolelor XVIII si XIX in Principate, epidemia de holera de la 1830, modul in care domnitorii isi numeau judecatorii divanului domnesc dintre oameni care-si plateau locul sau care-i erau devotati. Multe s-au schimbat, dar multe au ramas la fel, va las placerea sa cititi singuri printre randuri, sa savurati povestea unei epoci si sa faceti comparatiile care se impun.

No comments:

Post a Comment